Am rămas fără tată la 13 ani. Am urlat pe holurile spitalului după ce mi-a murit în brațe, in lift, în drum spre reanimare. M-am simțit trădat și nu am înțeles niciodată ce planuri grozave avea Dumnezeu pentru tata atunci. L-am iubit mult și îl iubesc în continuare. Acest articol e pentru tine, tată.

Am rezonat mult cu articolul în engleză, și am vrut să îl traduc. Mi se pare o poveste minunată și o idee genială pe care oricare dintre noi o poate pune în practică. Iar cu tehnologia de astăzi e atât de ușor să faci un cont de email nou către care să trimiți scrisori atuncă când ai un moment de inspirație, scrisori pe care copilul tău se le citească atunci când nu vei mai fi lângă el. Viața este mai scurtă decât ne place să credem. Întotdeauna.

Vă las cu povestea mai jos.

—-

Moartea vine întotdeauna ca o surpriză. Nici pacienții aflați în stare terminală nu cred că vor muri într-o zi sau două. Într-o săptămână, poate. Dar numai când acea săptămână e săptămâna următoare.

Nu suntem niciodată gata. Niciodată nu este momentul potrivit. Când îți vine timpul, nu vei fi făcut toate lucrurile pe care ai vrut să le faci. Sfârșitul vine întodeauna ca o surpriză și este sfâșietor pentru văduve și o plictiseală pentru copiii care nu înțeleg cu adevărat ce este o înmormântare (thank God).

Cu tatăl meu nu a fost diferit. De fapt, moartea lui a fost și mai neașteptată. A plecat când avea 27 de ani. Aceeași vârstă la care au dispărut câțiva muzicieni faimoși. Era tânăr. Mult prea tânăr. Tatăl meu nu era nici muzician, nici faimos. Cancerul nu își alege victimele. A plecat cât eram tânăr și am învățat ce înseamnă o înmormântare cu această ocazie. Aveam 8 ani și jumătate, suficient de în vârstă ca să îmi lipsească toată viața. A murit înainte să acumulez multe amintiri. Nu am simțit durere. Dar nu mai aveam un tată în viața mea. Și aveam un tată.

Aveam un tată care era atât ferm cât și amuzant. Cineva care îmi spunea o poantă înainte să mă pedepsească. În felul acesta, nu mă simțeam așa rău. Cineva care mă săruta pe frunte înainte să merg la culcare. Un obicei pe care l-am transmis și copiilor mei. Cineva care m-a “obligat” să fiu suporterul echipei lui de fotbal favorite și care explica lucrurile mai bine decât mama. Știi ce spun? Un tată care este cineva de care să îți fie dor.

Nu mi-a spus niciodată că urmează să moară. Chiar și când stătea pe patul de spital intubat nu a spus niciun cuvânt. Tatăl meu făcea planuri pentru anul viitor chiar dacă știa că nu o să mai fie cu noi de luna viitoare. Anul viitor urma să mergem la pescuit, să călătorim, să vizităm locuri în care nu mai fusesem. Anul viitor urma să fie un an minunat. Trăiam același vis, împreună.

Cred – de fapt sunt sigur – că asta ar fi trebuit să ne poarte noroc. Era un om superstițios. Gândindu-se la viitor era modalitatea pe care o găsise de a ține vie speranța. M-a făcut să râd până în ultima clipa. Știa. Nu mi-a spus. Nu m-a văzut plângând.

Și brusc, anul următor s-a terminat încă înainte să înceapă. Mama m-a luat de la școală și am fost la spital. Doctorul ne-a dat vestea cu sensibilitatea pe care doctorii o pierd de-a lungul anilor. Mama a plâns. Avea un licăr de speranță. După cum am mai spus, toată lumea are. Eu am simțit lovitura. Ce înseamnă asta? Nu era doar o boală obișnuită, de genul celor pe care doctorii le vindecă cu o injecție? Te uram, tată. M-am simțit trădat. Am țipat de mânie în spital până când am realizat că tatăl meu nu mai era prin preajmă să mă pedepsească. Am plâns.

Apoi, tatăl meu a fost încă o dată tată pentru mine. Cu o cutie de pantofi sub braț, o infirmieră a venit să mă consoleze. Cutia era plină de plicuri lipite cu propoziții scrise în loc de destinatar. Nu puteam să înțeleg ce se întâmplă exact. Infirmiera mi-a înmânat o scrisoare. Singura scrisoare care era în afara cutiei.

“Tatăl tău m-a rugat să îți dau această scrisoare. A petrecut toată săptămâna scriind la astea și vrea ca tu să o citești. Fii puternic.” mi-a spus infirmiera, ținându-mă.

Pe plic scria CÂND NU MAI SUNT. L-am deschis.

Fiule,

Dacă citești asta, am murit. Îmi pare rău. Știam că urma să mor.

Nu am vrut să îți spun că urma să se întâmple, nu am vrut să te văd plângând. Și se pare că am reușit. Cred că un om ce urmează să moară are dreptul să se comporte un pic egoist.

Și, după cum vezi, am încă multe lucruri să te învăț. Doar nu știi nimic despre nimic. Așa că am scris scrisorile astea pentru tine. Nu trebuie să le deschizi decât la momentul potrivit, OK? Asta este învoiala noastră.

Te iubesc. Ai grijă de mama ta. De acum, tu ești bărbatul în casă.

Cu dragoste, tata.

PS: Nu i-am scris scrisori mamei tale. Ei i-a rămas mașina.

Scrisul lui urât m-a făcut să mă opresc din plâns. Pe vremea aia, să scoți un text la imprimantă nu era ușor. Scrisul lui urât, pe care abia îl înțelegeam, mă calma. Mă făcea să zâmbesc. Așa făcea tata lucrurile. Ca gluma dinaintea pedepsei.

Acea cutie a devenit cel mai impotant lucru din lume pentru mine. I-am spus mamei să nu o deschidă. Acele scrisori erau ale mele și nimeni altcineva nu avea voie să le citească. Reținusem pe de rost toate momentele de viață scrise pe plicuri. Dar a durat ceva până am ajuns să trăiesc. Și am uitat de cutie.

Șapte ani mai târziu ne-am mutat într-un loc nou și nu aveam nicio idee unde am pus cutia. Nu îmi aduceam aminte. Și când nu ne aducem aminte de ceva de obicei nu ne mai pasă despre acel ceva. Dacă uiți ceva, nu înseamnă l-ai pierdut. Pur și simplu nu mai există. E ca și mărunțisul din buzunarul pantalonilor.

Și așa s-a întâmplat. Anii pubertății și noul iubit al mamei au declanșat ceea ce tatăl meu anticipase încă demult. Mama a avut câțiva iubiți și mereu am înțeles-o. Nu s-a recăsătorit niciodată. Nu știu de ce dar îmi place să cred că tatăl meu a fost iubirea vieții ei. Iubitul curent era varză. Simțeam că se umilește înâlnindu-se cu el. Nu avea niciun respect pentru ea. Merita ceva mult mai bun decât tipul pe care îl cunoscuse la un bar.

Încă în amintesc palma pe care mi-a dat-o după ce am pronunțat cuvântul “bar”. Recunosc că o meritasem. Am înțeles asta în următorii ani. La momentul respectiv, când pielea îmi frigea de la palmă, mi-am adus aminte de cutie și scrisori. Mi-am adus aminte de o scrisoare anume pe al cărei plic scria “CÂND VEI AVEA CEA MAI ÎNGROZITOARE CEARTĂ CU MAMA TA”.

Mi-am răscolit camera căutând cutia, lucru ce mi-a adus o nouă palmă. Am găsit cutia într-o valiză care era proptită în partea de sus a șifonierului. M-am uitat repede prin scrisori și am realizat că am uitat să deschid LA PRIMUL SĂRUT. Mă uram că n-am deschis-o și mi-am promis că va fi prima scrisoare pe care o voi citi. A urmat la rând CÂND ÎȚI PIERZI VIRGINITATEA, o scrisoare pe care speram să o deschid foarte curând. Într-un final am găsit ceea ce căutam.

Acum cere-ți iertare.
Nu știu de ce vă certați și nu știi cine are dreptare. Dar o cunosc pe mama ta. Așa că niște scuze cerute cu umilință este cea mai bună cale de a depăși momentul. Vorbesc despre scuze cerute stând în genunchi.

E mama ta, puștiule. Te iubește mai multe decât orice pe lume. Știi prin ce a trecut să te aducă pe lume prin naștere naturală pentru că cineva i-a spus că așa este cel mai bine pentru tine?
Ai văzut vreodată o femei născând? Ai nevoie de o dovadă mai mare a iubiri pe care ți-o poartă?

Cere-ți iertare. Și te va ierta.

Cu dragoste, tata.

Tatăl meu nu era un scriitor grozav, era doar un funcționar la bancă. Dar cuvintele sale aveau un impact mare asupra mea. Erau cuvinte care purtau mai multă înțelepciune decât toți cei 15 ani ai mei de viață la vremea aceea. (Și totuși asta nu era chiar așa greu de atins).

Am fugit în camera mamei și am deschis ușa. Când și-a întors capul și m-a privit în ochi, plângeam. Și ea plângea. Nici nu mai țineam minte de ce a țipat la mine. Probabil a fost ceva de genul “Ce vrei?” Ceea ce țin minte este că m-am dus spre ea ținând în mână scrisoarea de la tata. Am luat-o în brațe iar scrisoarea mi s-a mototolit în mână. M-a îmbrățișat și am stat amândoi în liniște.

Scrisoarea de la tata a făcut-o să râdă câteva minute mai târziu. Am făcut pace și am vorbit un pic despre cele întâmplate. Mi-a povestit despre obiceiurile lui excentrice, cum ar fi să mânânce salam cu căpșuni. Cumva, am simțit că tata stă fix lângă noi. Eu, mama și o parte din tata, o parte pe care a lăsat-o pentru noi, pe o bucată de hârtie. Mă simțeam bine.

Și nu a durat mult până când am ajuns să citesc CÂND ÎȚI PIERZI VIRGINITATEA

Felicitări, fiule.

Nu îți face griji, devine mai mișto cu timpul. Totdeauna e nasol prima dată. La mine s-a întâmplat cu o femeie urâta …care totdată era și prostituată.
Cea mai mare frică a mea este că o vei întreba pe mama ta ce este virginitatea după ce citești această scrisoare. Sau și mai rau, că vei citi această scrisoare fără să știi ce înseamnă să te masturbezi (și ce înseamnă, nu?). Dar toate astea nu sunt treaba mea.

Cu dragoste, tata.

Tatăl meu m-a urmărit prin toată viața. A fost cu mine chiar dacă nu era lângă mine. Cuvintele lui au făcut ceea ce nimeni nu a putut: mi-au dat putere să depășesc nenumărate momente grele din viața mea. Găsea mereu o cale să îmi pună un zâmbet pe față când lucrurile nu erau prea ușoare, o minte clară în momente furioase.

CÂND TE VEI CĂSĂTORI m-a emoționat foarte tare. Dar nu l-a fel de mult ca acel CÂND VEI DEVENI TATĂ.

Acum vei înțelege ce înseamă dragostea adevărată, fiule. Vei înțelege cât de mult iubești dar dragostea adevărată este ceva ce vei simți pentru suflețelul acela mic. Nu știu dacă va fi băiețel sau fetiță. Sunt doar un cădăvruț, nu un ghicitor în stele.

Să te distrezi. E un lucru minunat. Timpul va zbura acum, așa că asigură-te că ești prin preajmă. Nu pierde niciun moment, nu se întorc niciodata. Schimbă scutece, fă baie bebelușului, fii un model pentru acest copil. Cred că ai tot ce ai nevoie ca să fii un tată minunat, exact ca mine.

Cea mai dureroasă scrisoare pe care am citit-o în toată viața mea a fost și cea mai scurtă scrisoare scrisă de tata. Cât a scris acele patru cuvinte cred că a suferit la fel de mult ca mine care treceam prin aceste momente. A durat ceva dar într-un final a trebuit să deschid CÂND MAMA TA NU MAI ESTE

Acum este a mea.

O glumă. Un clovn trist care își ascundea tristețea cu un zâmbet din machiaj. A fost singura scrisoare care nu m-a făcut să zâmbesc dar am înțeles de ce.

Am respectat mereu învoiala făcută cu tata. Niciodată nu citeam scrisorile înainte să le vină vremea. Cu excepția CÂND REALIZEZI CĂ EȘTI HOMOSEXUAL. Când am realizat că nu voi avea nevoie niciodată să o deschis, am decis să o citesc. Apropo, fost una dintre cele mai amuzante.

Ce pot să mai spun? Mă bucur că am murit.
Acum, lăsând gluma la o parte, fiind pe jumătate mort, am realizat că nouă oamenilor ne pasă prea mult de lucuri care de fapt nu contează. Crezi că asta schimbă cu ceva lucrurile, fiule?

Nu fi prostuț. Fii fericit.

Întotdeauna așteptam următorul moment, următoarea scrisoare. Următoarea lecție pe care tatăl meu avea să mă învețe. E uimitor ce poate un bâtrân de 85 de ani ca mine să învețe de la unul de 27 de ani.

Acum că zac în patul de spital, intubat în nas și în gât din cauza acestui cancer blestemat, îmi plimb degetele pe hârtia ștearsă a singurei scrisori pe care nu am deschis-o. Propoziția CÂND ÎȚI VINE TIMPUL de abia se mai poate citi pe plic.

Nu vreau să o deschis. Îmi e frică. Nu vreau să cred că mi-a venit timpul. Speranța moare ultima, nu? Nimeni nu crede că urmează să moară.

Trag o gură mare de aer în piept și deschid scrisoarea.

Bună, fiule. Sper că ești un om bătrân acuma.

Știi, scrisoarea asta a fost cea mai simplă de scris și totodată prima pe care am scris-o. A fost scrisoarea care m-a eliberat de durerea pricinuită de pierderea ta. Cred că mintea devine mai clară când ești atât de aproape de sfârșit. E mai ușor să vorbești despre asta.

În ultimele mele zile aici m-am gândit la viața pe care am avut-o. Am avut o viață scurtă dar foarte fericită. Am fost tatăl tău și soțul mamei tale. Ce altceva puteam să îmi mai doresc? Asta îmi liniștea gândurile. Acum fă și tu la fel.

Sfatul meu pentru tine: nu trebuie să îți fie frică
PS: Îmi e dor de tine

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This