z127427125

Câinele lui Pavlov, despre Pavlov:
– Ce reflex condiționat i-am creat! Cum se aprinde lumina, cum îmi aduce de mâncare! 🙂

Totul a început atunci când cercetătorii (cunoscuți drept behavioriști sau comportamentiști) au observat că pot dresa diverse animale prin întărire pozitivă sau negativă. Pe scurt: dacă animalul face ceea ce  așteaptă cercetătorul  primește ceva de mâncare, iar dacă nu face, primește un mic șoc electric. Evident, pentru a evita șocul și pentru a primi mâncarea, animalele repetau comportamentul dorit. Ceea ce i-a făcut pe cercetători să creadă că au găsit o adevărată mină de aur: o rezervă inepuizabilă de strategii de controlare a comportamentului. S-au grăbit, bineînțeles, să-și extindă concluziile asupra rasei umane și le-au oferit părinților și educatorilor repere pentru un control mai eficient asupra copiilor.

Nu ești mulțumit de cât mănâncă sau învață copilul tău? Noi avem soluții pentru toate tipurile de părinți! Dacă ești un părinte iubitor, e suficient să-ți răsplătești copilul cu un desert copios, cu o nouă jucărie sau cu o bătaie pe creștet: ”Ce băiat cuminte!/Ce fată bună! Bravo!”. Dacă ești tipul autoritar, pedepsește-l printr-un reproș sau anularea unui ”privilegiu”. În societatea noastră evoluată, bătaia este un act barbar și inutil, mai ales când există modalități mai ”blânde” de a-ți determina copilul să facă ce vrei tu.

Din păcate pentru calitatea relațiilor cu copiii noștri, teoria condiționării pozitive și negative a luat amploare și este aplicată peste tot în lume. Cine poate ști de ce? Poate fiindcă e foarte ușor de aplicat, reduce educarea copiilor la un mecanism simplu și dă rezultate imediat. Poate fiindcă noi înșine, adulții, am fost condiționați și nu cunoaștem alternative la acest procedeu.

Din ce în ce mai multe voci din lumea psihologiei, a științelor cognitive și a pedagogiei se unesc pentru a protesta împotriva acestui tratament care încalcă drepturile copilului. Se studiază consecințele  pe termen lung și se formulează argumente strivitoare, care confirmă efectele nocive ale pedepsei și, în mod paradoxal, ale recompensei.  Voi încerca să prezint cât mai multe dintre aceste argumente, într-o serie de articole (asta numai dacă veți citi tot, tot, tot 🙂 ):

  1. Ființele umane au nevoie de autonomie:

Orice ființă umană, cât de mică, respinge orice încercare de a fi controlată din exterior. De la bebelușul care se zbate și plânge atunci când e înfășat până la angajatul care își bârfește șeful, cu toții ne revoltăm împotriva autorității.  În încercarea de a le oferi copiilor un start bun în viață alegem de multe ori strategia cea mai simplă: cea de a-i determina să facă ce vrem noi. Folosind bățul sau morcovul, nu facem decât să le impunem voința noastră, încălcându-le dreptul la independență. Îi putem obliga (deși doar pentru o scurtă perioadă) să facă ce vrem noi, dar nu vom putea niciodată să le controlăm gândurile sau sentimentele.

2. Motivația intrinsecă (naturală) este mult mai eficientă decât cea extrinsecă:

Copiii se nasc însetați de cunoaștere și de noi cuceriri. Ei investesc resurse imense de timp și de energie pentru a dobândi noi abilități și cunoștințe. Acest efort și rezultatele sale constituie  singura răsplată de care au nevoie, cea care le poate da încredere în ei înșiși și curaj pentru o nouă aventură a cunoașterii. Priviți un copil în timp ce se joacă și veți vedea un mic om absorbit de activitatea sa, încântat de fiecare pas înainte. Apoi priviți un copil căruia i s-a promis o recompensă. Nici urmă de plăcere sau de absorbire, deoarece depune un minimum de efort și nu investește niciun fel de emoție, dorind doar să intre în posesia răsplatei cât mai repede. Talk about taking the fun out of learning!

Partea substanțială a problemei  este că motivarea extrinsecă prin recompense  sau pedepse o erodează constant pe cea intrinsecă. Asta explică de ce copiii își pierd interesul pentru învățare în primii doi ani de școlarizare.

3. Recompensele și laudele îi condiționează pe copii să caute aprobarea noastră:

Mesajul ascuns pe care îl transmitem copiilor prin pedepse și recompense este: ”Eu sunt singurul în măsură să judec cum ar trebui să te porți!”. Seduși de răsplată (laude, steluțe, note, bunătăți, jucării) sau terorizați de amenințare, copiii vor ajunge să facă totul pentru a ne impresiona și nu pentru ei înșiși.

Efecte secundare sunt multe: dependența de părerea adulților, pierderea interesului pentru învățare și a încrederii în sine, depresie și refuz total de a face ceva în lipsa unui premiu.

Începi să înțelegi de ce recompensele pot face mult rău și deloc bine? Atunci citește și Pedepsiți prin recompense, de Alfie Kohn.