La aproape 2 ani, copilul meu are în continuare în meniu, la capitolul « alimente de bază și alimente preferate », laptele de mamă. Sunt zile când gustă așa, de distracție, din mâncare, zile când mănâncă de rupe și zile când nu vrea decât Sisi.

Stăteam și îl priveam în ochi, în timp ce se înfrupta cu mare poftă din Altua€™ Sisi (așa a botezat el sânul stâng), moment în care s-a oprit, m-a privit și el adânc, adânc de tot și a zâmbit cu toată gurița, strălucind de fericire. Apoi s-a întors la înfulecat, oftând așa, din toți rărunchii, a satisfacție.

A fost momentul când am realizat încă o dată, a miliarda oară, că alăptatul este – din prima clipă în care mama și copilul ei se întâlnesc și atâta timp cât conexiunea asta, prin intermediul laptelui matern, continuă, e€“ un moment exclusiv, intim, unic și binecuvântat, de complicitate și uniune între mamă și copil. Este conexiunea care pune de fapt bazele dezvoltării emoționale și structurii de a înțelege lumea ale copilului.

De fapt, dincolo de a alimenta copilul cu toate elementele nutritive de care are nevoie pentru a crește sănătos, alăptatul hrănește toate simțurile bebelușului: văz, auz, miros, simț tactil, gust, care se întâlnesc și se împletesc toate în armonie, atâta timp cât bebelușul stă cuibărit în brațele mamei. Când se naște, bebelușul nu cunoaște pe nimeni și nimic din lumea asta, cu excepția mamei în pântecele căreia a crescut vreme de 9 luni. Îi știe vocea, îi recunoaște bătăile inimii, îi e familiar mirosul ei, își amintește legănatul și ritmul mersului…

Iar alăptatul la sân îi descoperă copilului, prin intermediul atitudinii mamei sale, o întreagă nouă lume: aceea a răbdării, a atenției, a dedicației, a prezenței, a iubirii care curge de la mamă la copil prin șuvoiul de lapte și prin felul în care mama își ia copilul în brațe și îl ține la confortul sânului ei.

În ce fel facem toate gesturile astea, atunci când alăptăm? Cu câtă delicatețe, răbdare și respect manevrăm corpul bebelușului, atunci când îl ridicăm în brațe? Cum ne e vocea, atunci când îi vorbim? Cât de mult îl privim și cât de complet prezente suntem în actul asta de contopire? Ce gânduri ne trec prin minte, în timpul alăptării? Sunt ele de pace, de iubire, de recunoștință, de binecuvântare? Și ce emoții simțim în noi? Simțim bucurie, simțim conexiune, simțim iubire și satisfacție? Fiecare emoție a mamei este experimentată de bebeluș și fiecare gând al mamei este auzit, mai ales că vreme de multe luni după naștere, pentru copil, el și mamă sunt una, aceeași ființă.

Și, pe de altă parte, cât de des ne surprindem vorbind la telefon, lucrând la calculator, urmărind dezbaterile de la televizor, făcând mâncare, pălăvrăgind cu  prietenele, primind vizite și grăbindu-ne, înăuntrul nostru, în gânduri și simțiri, să terminăm odată și cu treabă asta, ca să putem să facem alte lucruri mult, mult  mai importante decât hrănitul copilului? Eu una știu că m-am surprins, și mă văd încă, făcând fiecare din lucrurile astea, în timp ce maimuța îmi stă la Altua€™ Sisi și  îmi caută privirea și mă trage de mână și mă bate cu mânuță pe piept sau scoate tot felul de sunete giumbușlucești, cerându-mi să mă trezesc și să fiu acolo,  prezentă, în ceea ce fac.

Ce face însă un bebeluș, pentru a-i spune mamei lui absente că nu îi place când el e acolo, la sânul ei, iar ea e plecată în altă parte? Plânge, țipă, se foiește, se zbate -€“ pentru că totul în interiorul lui extrem de inteligent îi spune că “€œnu așa se face”. Lipsește respectul, lipsește prezența, lipsește iubirea,€“ iar pe copii nu îi putem minți cu lucrurile astea. Fiecare fibră a ființei lor le spune care e adevărul. Și îl reclamă, pe Adevăr, cu fiecare fibră a ființei lor. Copilul țipă și se zbate la sân, mama îi spune shhhhhshhh, îl ridică, îl bate pe spate să îi scoată gazele, îl sucește la sânul celălalt, se miră de colici și se revoltă pe copilul ăsta care e veșnic nemulțumit, apoi își vede în continuare de treburile și gândurile ei, mult mai importante. Încet încet, bebelușul va ajunge să creadă că “€œașa e viata” și, după niște ani de revoltă, țipete, plânsete și auzit reproșuri de genul “ești un copil rău și obraznic care țipă într-una” va învăța să își ignore interiorul, care îi spune cu onestitate că există o lipsă de respect și de conectare profundă în familia lui. Și va adopta, adânc în el, același tip de comportament: lipsă de prezența cu el însuși și cu alții, lipsă de respect și de iubire față de el însuși și un munte de tertipuri cu care să înlocuiască lipsa.

Lumea unui copil arată exact așa cum i-a arătat-o, din primele clipe de viață, mama sa: cu cât mai multă iubire, prezență și respect există în contactul cu mama, cu atât mai multă iubire, prezența și respect manifestă copilul în viața lui, în el însuși și în jurul lui.

Cu ce ne alimentăm copiii? Ce le punem pe masă, în suflete și în minte, în contactul nostru de zi cu zi cu copiii noștri? Ce curge de la noi către ei, prin șuvoiul de lapte? Și ce gânduri pătrund în mințile lor, de la mințile noastre?

Știu un exercițiu extrem de simplu, care să ne ajute să ne hrănim copiii cu energia iubirii. Când îmi iau băiatul în brațe și îl așez la sân, îl privesc, respir adânc și îi spun în șoaptă sau pur și simplu, în mintea mea, Te iubesc. Îți mulțumesc că m-ai ales pe mine să fiu mama ta. Te iubesc și îți mulțumesc, cu recunoștință.

Credit Foto 1 si Foto 2

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This