Tema: aventuri cu un dovlecel vorbitor, un dinozaur și un bob de fasole în timpul iernii.

Sursa foto: http://bit.ly/ZMf7jK

Sursa foto: http://bit.ly/ZMf7jK

Pui de compuneri 1: dovlecelul a scăpat dintr-o oală de ciorbă de fierbea de mama focului într-o casă din padure, dinozaurul a călătorit în timp și a ajuns în viitor, iar bobul de fasole a fost scăpat pe drum de la piață de către o gospodină grăbită să ajungă mai repede acasă, ca nu care cumva să o prindă viscolul pe drum.
Cei trei s-au întâlnit la răscruce de drumuri și se decid să își unească forțele pentru a-și găsi un adăpost, întrucât viscolește de ore bune, numai că pe drum se întâlnesc și cu o vulpe șireată care vrea să-i păcălească și să mânănce dovlecelul și bobul de fasole și să facă din dinozaur sclavul ei personal.
Pui de compuneri 2: dinozaurul este de fapt o jucărie, cel mai bun prieten al unui băiețel care-l ia cu el peste tot. Băiatul se împiedică de bobul de fasole la locul de joacă, iar dovlecelul a început să-i vorbească atunci când mama lui pregătea masa și a decis să-l ia cu el în camera de joacă.
Cum credeți că se joacă cei 4?
Pui de compuneri 3: ei trei fac parte dintr-un desen, numai că desenul se schimbă mereu, dacă o dată dovlecelul este în prim plan, apoi bobul de fasole este personajul principal, iar ultima dată dinozaurul este cel care ține bobul de fasole și dovlecelul în mâini.