timthumb (1) Cititorii citesc pentru că își doresc asta, așa că secretul încurajării cititului la copii este același ca cel legat de joc, creativitate, sport, hobby-uri și orice altă activitate cu recompensă intrinsecă. Trebuie să lăsăm deoparte planurile noastre. Sau, cum ar sugera  Maria Montessori, “să urmăm copilul.” Iată cum…

1. Fii un observator

A-i urma pe bebelușii și pe copii mici înseamnă să le oferi o mulțime de șanse de a citi împreună și apoi să fii foarte atent la reacțiile lor – să observi și să estimezi interesele și ritmul copilului.

Într-un articol pe care îl recomand cu căldură, “Eight Tips for Reading With a Toddler”, educatoarea Deborah Stewart ne împărtășește observațiile sale asupra nepotului ei de un an care, spunea ea, adoră cu adevărat experiența cititului. ”Încerc să fiu atentă la ce cărți îi plac și de care nu pare prea interesat. Am observat de asemenea că diferite tipuri de cărți invită diferite tipuri de interacțiune.” Stewart ne împărtășește apoi observațiile specifice care au ajutat-o să urmeze interesele nepotului ei.

2. Renunță la așteptări

Ai încredere în interesele și ritmul de pregătire ale copilului tău. Acceptă cu adevărat faptul că bebelușii și copiii mici, în special, pot avea puțin sau chiar deloc interes în a privi împreună prin cărți. Este mult mai suprinzător pentru mine că unii bebeluși chiar sunt dispuși să-și petreacă timpul citind în loc să-și exerseze abilitățiile motorii aflate în dezvoltare sau să exploreze lumea plină de senzații tactile din jurul lor.

3. Fii flexibil

Permite-i bebelușului să exploreze cărțile așa cum își dorește (cu excepția ruperii sau molfăirii lor). Lasă-l să le țină cu fundul în sus și să experimenteze cu mecanica deschiderii,  închiderii și întoarcerii de pagini. Permite-i să stea mult la o anumită pagină și să decidă să lase cartea oricând dorește. Lasă-l cu răbdare să folosească cartea în propriul stil, în propriul ritm.

4. Nu transforma cititul într-o ”treabă”

Bebelușii, copii mici și preșcolarii nu au nevoie de lecții de citit (chiar dacă sunt deghizate în ”joacă”), de teste, memorare sau de cartonașe cu imagini și litere. Aceste planuri adulte din jurul cititului par să aducă rezultate, dar sunt și practic garanția pierderii unei părți din bucuria de a citi.

Brenda a împărtășit un video încântător și o poveste despre fiul ei micuț.

(Cartea de care se bucură este My Little Animal Book de Roger Priddy)

“Acesta este fiul meu de un an și jumătate “citind”. De când era mic avem timp pentru povești. Este condus de el – cât de mult citim, ce carte, ce pagină etc. În acest fel, simt că nu e vorba de a-l distra, ci de a facilita și a-l ajuta să găsească bucuriile poveștilor și ale cărților el însuși, explorându-le și experimentând cu ele. Din acest motiv are și un colț în camera lui de joacă cu un raft cu cărți pe care le poate explora singur când vrea.

Acum e fascinat de animale și de sunetele pe care scot ele. Când citim împreună îmi arată animalul de care e interesat, iar eu îi spun ce este și imit sunetul pe care îl face. În clipul video puteți vedea că exersează sunetele și interacționează cu cartea. De exemplu, în limba mea maternă, ”păianjen” este un cuvânt compus, al cărui sfârșit înseamnă și ”cap”, așa că atunci când vede un păianjen își atinge capul. Încă nu folosește multe cuvinte, dar când îl observ interacționând astfel e o bucurie să-l văd înțelegând și recunoscând animalele și sunetele lor.”

5. Ai încredere și încurajează-ți copilul să-și aleagă cărțile și să abordeze cititul în felul lui 

Când renunțăm la planurile noastre, toată lumea căștigă.

(Pentru o listă a cărților preferate ale copiilor mei pe când erau bebeluși, copii mici și preșcolari, citește: I Can’t Part With These Books)

 


 

headshot © Janet Lansbury, 3 octombrie 2013        Janet este o fostă actriță, mamă și trainer RIE pentru părinți din 1994. Pe blogul ei veți găsi o mulțime de articole utile, cu exemple concrete și explicații la obiect, despre o mulțime de teme arzătoare pentru părinții de copii mici: limitele, încurajarea socializării sănătoase și a jocului pașnic dintre copii, sprijinirea creativității autentice și a jocului solo, chiar și antrenamentul la toaletă. Toate abordate cu respect și o  înțelegere adâncă a ce înseamnă să fii copil mic.

Găsiți articolul în original aici: http://www.janetlansbury.com/2013/10/the-secret-to-raising-readers/