Parcuri de distractii europa
Iată doar câteva dintre parcurile de distracţii din Europa.

Disneyland Paris

Disneyland este cel mai popular parc de distracţii si visul oricărui copil. Disneyland Paris este împărţit în Parcul de distracţii Disneyland şi parcul cu studiourile de filmare WaltDisney. Dacă mergeţi doar pentru o zi, recomandat este să vă luaţi bilet doar pentru un singur parc, în special pentru cel de distacţii. Parcul de distracţii este împărţit în alte 4 parcuri, Fantasyland, Frontierland, Adventureland şi Discoverland, fiecare cu atracţiile, magazinele şi restaurantele (tip fast food) lui. Pe lângă cele două parcuri există şi orăşelul Disney, unde te poţi caza într-unul dintre cele 14 hoteluri.
Preţ bilet Disneyland

  • copiii între 3 şi 11 ani 49 euro (un parc) şi 61 euro (2 parcuri)
  • adulţii plătesc 54 euro (un parc) şi 68 euro (2 parcuri).

Vezi care sunt cele mai mari oferte pentru o excursie la Disneyland.
disneyland

PortAventura – Salou (Spania)

Dacă vizitezi Barcelona, iar parcul de distracţii Tibidabo nu-ţi impresionează copiii, du-i la PortAventura în Salou (zona Costa Dorada), unde se află un parc de distractii împărţit în două parcuri, unul cu zeci de curse, spectacole, restaurante şi magazine de suveniruri şi un aqua parc cu multe piscine, tobogane şi tot felul de jocuri de apă. Ca şi în Disneyland şi aici te poţi caza, mai ales că nu ai timp într-o zi să vizitezi ambele parcuri.
Preţ bilet PortAventura:

  • copiii până în 3 ani au accesul gratuit
  • copiii între 4 şi 10 ani – 36 euro
  • adulţii – 44 euro

Preţ bilet Aqua Parck PortAventura

  • copiii până în 3 ani au accesul gratuit
  • copiii între 4 şi 10 ani – 19 euro
  • adulţii – 24 euro

portaventura

Europa Park – Rust (Germania)

Dacă mergeţi în Germania, trebuie neapărat să vizitati cel mai mare parc de distractii din tară, Europa Park, din oraşul Rust. Parcul este format din 14 alte mini parcuri cu denumiri ca Germania, Anglia, Franţa, Spania, Grecia, etc. Ca şi în cazul celorlalte parcuri există hoteluri unde vă puteţi caza pentru a avea suficient timp la dispoziţie să parcurgeţi tot parcul.
Preţ bilet Europa Park

  • copiii până în 4 ani au accesul liber
  • copiii între 4 şi 11 ani – 32 euro
  • copiii până în 12 a căror zi de naştere este în ziua accesului în parc au intrarea liberă cu dovada certificatului de naştere
  • adulții – 36 euro

europapark

Gardaland – Castelnuovo del Garda (Italia)

În Italia, pe lângă Verona şi mai bine zis în Castelnuovo del Garda se află parcul de distracţii Gardaland. Pe lângă cele 6 montagne russes şi cele 56 de atracţii, copiii se pot bucura de plimbări cu trenuleţul, pot urmări spectacole cu personaje din desene animate şi pot descoperi lumea apelor mergând la delfinariul Sea Life.
Preţ bilet Gardaland

  • Copiii cu înălţimea mai mică de un metru au accesul gratuit, iar copiii până în 10 ani plătesc 29 euro
  • Adulţii – 35 euro

Gardaland

Blackpool Pleasure Beach – BlackPool (Marea Britanie)

Cel mai vizitat parc de distracţii din Marea Britanie, parcul Blackpool Pleasure Beach este situat în oraşul maritim Blackpool şi are 145 de curse şi atractii. Pe lângă acestea, există numeroase show-uri, numere de circ şi magie sau spectacole pe gheaţă pe care le puteţi urmări.
Preţ bilet Blackpool Pleasure Beach

  • Copiii – 25 lire
  • Adulţii – 30 lire

blackpoolpleasure
Data viitoare cînd planuiţi o vacanţă alături de prichindei, uitaţi-vă şi de cel mai apropiat parc de distracţii din zonă! Rezervarea biletelor de pe site-urile majorităţii parcurilor de distracţii şi eventual printarea biletelor va duce la scăderea preţurilor acestora.
Voi în ce parc de distracţii aţi fost?
Poza PortAventura Mihaela Gheață.
Poza Disneyland discovercorporatetravel.ro.
Poza Europa Park : www.europapark.de.
Poza Gardaland www.clickmagique.com.
Poza Blackpool Pleasure www.themeparkreview.com.
Sursă foto principală: 3_cool_cats/Flickr.com.

Tocmai ai citit un post scris de un Guest Author.
Și tu poți publica pe UrbanKid.ro.
Mihaela GheataGuest Author: Mihaela Gheață
Am rude cu mici kinderi, prieteni cu puiuți de om și, la un moment dat, voi vrea și eu să fiu mămica unui bebe ștrumf. Până atunci, mă documentez și vă informez și pe voi despre locuri de joacă pentru copii, magazine, vacanțe și alte lucruri legate de copiii urbani