miere
Însă, la fel de des am auzit spunându-se că mierea NU ar trebuie oferită copiilor uneori mai devreme de 1 an, alteori de 2 ani.
Susținătorii celor 2 idei au în general puncte de vedere asemănătoare, vârsta promovată (1 an sau 2 ani) până la care mierea ar fi de evitat în alimentația copiilor fiind doar un mic diferențiator de opinie. Decizia finală legată de vârstă aparține fiecărei mame care își cunoaște copilul cel mai bine, îi urmărește constant reacțiile sau lipsa lor la diverse alimente nou introduse, cunoaște istoricul familiei cu privire la alegeni, etc.

Mierea de albine poate provoca botulism?

Principala temere legată de mierea de albine, este aceea că poate provoca BOTULISM. Sporii care pot genera această infecție sunt prezenți în natură, în special pe florile plantelor polenizate de albine. Mierea de albine este consumată de cele mai multe ori în stare naturală, fără a fi sterilizată sau pasteurizată. Și chiar dacă ar trece printr-un proces de pasteurizare, sporii de botulism tot ar putea fi prezenți.
Pentru adulți, cantitatea de spori de botulism ingerați nu reprezintă un pericol. Intestinul adultului conține suficienți acizi pentru a face față cantității de toxine eliberată de această bacterie. Acest lucru începe să fie valabil și pentru copiii mai mari de 1 an. Cei mici însă, nu dispun de acest coctail de acizi în intestin, infecția cu botulism fiind mult mai probabilă.

Copiii sub 1 sau 2 ani pot mânca produse ce conțin miere de albine?

Sporii de botulism NU se distrug prin procesele clasice de preparare a diverselor mâncăruri, cum ar fi fierberea sau coacerea la cuptor. Metoda prin care pot fi distruși o bună parte din sporii de botulism prezenți în miere este radierea cu raze gamma. Cam greu să facem asta acasă, așa că medicii recomandă evitarea mâncărurilor în a căror preparare s-a folosit miere.
Citiți tot articolul și comentați pe Diversificare.ro.


Diversificare.ro vorbește mămicilor care vor să crească copii sănătoși. Scriem despre misterul diversificării alimentației, așa cum l-am cunoscut și înțeles noi, odată pornite pe drumul alternativ sau în tandem cu alăptarea. Chiar dacă a fost provocator, ne-am descurcat și vrem să împărtășim experiențele noastre cu mame care parcurg acum același drum.
 
Ne documentăm, experimentăm, scriem despre reușite gastronomice și nu numai.
 
Vă invităm să ne citiți, să ne povestiți întâmplările voastre și să ne provocați cu întrebări la care să vă răspundem cât mai documentat.

Sursă foto: Joelk75/ Flickr.com.