A trecut vara şi încep şi tot felul de ateliere care mai de care mai atrăgătoare pentru cei mici. Încercăm aşadar să vă ţinem la curent cu cele mai interesante, dar sperăm să ne daţi şi voi de veste atunci când descoperiţi iniţiative faine, pentru a acoperi cât mai multe dintre acestea.
Şcoala de Arte şi Maniere începe de pe 19 septembrie să îi înveţe pe copii… să se uite la stele. Glumesc, desigur, dar am şi dreptate partţial, pentru că dacă cei mici sunt invitaţi la Atelierul de astronomie. Activitatea este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 13 ani, este susţinut de Adrian Sonka (în cunoaşteţi, este coordonatorul Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”)
Ce e o stea căzătoare, cum au apărut constelaţiile, ce se petrece atunci când e eclipsă şi muuulte altele precum de ce cerul este albastru vor învăţa cei mici. 🙂
Atelierul este format din patru întâlniri, iar detalii despre datele la care sunt organizate, ora, costul, locul de desfăşurare şi altele informaţii găsiţi în comunicatul de presă din secţiunea noastră specială.
Sursă foto: avitydave/ Flickr.com.