iubire materna

M-am intors in seara asta, chiar cand scriu, de la un retreat de 3 zile cu Sri Prem Baba, in Sao Paolo. Am facut acolo o munca intensa de curatare pe dinauntru, de ganduri si programe mentale, de frici si erori…

Si in timpul muncii asteia am intrebat, din adancul inimii mele si cu lacrimile curgandu-mi siroaie pe obraji: «Doamne, Dumnezeul meu! Doamne, Mama Divina! Te rog ajuta-ma sa inteleg, cu claritate, ce inseamna sa fiu mama? Care e rolul mamei aici, pe Pamant, Mama Divina? Te rog, arata-mi, ca sa inteleg… »

Si am tacut. Am stat in tacere si credinta, adanc in inima mea, si doar am ascultat.

Si a inceput cantecul asta, in toata ceremonia de 500 de oameni… 500 de oameni cantand toti ca unul o rugaciune catre Mama Divina.

«Divina Mama a Caritatii
Arata-mi Bunatatea Ta, care linisteste orice durere
Iti cer intelegerea, iubirea si confortul
Care clarifica lumina cunoasterii
In concentrarea in adevaratul Dumnezeu».

Apoi a venit raspunsul. Care mi-a spus asa:

«Cand faci lucruri cu fiul tau, pentru fiul tau, cand il alaptezi, cand esti cu el tot timpul, cand te dedici lui DIN TEAMA ca altfel va fi ranit, ca va suferi, ca nu te va iubi destul sau ca altfel nu esti o mama buna, atunci alimentezi frica. Alimentezi iluzia. Atunci nu daruiesti, ci speri defapt sa capeti ceva in schimb. Atunci esti in eroare Si de aceea te simti obosita si epuizata si vrei altceva.

Schimba perspectiva.

Daruieste-i tot numai din Iubire. Daruieste-i tot, laptele tau, atentia ta, iubirea ta, prezenta ta, ajutorul tau, sprijinul tau, confortul imbratisarii tale, credinta ta in Lumina din el, intelegerea ta, mangaierea ta, increderea ta, TOT, doar din bucuria de a darui iubire. Doar din Iubirea lui Dumnezeu care curge prin tine.

Este mijlocul prin care mama sporeste si sporeste si sporeste iubirea lui Dumnezeu si tine aprinsa Flacara Divina in Inima copilului sau. Flacara pe care, atunci cand va veni momentul lui, va continua sa o tina aprinsa el insusi in Dumnezeu.

Este mijlocul prin care orice mama il slujeste pe Dumnezeu si face Voia Lui.

Si nu-ti fie teama ca vei obosi, ca vei secatui. Cand dai totul din iubire, din pura, smerita, recunoscatoare iubire, nu obosesti niciodata. Nu secatuiesti niciodata. Pentru ca nu dai de la tine. Dai de la Domnul si atunci esti Una cu El.

Gasesti Puterea asta, a lui Dumnezeu, in inima ta. Stai in inima ta de fiecare data cand esti cu copilul tau. Si Dumnezeu te va indruma. Urmeaza-ti iubirea si bucuria inimii. Asta e rolul mamei».

A tacut. Inima imi era mare cat tot Pamantul. Aveam obrajii uzi si fierbinti si un zambet mare, mare, mare cat toata fata.

Apoi mi-a mai spus sa scriu despre asta. Si sa inteleg ca tot ce mi-a fost spus este o sarcina, care mi-a fost data sa o indeplinesc.

Cu smerenie, cu recunostinta, multumesc.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This