Saptamana asta bebe Mika a dormit in timpul zilei doar in reprize de cate 15 minute, si numai in brate. Si a plans de-a rupt. Zic sa fie un puseu de crestere. Totul bine, nici o ingrijorare, doar ca lipsa de odihna face cum ca imi sunt zburatacite gandurile prin toata ograda interna si inca n-am gasit momentul ala in care sa le adun, sa le ordonez si sa le las sa curga prin degete sub forma de articol.

Asa ca am ales saptamana asta sa traduc un text primit in cercul de mame de aici din Brazilia, un text care mi-a placut foarte tare si cares una mai bine in portugheza decat reusesc eu sa il redau… Hihi!

¨Cineva a spus ca nasterea este durerea mortii. Cineva a spus ca nasterea intre boli si bolnavi e mai sigura.

Cineva a spus ca alaptatul doare, ca e normal sa doara. Ca sa suferi e normal. Ca nu exista alta optiune.

Cineva a spus ca vei naste cu durere, ca a fi mama inseamna sa suferi in paradis.

Cineva a spus ca prea mult tinut in brate face rau, ca bebelusul se invata prost, ca se obisnuieste rasfatat.

Cineva a spus ca foamea e din 3 in 3 ore, ca e sete, e iubire, e frica.

Cineva a spus ca bebelusul trebuie sa se adapteze la rutina noastra.

Cineva a spus ca mama dupa nastere e plangacioasa si ca asta e o chestie nasoala.

Cineva a spus ca mama nu se imbolnaveste.

Cineva a spus ca bebeul foloseste pieptul ca pe suzeta.

Cineva a spus ca nu e voie sa mananci fasole.

Cineva a spus ca nu e voie sa speli bebeul pe cap.

Cineva a spus ca daca bebeul ragaie in timp ce e la piept, seaca laptele.

Cineva a spus ca daca pui o moneda pe buric, buricul ramane frumos.

Cineva a spus ca…

Dar ce nu ne-a povestit nimeni e ca…

… intotdeauna exista cealalta fata a monedei, si ca suntem noi singurii responsabili pe care parte a monedei alegem sa o vedem si sa o traim.

Si ceea ce nimeni n-a povestit, este povestit acum…

Nimeni n-a spus ca iubirea si durerea sunt asemanatoare.

Nimeni n-a povestit ca alaptatul poate fi si difícil, dar e placere, e iubire, e sanatate. Nimeni n-a povestit ca dificultatea se diminueaza si trece, dar placerea, iubirea si sanatatea continua.

Nimeni n-a povestit ca e in regula sa ne indoim de capacitatea noastra de a avea grija de copilul nostru, de a-l citi pe copilul nostru, de a intelege de ce are nevoie. Nimeni nu ne-a povestit ca asta este o constructie de zi cu zi, in fiecare zi, intreaga zi.

Nimeni nu ne-a povestit ca si copilul nostru face eforturi la fel de mari pentru a ne citi pe noi…

Nimeni nu ne-a povestit ca nu e nici un fel de problema daca bebeul sta agatat de piept toata ziua sau in brate sau daca sta in pantec si dupa saptamana 40 de sarcina…

Nimeni n-a povestit ca nu e nici o problema ca mama sa fie doar mama dupa ce se naste copilul, tot timpul, fara sa aiba si o alta functie in paralel.

Nimeni nu ne-a povestit ca putem naste, putem alapta, putem manca, putem sa facem baie si putem sa spalam copilul pe cap, putem dormi impreuna cu bebeul ziua, noaptea si ziua intreaga – daca ne lasa el.

Nimeni nu ne-a povestit ca putem fi mamele care noi insine credem ca putem fi, si ca putem sa ne ingrijim si crestem copiii asa cum ne spune inima, fara sa trebuiasca s-o intrebam pe vecina daca si ea face la fel… ca tot ce vrem, putem!

Nimeni nu ne-a povestit ca arta de a trai se gaseste in a parcurge drumul si a trai procesele vietii, nu in a atinge capatul si a alerga dupa finalul fericite.

Si nimeni nu ne-a povestit nici ca toate raspunsurile se gasesc in noi. E nevoie doar de tacere, ca sa le putem auzi.” – un text de Gabi Betschart, Madreluz Brazilia.

Saptamana viitoare vreau sa scriu exact despre asta – despre tacerea in care putem auzi raspunsurile ce vin de dinauntrul propriilor noastre inimi si pantece de mame.

 

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This