Gata cu job-urile și fuga spre munte cu toții. Numai că înainte de a pleca, oamenii legii și nu numai ne atrag atenția să fim foarte atenți la mai multe lucruri, mai ales că este iarnă.
Primul sfat este să avem mereu în mașină apă potabilă și câteva gustări. Nu rămâne nimeni înzăpezit, dar este posibil să petecem foarte mult timp în coloane de mașini, iar atunci când aveți copii mici în mașină este foarte important ca aceștia să aibă apă la discreție și ceva de ronțăit până ajungeți la un restaurant sau la destinație.
Un alt sfat al specialiștilor este ca mașina să fie din când în când aerisită. Știm că afară este cald, dar la drum lung mai este neceară și o gură de aer proaspăt. În plus, ni se atrage atenția să nu uităm să reglăm temperatura la un nivel mai jos, întrucât căldura excesivă provoacă somnolență, atât celor de pe bancheta din spate, cât și șoferilor care nu se vor mai putea concentra cum trebuie la trafic.
Foarte important: hainele pe care le alegeți pentru copii. Potrivit Departamentului de Transport din Marea Britanie, până la 80% dintre scaunele pentru copii sunt utilizate incorect pe timp de iarnă, întrucât hainele groase nu mai permit o poziționare corectă a centurilor de siguranță. Alegeți așadar mai multe straturi de haine, pe care să le dați ușor și rapid jos atunci când intrați în mașină. Este bine atât dacă ne gândim la faptul că cei mici nu vor mai transpira, dar și pentru că odată ce nu vor mai avea jacheta pe ei, centura se va poziționa mult mai bine, eliminând astfel riscul jocului centurii pe fâș.
Voi de ce alte lucruri mai țineți cont când plecați iarna la drum lung cu cei mici?
Daca vrei sa afli mai multe despre Bebetex si despre ce vor ei sa faca, te invitam pe blog.bebetex.ro si pe pagina de Facebook.

Cine este Bebetex?

Bebetex: Scaune auto copii - Magazin online de scaune auto pentru copiibebetex.ro este un magazin online ce se adreseaza tuturor parinţilor responsabili, ce doresc ca transportul copiilor lor sa se realizeze in condiţii de deplina siguranţa. Fie ca este vorba de carucioare, fotolii auto sau alte accesorii, bebetex.ro va ofera toate aceste produse. Totodata, scopul site-ului nostru este de a informa parintii in legatura cu tot ceea ce tine de siguranta copiilor si riscurile la care se supun.
Toate produsele comercializate sunt in concordanţa cu normele si standardele de calitate europene, carucioarele si accesoriile avand ultimul standard EN iar fotoliile auto fiind omologate ECE R44/04.

Sursă foto: Jim Champion/ Flickr.com.