În urma postării anterioare, cea cu jucăriile, am rămas cu multe lucruri/idei pe care nu le puteam include acolo. Mi-au venit în minte o grămadă de chestii cu care se joacă Pavel cu multă plăcere, deși poate nici nu m-aș fi gândit la ele. Și, deși unele sunt ”la mintea cocoșului”, le trec totuși aici fiindcă știu că un articol de blog poate fi uneori un imbold să dau iama în cămară în căutare de jucării.

Fasole jumbo (care nu încape nici în cea mai mare nară de adult) – o găsiți în mai toate supermarketurile și poate fi foarte amuzant de turnat dintr-un recipient în altul. Pavel a fost tare încântat că în toate punga a fost o singură boabă neagră, restul fiind pestrițe. O păstrăm la loc sigur. Copiii mai mari se pot juca ordonându-le pe mărime, de exemplu. Copiii mai mici își pot face singuri zornăitoare punându-le într-un borcan de plastic sau într-o sticlă.

Nuci, castane, alune de pădure întregi sunt la fel de bune pentru stadiul de todller cu tendința de a băga totul în gură. Primăvara sunt interesante fructele verzi de zarzăr (Pavel deține recordul cu 5 boabe în gură). Nu, nu s-a înecat nici măcar o dată.

Pompoane colorate, de toate dimensiunile – se găsesc în magazinele de hobby, dar am văzut și în Mega Image. Pavel le sortează pe culori în forme de brioșe colorate din silicon, formele fiind ele însele foarte faine pentru joacă, având o textură interesantă. Dacă găsiți, puteți adăuga o pensetă mare de lemn pentru exersarea abilităților de finețe. S-ar putea înlocui cu un clește de bucătărie, însă s-ar putea să fie prea mare pentru mânuțele copilului. http://buggyandbuddy.com/toddler-activity-invitation-play-pom-poms-mirror-tweezers/

Sârme colorate (pipe cleaners) – tot în Mega am văzut. Se pot băga în diverse găurele, făcute special în diverse recipiente sau sau existente deja (site, strecurători), se pot modela sau pot servi drept șnur pentru înșirat paste. http://spoonful.com/crafts/25-easy-diy-pipe-cleaner-activities-kids

Paie colorate pentru băut – se pot sorta, uni pentru a crea forme interesante, strânge cât mai multe în mânuță, risipi de podea și strânge, introduce în sticle sau borcane și, desigur, ronțăi.

Paste uscate – se pot colora, înșira, turna, sorta, înfige în plastelină sau cocă etc. Lui Pavel îi place mult cum zornăie în borcane sau sticle. http://houseofburke.blogspot.ro/2013/05/sensory-baby-play-exploring-dry-pasta.html

Spaghetti fierte – pentru curajoși :). Pot fi colorate după fierbere și puse într-o cutie sau, de ce nu?, într-o piscinuță pentru copii, împreună cu multe alte obiecte interesant de dezgropat și îngropat în paste: http://www.teachpreschool.org/2012/03/spaghetti-sensory-play/.

Orez  – colorat sau nu, e un material perfect pentru cutii senzoriale sau joacă simplă cu câteva recipiente: http://mamaot.com/2013/09/01/50-fun-ways-to-play-with-rice/

Aluat sau plastelină – posibilități nenumărate: http://handsonaswegrow.com/pretend-create-learn-with-play-dough/

Pâlnii – pentru baie sunt jucăria perfectă, dar merg și la turnat orez, de exemplu.

Ceapă și usturoi – Pavel adoră să curețe ceapă și usturoi, după cum am aflat întâmplător într-o zi. E în stare să stea peste jumătate de oră făcând asta, ceea ce e mult pentru el.

Bandă adezivă – colorată sau nu. Poate fi folosită ca atare, lipită pe diverse obiecte sau chiar pe haine, dar poate fi pusă la muncă mai serios: http://handsonaswegrow.com/halloween-activity-a-sticky-spider-web/.

Gelatină – i-am scufundat în ea câteva animăluțe, am pus-o într-o cutie și i-am înmânat o lingură. S-a distrat mult cu ea. Data viitoare o colorez: http://www.learning4kids.net/2011/10/16/sensory-play-with-jelly/

Monede și pușculiță – am spălat banii… la propriu 🙂 și i-am făcut niște fante într-o cutie de carton, apoi am găsit și o pușculiță de plastic printre jucăriile vărului mai mare. Observasem că-i plăcea să bage monedele când se dădea în mașinuțele din parc și, într-adevăr, s-a distrat o vreme cu ele și acasă.

Acesta sper să fie primul dintr-o serie de articole care să vă propună activități și materiale interesante. Vă las să vă continuați periplul pe câteva dintre sursele melede inspirație:

http://handsonaswegrow.com/50-toddler-activities/

http://theimaginationtree.com/

http://www.montessori-on-a-budget.com/2013/02/diy-montessori-sensory-materials.html

http://www.toddlertoddler.com/

 

Voi cu ce lucruri neașteptate vă mai surprindeți copiii jucându-se?