Dacă întrebi părinții ce își doresc cel mai mult și mai mult pentru copiii lor, acum și în viitor, răspunsul (majorității) va fi: să fie fericiți.

Se pare că oamenii de știință tot studiază acest aspect și au găsit și dovezi care să susțină următorii 10 pași pe care un părinte ar trebui să îi urmeze dacă vrea să îi ajute pe cei mici să fie fericiți.

Eu cred că nimeni pe lume aceasta nu poate fi responsabil pentru fericirea sau nefericirea cuiva. Părinții, cu siguranță, ar face orice ca odorul să fie fericit. Și totuși, unii, cu cât se străduiesc mai mult cu atât eșuează. Pentru că împlinirea dorințelor copiilor noștri nu înseamnă că îi ajutăm să fie fericiți. Cred că ne eliberăm pe noi părinții de o greutate mare de pe umeri și pe copii, că nu trebuie să se ridice la nivelul înalt al așteptărilor noastre, dacă lasăm fericirea în mâinile celui ce și-o dorește. Să nu uităm însă: ca părinți avem responsabilitatea să le arătăm cum se ”fabrică” fericirea și să îi învățăm să o obțină singuri.

Mi-a plăcut articolul acesta How To Raise Happy Kids – 10 Steps Backed By Science – mai ales că primul pas spre a face asta este să fim noi înșiși fericiți (ca părinți, ca adulți). Cei 10 pași (de bază), conform cercetărilor științifice, sunt:

1. Fii tu însuți fericit.

La fel ca majoritatea lucrurilor în viață, copiii învață și se ghidează după modelul nostru. De la cele mai banale lucruri (bebelușii învață să mestece mâncarea, cei mai măricei învață să spună bună ziua sau mulțumesc etc), până la cele mai complexe: cum să fie fericiți.

2. Învăță-i să construiască relații.

Aș adăuga să construiască și să îngrijească relații. Și acele relații care le sunt bune, adică cele care le cresc energia vieții, vitalitatea, stima de sine etc. Și pentru a îngriji relații (ca pe niște organisme vii, căci asta sunt) au nevoie să învețe să comunice. Dar despre asta, vă mai povestesc eu altă dată. Acum suntem la fericirea confirmată științific, statistic.

3. Apreciază efortul și nu aștepta perfecțiunea.

Așa cum zicea și Alfie Kohn, ceea ce îi pune în mișcare pe copii este motivația intrinsecă. De aici începe încercarea de a face ceva, efortul de a reuși. În urma multiplelor cercetări efectuate pe copii, cei care erau lăudați pentru performanța lor (lucrul făcut, inteligența etc) aveau să aleagă apoi calea mai ușoară pentru a rămâne în acel stadiu de perfecțiune, de performanță (vă sună cunoscut în vreun fel, mai ales vouă, părinților cu copii la școală ?!?). Asta este oare ce ne dorim pentru copiii noștri? Sau vrem ca ei să exceleze în drumul lor spre obținerea unui lucru, în efortul lor (mai mic sau mai mare) de a reuși cu adevărat în ceea ce-și propun?

4. Învață-i optimismul.

Bine, asta înseamnă să îl practici și tu însuți.

Se pare că optimismul este foarte foarte strâns legat de fericire. Autoarea Christine Carter compară optimiștii cu pesimiștii și descoperă că optimiștii: au mai mult succes la școală, la lucru sau atletism; sunt mai sănătoși și trăiesc mai mult; sunt mult mai satisfăcuți în căsniciile lor; au o probabilitate mai mică de a se lupta cu depresia sau diversele anxietăți.

Așadar, să fim optimiști. Pentru a reuși asta este nevoie de a ne debarasa noi de niște poveri care ne apasă și care ne blochează să înaintăm în viață cu bucurie și cu încredere. Și asta mi-a adus aminte de un articol pe care l-am citit recent: Să pui răul înainte! Sau mai bine nu! Citiți-l!

5. Să le dezvoltăm inteligența emoțională.

Se pare că cei mici nu se nasc cu această abilitate. Inteligența emoțională are nevoie să fie cultivată, îngrijită, educată, folosită pentru a fi o valoare (și o calitate) a copilului/adultului. Conectează-te cu copilul, ajută-l să identifice și să numească emoțiile, simțămintele, sentimentele etc, care îl locuiesc și învață-l că este în regulă să le aibă (chiar dacă un comportament de-al lui nu este bun, asta nu înseamnă că îi vom descalifica sentimentele, emoțiile). ”Empatizează. Pune în cuvinte. Valideză”.

6. Formează obiceiuri de fericire.

Și exersează în fiecare zi, împreună cu el, obiceiul de a fi fericit, lucrurile mărunte care se întâmplă în fiecare zi și care îți aduc bucurie. Exersează recunoștința.

7. Învață-l autodisciplina.

Se pare că marshmallow test chiar funcționează. Copiii care au reușit să își amâne gratificarea au avut vieți mai bune și au fost mai fericiți. Acesta era testul:

”Copiii care au amânat recompensa: aceea de a aștepta și a doua bezea – au arătat ulterior o inteligență mai ridicată, succes în școală și abilități sociale în adolescență. Aceasta este în parte deoarece autodisciplina facilitează învățarea și procesarea informațiilor. De asemenea, copiii cu o autodisciplina pronunțată, fac mai bine față frustrărilor și stresului și au tendința de a avea un simț mai dezvoltat de responsabilitate socială.” Asta au descoperit cei care au făcut testul. Nu știu însă ce zice Alfie Kohn despre asta. Nu-mi amintesc. Poate mă ajutați dacă găsiți pe undeva…

8. Mai multă joacă.

Joacă liberă, nedirijată. Nu mai zic că dacă vreți să aprofundați acest subiect, să citiți cartea lui Peter Gray: Liber să înveți. Musai să o citiți. O să vi se schimbe mult pespectiva… în bine, firește. Se pare că joaca pentru copii este echivalentul meditației și a practicii mindfulness pentru adulți… Încurajați-o! Acordați-i timp și spațiu!

9. Pregătește-le mediul pentru fericire.

Se pare ca cea mai simplă metodă prin care poți să controlezi (sau să eliberezi) spațiul, mediul unui copil pentru a putea să se bucure de libertatea de a fi fericit este … mai puțin televizor (sau electronice, în general).

Din ce trăim noi legat de partea aceasta de electronice (desene animate sau filme pentru copii, mai mult și nu jocuri pe calculator): pentru ca toate acestea să aibă o parte cât mai mică în viața copiilor trebuie ca părintele să aibă o parte cât mai mare în viața copilului. Nu ocuparea timpului copilului cu tot felul de activități pentru a-l face să uite de electronice (asta duce la o supra-aglomerare, poate chiar o supra-stimulare și deci, la mai puțin timp de joacă). Cel mai important în acest aspect este: disponibilitatea părintelui. Și asta poate înseamna multe lucruri: timp (mai mult sau mai puțin, de calitate), atenție asupra nevoilor copilului, timp și înțelegere pentru ”plictiseala” copilului (plictiseala este bună…), activități fizice (luptă în casă sau activități în aer liber) etc. Totul depinde de disponibilitatea părintelui (sau a celui care stă cu copilul).

10. Luați cina împreună.

Un obicei foarte simplu (da, pentru cei care nu lucrează 12 ore pe zi…) și care se pare că îi ajută pe cei mici să fie mult mai fericiți.

Studiile arată că acei copii care iau cina în familie, în mod regulat, sunt mult mai stabili emoțional și prezintă înclinații mult mai mici spre diverse abuzuri (droguri, alcool). Au note mai bune. Dezvoltă mai puține simptome de depresie, în special în rândul tinerelor adolescente. Prezintă mai puțin riscul de obezitate sau alte dereglări de alimentație.

 

Vouă cum vi se par toate aceste lucruri? Ați adăuga ceva?

Articolul din care am preluat cei 10 pași este acesta How To Raise Happy Kids – 10 Steps Backed By Science.

Featured image

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This