Ne-am tot plâns în ultimele zile de temperaturile foooarte scăzute și cum la -15 grade Celsius nu îi vine nimănui să iasă din casă și să se bucure de vreme, ne-am gândit să vă dăm noi câteva exemple de super activități, atunci când afară e un frig de crapă pietrele.
Cui nu îi plac baloanele de săpun? Sunt și mai simpatice cele înghețate. Sfatul nostru este să faceți baloanele cât mai aproape de zăpadă, pentru a nu se sparge așa se repede și a avea timp să vă bucurați de ele. Nici nu e nevoie să cumpărați soluția de baloane. Folosiți o parte apă și patru de săpun (detergentul de vase funcționează de minune) iar dacă vreți ca baloanele să reziste mai mult, atunci adăugați un pic de glicerină lichidă.
experimente frig
Un experiment simpatic pe care îl puteți face super simplu este cu un balon umflat. Sfatul nostru este să desenați ceva pe balon imediat ce-l umflați acasă. Legați-l de o sfoară și ieșiți în frig cu el, veți vedea cum balonul începe să se micșoreze, odată ce aerul din interior se răcește. Dacă balonul este desenat, micșorarea lui se va observa mult mai rapid.
Dacă termometrele arată măcar -10 grade Celsius, atunci puteți încerca și următorul experiment: fierbeți într-un ibric apă și apoi aruncați-o afară. Aveți grijă și nu-i lăsați pe cei mici să se joace, ci doar să observe. Apa fiartă se va transforma instant în gheață.
Voi ce experimente și jocuri mai încercați atunci când afară e foarte frig?
Sursă foto: right now ♥/ weheartit.com.