În acest final de săptămână avem Street Delivery, eveniment care nu mai are nevoie de nicio prezentare și la care trebuie să ajungem cu toții. Știm că va fi aglomerat, dar merită fiecare stand în parte și apoi câte evenimente din București sunt atât de colorate și de faine și care adună oameni așa de veseli? – Citiți mai multe despre Street Delivery.

recomandari evenimenteDacă aveți poftă de plecări departe de București, atunci trebuie să știți că la Tulcea tot weekendul este dedicat filmelor, întrucât aici are loc a treia ediție a Festivalului Pelicam, care aduce filme în premieră națională cu semnătura unor regizori internaționali premiați care ne spun povești despre legături strânse între viața oamenilor și pământurile lor, din pădurea amazoniană până în Laponia – aflați mai multe despre Pelicam.

Asta nu este tot, pentru că de pe 13 și până pe 15 iunie Teatrul Ion Creangă ne așteaptă la Festivalului interactiv pentru întreaga familie „Amintiri din copilărie”. Asta înseamnă spectacole de teatru în aer liber, paradă teatrelor pentru copii și multe alte surprize – aflați despre toate din comunicatul de presă oficial.

Nu în ultimul rând, la Roaba de Cultură avem weekend destinat Suediei. Suntem așteptați pe Pajiștea Pescăruș cu mic, cu mare, pentru a afla despre cultura, obiceiurile și tradițiile din Suedia și ni se promite și aici distracție pe cinste – aflați mai multe despre Suedia Creativă.

  • Sâmbătă – 14 iunie

=> Pe data iunie, de la ora 10:00, în parteneriat cu Diverta și Jolie Ville Băneasa, echipa Kidster ne invită la programul “Juniori în afaceri”, eveniment de educație economică și antreprenoriat, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 – 11 ani – dacă vă sună bine, atunci dați click pentru mai multe detalii.

  • Duminică – 15 iunie

=> Duminică de dimineață haideți la un spectacol de păpuşi. E vorba despre “Motanul încălţat”, recomandat copiilor cu vârste între 3-10 ani. Cu cizme de piele şi haine noi, Motanul Ȋncălţat ȋl transformă pe stăpȃnul său, din ţăran, ȋn prinţ. Băiatul, devenit Marchizul de Carabas, reuşeşte să ia de soţie pe fiica Regelui acelor ţinuturi. Un spectacol muzical cu păpuşi, măşti şi actori la vedere. Sună bine? – citiți mai multe despre spectacol.

Voi ce planuri aveți pentru acest final de săptămână?

Sursă foto: teoslava/ weheartit.com.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This