Peste 100 de vaci dau o mie de litri de lapte pe zi. Unde? La ferma familiei Szocs din zona Târnavelor (județul Mureș), acolo unde am fost și eu (pe atunci cu juniorul în burtică), fix acum un an, pe vremea aceasta. Acolo am ”discutat” puțin cu văcuțele prietenoase care se hrănesc natural de pe pășunile fermei, am văzut unde dorm și cum dau ele lapte, cum ajunge laptele (perfect igienic și ermetic) în mașinile speciale și drumul pe care îl face laptele spre fabrica de cașcaval Hochland, de la Sovata. A fost o experiență frumoasă și interesantă vizita din Ardeal și chiar poate fi de interes pentru copiii mai măricei o vizită la fabrica de cașcaval, să îl guste acolo, să vadă tot procesul. Până la urmă, aceasta este ideea: de a petrece timp cu familia, de a vizita locuri noi și din care toată lumea are ceva de învățat. Pentru că învățarea se face în joacă, prin experimentare, călătorii și timp petrecut împreună cu cei mici.
Și pentru că îmi place să vorbesc despre familie vreau să vă spun că în marea familie Hochland au intrat și Anca Serea și Horia Vîrlan. Ei sunt de acum ambasadorii Hochland.
Pe Anca am văzut-o live, prima dată, acum câțiva ani, când era însărcinată cu cel de-al patrulea copil, admirând-o nu numai pentru felul în care arată dar și pentru bucuria pe care o avea atunci când, cu burtica vizibil mare, defila pe tocuri cu juniorul în brațe. Știu că este o adeptă a unui stil de viață sănătos și am început să îi urmăresc blogul (voios.ro) unde publică sfaturi folositoare pentru viața de mămică, legate de îngrijirea copiilor, alimentație, stil de viață sănătos, educație și timp liber.
hochland-urbankid5 hochland-urbankid3
Bucătarul Horia Vîrlan nu mai are nevoie de prezentare nici el. A lucrat mai bine de 10 ani în restaurante din străinătate și a devenit unul dintre cei mai vestiți bucătari și datorită emisiunii ”Cireașa de pe tort”. Eu l-am urmărit mult timp pe mixtopia.ro. De-a lungul timpului, Horia Vîrlan a gătit în bucătării al căror meniu era bazat în principal pe ”La cuisine française” dar lui tot bucătăria românească i-a rămas dragă, și de aceea o și promovează (vezi și cartea de gastronomie ”Bucatele noastre” lansată în 2009).
hochland-urbankid7
Mi-am adus aminte cu drag de vizita la fermă și la fabrica de cașcaval, de întâlnirea cu Csabi, Willi și Cosmina, cei care ne-au povestit cu lux de amănunte despre ceea ce fac și despre ceea ce se întâmplă în tot acest proces. Mă bucur să îi revăd, după un an, cu aceeași voie bună și pasiune, povestindu-le și ambasadorilor Hochland despre drumul cașcavalului. Am urcat și noi acolo, sus pe deal, la ferma familiei Szocs și într-adevăr, priveliștea e minunată, aerul curat, îmi aduc aminte că mirosea a fân cosit și a vară.

Drumul cașcavalului

De la ferma de vaci și până la produsul finit din fabrica de la Sovata, laptele trece prin multe procese, astfel încât, să avem pe masă un produs de gustos dar și de încredere.
Cașcavalul Hochland este făcut din 100% lapte românesc, de la văcuțe care vara pasc libere în fermele din Transilvania iar iarna primesc hrană furajeră, bazată în proporție de 100% pe ingrediente naturale. Și nu, ferma nu arată ca în filmele acelea ”de groază” în care se exploatează animalele doar pentru lapte și carne.
Rigoarea și tehnologia germană, implimentată și în fabrica de la Sovata, determină standardele înalte de calitate și fac ca acest cașcaval să fie un produs gustos, cu o consistență cremoasă, un produs de încredere pentru că este realizat doar din ingrediente naturale.
Fabrica de la Sovata este singura fabrică din grupul Hochland care produce cașcaval, așa că numai aici puteți vedea toate aceste detalii.

Și pentru că toate aceste lucruri le-am auzit și experimentat acum un an, am ales să am încredere în produsele Hochland. Domnișoara noastră este foarte pretențioasă la mâncare iar cașcavalul Hochland este unul dintre produsele cerute de ea, mai ales când suntem la raftul cu produse lactate din magazin 🙂