[vc_row][vc_column width=”2/3″][vc_column_text]De aproape 8 luni de zile v-am obișnuit să dăm din când în când câte o strigare atunci când vine vorba de relațiile de familie, de comunicare, de a învăța să vorbim mai mult despre noi și mai puțin despre ceilalți. Și am făcut asta cu dorința de a ajunge la cât mai mulți părinți (dar nu numai părinți). Am făcut asta pentru că știm că este ceva ce funcționează, care este ușor de înțeles, de explicat și mai ales de aplicat. Este o metodă, da. Sunt instrumente, există funcții, roluri și procese. Totul poate părea foarte complicat, dar în realitate este firesc, este simplu, este așa cum ar trebui să fie. Și din experiența noastră de părinți putem să vă spunem nu că funcționează ci că ne-a schimbat viața de familie. Accesul la aceste informații și practica de zi cu zi, dorința de a învăța și de a face mai bine, ne-a adus mai multă armonie, mai multă claritate și da, o comunicare mai bună. Și totul se leagă, indiferent că vorbim despre joacă, despre empatie, despre orice alt ”instrument” sau curs de parenting care are la bază respectul pentru copil și dragostea necondiționată.

Relații fericite, familii fericite #8 – 10 iunie 2014

Pentru că am început să ne pregătim pentru vacanța de vară, acum vrem să aducem în discuție câteva elemente ale comunicării relaționale, prin care să ne reconectăm cu copiii noștri, atunci când nu se mai aplică regulile din timpul anului școlar sau de grădiniță, atunci când putem să ne bucurăm mai mult și mai bine, de timpul petrecut împreună, în familie.

Pe parcursul celor două ore vom vorbi despre flexibilitate, reconectare și mai ales despre oportunitatea ca rolurile noastre de mămică/tătic să se manifeste mai mult și cu impact mai mare asupra celor mici.

– Care sunt diferențele dintre rolurile mamă/mămică, tată/tătic, de ce sunt ele necesare copiilor și de ce este bine să le conștientizăm și să le lăsăm să funcționeze firesc și armonios în relația cu copiii noștri?

– De ce apar uneori conflicte în relațiile cu bunicii copiilor, cu părinții sau socrii noștri, atunci când cei mici petrec mult mai mult timp cu ei?

– Ce putem face să ne bucurăm mai mult de timpul liber al familiei, cu mai puține reguli și de ce nu, cu mai puține furii, nervi sau alte conflicte din partea tuturor?

Claudia Jimeno BeltranDespre toate acestea și încă multe altele vom încerca să discutăm deschis, vizual, folosind instrumentele Metodei ESPERE® plecând de la situațiile concrete propuse de voi, în ultima noastră întâlnire din seria Relații fericite, familii fericite, de dinainte de vacanța de vară.

Ce faci când nu e totul roz în vacanță? Comunicare relalațională prin Metoda ESPERE®
Cu cine? Claudia Jimeno Beltran  – trainer și consultant în supervizare, în comunicare relațională în Metoda ESPERE®, trainer și moderator de grupuri de dezvoltare personală, psiholog și specialist în tehnica TIPI.[/vc_column_text][dt_gap height=”30″][/vc_column][vc_column width=”1/3″][dt_fancy_image type=”image” image=”http://www.urbankid.ro/wp-content/uploads/2014/05/poster8-mic.jpg” lightbox=”true” style=”1″ width=”400″ padding=”10″ align=”left” animation=”top” margin_top=”0″ margin_bottom=”0″ margin_left=”0″ margin_right=”0″][dt_gap height=”30″][vc_column_text]Evenimentul Relații fericite, familii fericite – ediția # 8 – Ce faci când nu e totul roz în vacanță – va avea loc în data de 10 iunie 2014, de la 18.30 la 20.30, la Hotel Capital Plaza – Bdul Iancu de Hunedoarea nr 54, București.

Prețul biletului: 40 de lei pentru plata în avans și 50 de lei –  la eveniment.

Organizatori: Centrul de Dezvoltare Personală AmaneSer, Urbankid.ro și Macmackids.ro.

Parteneri media: Hotel Capital Plaza, Getlokal.ro, English Kids Academy, FasTracKids, Body Mind Spirit Festival, Cursuri pentru copii, Catchy.ro, Ghidul de sanatate, Gradinita Bambi Step by Step, Editura Mac Mac, Revista Tango, Bebelu.ro, B24Kids.[/vc_column_text][dt_gap height=”30″][vc_column_text]

Unde?

[/vc_column_text][vc_raw_html]JTNDaWZyYW1lJTIwc3JjJTNEJTIyaHR0cCUzQSUyRiUyRnd3dy5nZXRsb2thbC5ybyUyRnJvJTJGdyUyRnBsYWNlJTJGMTU4MTI2JTNGd2lkdGglM0QyNzAlMjZoZWlnaHQlM0QzNTAlMjZjb2xvciUzRHdoaXRlJTIyJTIwbmFtZSUzRCUyMmdsX3dpZGdldCUyMiUyMHNjcm9sbGluZyUzRCUyMm5vJTIyJTIwd2lkdGglM0QlMjIyNzAlMjIlMjBoZWlnaHQlM0QlMjIzNTAlMjIlMjBmcmFtZWJvcmRlciUzRCUyMjAlMjIlM0UlM0MlMkZpZnJhbWUlM0U=[/vc_raw_html][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/1″][dt_gap height=”50″][vc_raw_html]JTNDZGl2JTIwc3R5bGUlM0QlMjJ3aWR0aCUzQTEwMCUyNSUzQiUyMHRleHQtYWxpZ24lM0FsZWZ0JTNCJTIyJTIwJTNFJTNDaWZyYW1lJTIwJTIwc3JjJTNEJTIyaHR0cHMlM0ElMkYlMkZ3d3cuZXZlbnRicml0ZS5jb20lMkZ0aWNrZXRzLWV4dGVybmFsJTNGZWlkJTNEMTE3NzY0MzY2MzklMjZyZWYlM0RldGNrdCUyMiUyMGZyYW1lYm9yZGVyJTNEJTIyMCUyMiUyMGhlaWdodCUzRCUyMjM2MCUyMiUyMHdpZHRoJTNEJTIyMTAwJTI1JTIyJTIwdnNwYWNlJTNEJTIyMCUyMiUyMGhzcGFjZSUzRCUyMjAlMjIlMjBtYXJnaW5oZWlnaHQlM0QlMjI1JTIyJTIwbWFyZ2lud2lkdGglM0QlMjI1JTIyJTIwc2Nyb2xsaW5nJTNEJTIyYXV0byUyMiUyMGFsbG93dHJhbnNwYXJlbmN5JTNEJTIydHJ1ZSUyMiUzRSUzQyUyRmlmcmFtZSUzRSUzQyUyRmRpdiUzRQ==[/vc_raw_html][/vc_column][/vc_row]

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This