Vine pe lume cu mutrisoara aia perfecta, cu mirosul de orez copt si cu toata gama de sunete si scancete, cu pielea moale si manutele care te strang de degete si nu iti mai dau drumul, cu zambetele din somn si cu privitul lui undeva, in sfere inalte, unde vede el tot felul de lucrusoare la care rade si gangureste si catre care intinde manutele sa le prinda…  Apoi vine momentul in care te priveste direct in ochi, te recunoaste si incepe sa rada… si deja nu mai ai cale de intors.  Fiecare gand, respiratie si gest ii e dedicat lui, fiecare discutie cu oricine incepe si se termina cu el, fiecare secunda se deruleaza in functie de nevoile lui si intreg Universul se reduce la bucatica de Fiinta cuprinsa intre bratele facute cuib, la piept…

…trec saptamanile si ups! ne dam seama ca nimic din viata noastra de dinainte de aparitia mogaldetei cu ochi nu mai e la fel. In noi, inauntrul nostru, se petrec schimbari, unele subtile si aproape nesimtite, altele uriase si zguduitoare, unora ne opunem si le rezistam, plangand si cerand sa se intoarca obiceiurile, pasiunile, timpul si preocuparile de alta data, pe altele le imbratisam firesc si curgem surazand prin bucuria transformarii…  oricum am imbratisa Schimbarea, ea vine si ne da lumea peste cap.

Schimbarea vine si ne da lumea peste cap si e adusa de Primul Copil. Adevarul adevarat este ca nici unul dintre noi, parintii, habar nu avem despre nici unele, in materie de parintit, inainte sa dam piept cu Primul Copil. Si oricat de isteti, educati, cititi si documentati ne-am crede, viata cu Primul Copil e aia care ne ia intotdeauna prin suprindere.

Primul Copil e micul nostru mare curajos. E micul mare viteaz. Cel care isi ia sarcina sa coboare din Sferele Perfectiunii in lumea asta nebuna si sa lucreze, cu rabdare, incredere, totala vulnerabilitate, inocenta, zambet, iubire, curatenie, cu mama si tatal lui, intr-o misiune de a ne deschide ochii si inimile catre acel Ceva aflat in noi si in acelasi timp dincolo de noi si care ne cheama, continuu, Acasa.

Primul Copil este cea mai fidela oglinda a propriului nostru copil interior. Este cel mai curat ghid catre Lumina din noi, care patrunde cu precizie prin propriile noastre greseli de vindecat in noi insine. Primul Copil ne arata tot ce avem de spalat in noi, in aceeasi masura in care ne arata cat de firesti sunt Bucuria, Fericirea si Lumina, aflate toate in el si in fiecare dintre noi.

Primul Copil este cel care vine sa ne invete sa fim parinti. Este cel care vine sa ne invete sa Fim, pur si simplu, prezenti si liberi si plini de clinchete de clopotei, in chiar clipa de Acum.  Primul Copil este cel care ne obliga sa ne transformam, sa facem toate eforturile pentru a redeveni precum copiii: simpli, fericiti si conectati cu Esenta noastra adevarata.

Primul Copil este cel care vine sa sparga etichete, preconceptii, judecati, blocaje, inchistari, tot ceea ce ne separa de Iubire. Fiecare moment care ne apare ca dificil si greu de depasit in relatia cu Primul nostru Copil este doar un indicator catre ceva blocat in noi insine, care are nevoie de atentie, de iertare si de eliberare.

Multi nu stim asta. Si, in loc sa privim in noi si sa iertam acolo ceea ce copilul ne arata, ne atacam cu inconstienta copilul, incercand sa il reparam pe el si nu pe noi. Tocmai de asta multi, multi Primi Copii au crescut in adulti tristi si resemnati, sau revoltati si neiertatori, crezand poate in ei ca, undeva, nu si-au facut treaba cum trebuie.

Primul Copil vine ca sa ne ajute sa vindecam relatia noastra cu proprii nostri parinti. Vine ca sa ne arate  unde am preluat, pe nemestecate, sute de conceptii si roluri si pedepse si etichetari de la societate si de la familiile noastre, cu care continuam sa ne bombardam si sa ne autopedepsim si sa ne autoseparam unii de altii si de Dumnezeu. Vine ca sa ne ajute sa invatam sa iertam toate astea, sa le dam drumul sa plece, sa nu le mai  transmitem mai departe, sa le vedem doar ca pe contrastul cu starea de Iubire si Acceptare si Usor care suntem meniti sa Fim.

Primul Copil este un luptator. Fara ca macar sa isi mai aminteasca asta despre el insusi, atunci cand vine aici, la intrupare.

Dedic articolul asta tuturor Primilor Copii din oricare familie. Il dedic surorii mele dragi, cea care a netezit calea in familia noastra si pentru mine – si care inca isi asuma acest rol, chiar si acum. Il dedic tuturor celor care au fost sau sunt copii unici – treaba lor imi pare inca mai dificila. Si il dedic Primului meu Copil, o comoara de iertare, de iubire, de frumusete.

Cu smerenie, ma inclin pana la pamant. Toti cei care am venit dupa voi in vietile parintilor nostri va datoram  imensa, adanca recunostinta. Multumesc, sarutandu-va mainile, multumesc !

Sursa foto Flickr

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This