Are careva nițel timp în plus și vrea să dea? Sau poate e cineva pe aici care știe cum să dilate timpul… Nu? Nimeni?

Îgood morningmi imaginez tot felul de scenarii negative: ba că lumea mă crede neserioasă, ba că alții cârcotesc că de fapt eu stau acasă cu copiii, ce poate fi mai ușor de atât și cum face că se plânge de lipsa timpului, că doar nu mai face nimic: nu răspunde la emailuri, nu face treaba atunci când a zis că o face, că a promis una și alta și nu s-a ținut de cuvânt.

Poate și mie mi se pare că nu fac nimic, mai ales că atunci când mă culc casa e în ordine, copiii dorm fericiți (nu pentru mult timp, e adevărat), că mai am mâncare în frigider, doar am gătit azi vreo câteva feluri, că părul miroase a proaspăt și îmi stă așa de bine ne-prins sus în cap. Și după câteva ore de somn și nesomn, mă trezesc dimineața și aproape că jucăriile au luat-o la goană prin casă (mă gândesc serios că sunt într-un fel de Toy Story), că în bucătărie sunt înșirate o grămadă de vase, lapte pe masă și în castron, cereale peste tot. Uși deschise, cartoane, foițe, hârtiuțe și instrumente medicale înșirate prin sufragerie (mă gândesc că poate așa le-am lăsat și sunt amnezică sau poate că am dormit vreo 2 zile și nu mai știu ce s-a întâmplat). Două perechi de pijamale parcă au plecat la plimbare, câțiva ursuleți de pluși stau la ușă, scăunelul, înălțătorul de la baie, balansoarul juniorului și scaunul micuț de plajă parcă sunt puse într-adins să te împiedici de ele, alte câteva haine sunt pe canapea și de la baia de serviciu se aude o poveste pe care nu prea reușești să o descifrezi. Și te întrebi ce s-a întâmplat în casa ta peste noapte. După câteva secunde în care nu-ți răspunde nimeni îți dai seama că cineva s-a trezit mult prea devreme și a fost tare tare ocupat. Cam asta e dimineața mea, la 1 minut de la trezire, cu un copil prefect normal, sănătos și tare iubitor de ziuă, de 5 ani și 8 luni.

Vai, ce minunat…poate că vă spuneți în barbă. Sau poate că ziceți: da, da, știm, știm, nu ești tu prima care constată asta. Și poate că așa e copilăria, minunată, în permanentă fugă, dezordine și chiuială.

Măi… dar mie nu mi se mai pare nimic amuzant. Pentru că este a o suta oară (și consecutiv) (zic și eu că nu am numărat) când dimineața începe în cel mai bun caz, așa. Și mă duc să-mi fac o cafea (fără cofeină, de amăgire). Vărs puțină pe masă, în timp ce pun în espressor, nu reușesc să dau și drumul pentru că cineva mă strigă de la baie, altcineva din dormitor. Și nu înțeleg ce senzor au copiii ăștia, parcă știu că m-am trezit, că aș putea fi disponibilă. Iar eu nu mă simt disponibilă de fiecare dată.

Vreau și eu să fac ca în pozele alea de pe Pinterest, să privesc soarele în timp ce cafeaua îmi aburește, să îmi pun șosete din lână în picioare și să mă prăvălesc pe divanul meu plin de perne albe, sub o pătură pufoasă, cu o muzică chill în cameră. Și să citesc (dintr-o carte). Sau să-mi notez frumos în agendă programul din ziua respectivă: 2 pahare de apă plată, un smoothie sănătos, 45 de minute de yoga, un duș revigorant. Verific email, răspund la urgențe, fac strategia de Facebook din ziua respectivă, scriu despre nu stiu ce subiect de dezvoltare personală, pregătesc micul dejun pentru copii și soț. Trezesc copiii, mergem în living și ne giugiulim câteva minute. Masa de dimineață cu bucurie, o hârjoană și apoi ne îmbrăcăm și mergem la joacă (în oraș sau în parc sau la o întâlnire cu prietenii sau în vizită). Bla bla bla bla bla bla… O zi perfectă.

Și? What do I get? Cum ziceam: casa semi-vraiște la 8 dimineața, nu cafea aburindă pe divan, nu visare, nu email, nu apă, nu smoothie, nu duș, nu nimic. Nici măcar soare, nu mai zic de șosete de lână și perne albe. Șters la fund, alăptat, alergat în stânga și în dreapta, o joacă printre gene, o gură de cafea înainte să se răcească, poate un mic dejun super rapid cât îmi permite juniorul, aruncat haine în mașina de spălat căreia uit de obicei să-i mai dau și drumul. Toate astea durează cam o oră și vine somnul la unul mic, vine plictiseala și chef de joacă la unul mai mare. What to do, what to do…

Și apoi prinzi un moment de relaxare și te gândești că ești în picioare de puțin mai mult de o oră, că așa de mult îți place să alăptezi pentru că stai întinsă și te relaxezi, că încă juniorul este mic și nu îl deranjează că tu: îți citești emailurile, răspunzi rapid la unele de acum o lună, îți trec prin minte zeci de subiecte și idei pentru cea ai de făcut (din punct de vedere profesional), reușești pe unele să le notezi, îți faci lista de to-do urgente și extrem de urgente, te gândești ce să mai faci de mâncare cu ce ai în cămară, pentru că, sincer, numai de cumpărături n-ai timp și chef. Și totuși ar merge o supă de dovleac cu ghimbir și lapte de cocos, dar n-ai de nici unele și atunci profiți că există wunderlist, aplicație pe care o are și domnul tău, așa că te apuci să completezi lista de cumpărături cu ce-ți mai vine în minte, să-i dai de lucru pentru seară. Îți aduci aminte că ți-ai propus ca la trezire să meditezi puțin, chiar culcată în pat, poți să inspiri, să te deconectezi. Îți spui a o suta oară că asta e ultima zi fără meditație, fără un pic de yoga sau alergat pe bicicleta ta eliptică super mișto.

Aiancu, 4 luni jumatepoi da, te relaxezi. Te gândești că ai mai trage un pui de somn, acolo, în locul călduț din pat, mai ales că domnișoara pare ocupată cu ceva, nu știi cu ce dar nici nu vrei să aflii, atâta timp cât nu intră val-vârtej în dormitor. Daaar… ghici ce? Au trecut 30 de minute și juniorul s-a trezit fresh, gângurind a dragoste și joacă. Și de multe ori nu oftezi (și nici nu te oftici) doar te ridici într-un cot și sorbi tot zâmbetul și veselia și cheful de viață pe care ți le dăruiește necondiționat cel mic din pat. Și te ridici cu bateriile (iluzoriu) încărcate, pentru că atunci când ieși din cameră, îți revin toate problemele și tristețile cu care ai intrat juma de ora mai devreme, la somn.

Și… te apuci să strâgi: rufe, jucării mici și mari, hârtii și alte lucruri pe care tu credeai că le-ai aruncat la coșul de gunoi dar cineva le-a recuperat. Farfurii, căni, pahare, haine, haine, haine, iarăși jucării, hârtii, scutece, haine, jucării, făina de pe jos, ceaiul de pe masă, mâncarea, nemâncarea. Nu mai zici de gătit, de îmbrăcat și dezbrăcat, schimbat și încălțat, plimbat și cumpărat, spălat și aranjat. Prea multe în fiecare zi. Și printre toate astea trebuie să te ocupi de toate, cu aceeași energie și drag, cu răbdare infinită și zen nemărginit, cu chef și spor, cu rapiditate și flexibilitate (inclusiv fizică), cu entuziasm și inspirație. Pe bune??? Mai există așa ceva?

Sunt singura de pe planeta asta care face toate astea și apoi la ora 10 seara se apucă, în sfârșit, de proiectele ei, lăsate și tot amânate de pe o zi pe alta, cu speranța că lumea nu se va supăra pe ea?

Vreau și eu timp… bine, vreau mai multe acum dar…măcar niște timp…

 

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This