Cursuri gratuite de bonă/babysitter, finanțate din fonduri europene

Femeile care vor să devină bone/ babysitter se pot înscrie la cursurile de calificare gratuite organizate în cadrul proiectului ”Trei generaţii pentru mâine”, derulat de Brainstorming Consulting în parteneriat cu agenția de publicitate Godmother și cofinanțat din fonduri europene.
Proiectul se adresează femeilor din București și Ilfov care sunt în căutarea unui loc de muncă și care doresc să obțină certificatul cu ajutorul căruia pot profesa legal ca bonă/babysitter. Asta în condițiile în care, începând din martie 2015, numai persoanele care au diplomă recunoscută pot fi angajate pe post de bone.

Condiții de înscriere

Pentru a se înscrie la cursurile gratuite, candidatele trebuie sa îndeplinească anumite condiții: să fi absolvit învățământul obligatoriu, să nu lucreze și să aibă reședința în București sau județul Ilfov.

Participantele sunt selectate în urma unei testări psihologice. Pe parcursul a trei luni (120 de ore de teorie și 240 ore de practică) ele învață, de la formatori autorizați, tehnicile esențiale de îngrijire a copilului: de la menținerea integrității și siguranței micuțului, asigurarea de asistență în diverse situații, alimentație corectă, până la planificarea activităților, comunicarea cu copilul și dezvoltarea relației pozitive cu familia acestuia.

“Programul nostru este special gândit atât pentru femeile care sunt la început de drum în această meserie, cea de bonă, cât si pentru cele care au curajul de a schimba ceva în viață, în cariera lor și apelează astfel la reconversia profesională. Cursurile pe care specialiștii Brainstorming Consulting le oferă sunt cu atât mai necesare cu cât profesia de bonă a fost, la finele anului trecut, reglementată prin lege astfel încât, începând din martie 2015, numai persoanele care au diplomă recunoscută pot profesa în acest domeniu. Faptul că venim în sprijinul femeilor care doresc să facă acest pas și le punem la dispoziție cursurile gratuite, este un motiv în plus de a se înscrie și de a obține acest certificat”, spune Cristina Coca, expert activități de instruire.

Cursul este acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări. În urma absolvirii examenului final, participantele vor primi certificate recunoscute de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației.

Absolventele vor fi puse în legatură cu firme de recrutare bone, iar o parte dintre ele vor fi sprijinite financiar și juridic să se constituie ca persoane fizice autorizate sau să își deschidă o firmă. De asemenea, ele vor putea participa la activități de dezvoltare personală, inclusiv la cursuri de competențe comune (antreprenoriat, competențe informatice sau de orientare spre client), iar după absolvire, vor primi o subvenție în valoare de 350 lei.

After-school gratuit

Mamele cu copii între 5-9 ani care participă la cursurile organizate în cadrul proiectului, își pot lăsa micuții la Centrul de Educație și Îngrijire IGLOO (http://www.igloo.center/) aflat în aceeași clădire în care se țin și cursurile. Acesta a fost deschis în luna ianuarie, are o capacitate de 40 de locuri și va funcționa până la finalizarea proiectului, la finele lunii octombrie 2015. În acest fel mamele vor avea răgazul necesar să participe la cursurile organizate în cadrul proiectului iar apoi să își caute un loc de muncă și să se angajeze.

“Centrul IGLOO asigură educaţia şi îngrijirea copiilor. Activitaţile didactice sunt susţinute de echipe formate dintr-un învăţator şi un asistent. Copiii sunt sprijiniți în procesul de învăţare și participă la jocuri educative şi ateliere arts & crafts”, spune Laura Militaru, Directorul educativ al Centrului.

Atât cursurile de calificare în domeniul babystting-ului cât și serviciile after-school se vor desfășura la sediul Brainstorming Consulting din str. Fainari nr. 45A, sector 2, București, în zona Bucur-Obor-Lizeanu-Calea Moșilor.

Dacă aveți nevoie de documente traduse în altă limbă, există servicii de traduceri online autorizate și legalizate extrem de bune și convenabile.

Proiectul „Trei generaţii pentru mâine” oferă și alte cursuri de calificare gratuite (menajere, patiser, manichiurist-pedichiurist, frizer, coafor, îngrijitor bătrâni, decorator floral, brutar). Pentru detalii cu privire la aceste cursuri și la modalitatea de înscriere vă rugăm să sunați la 0723 321 150 / 0766 297 313 între orele 9.00:17.00 de luni până vineri.
Mai multe detalii despre proiect găsiti pe site-ul Brainstorming Consulting pe www.b-storm.ro, www.igloo.center sau pe pagina de Facebook Brainstorming Consulting
Atât cursurile cât și serviciile after-school sunt oferite gratuit în cadrul proiectului ”Trei generaţii pentru mâine” implementat de Brainstorming Consulting în parteneriat cu agenția de publicitate Godmother în perioada 29 aprilie 2014 – 31 octombrie 2015. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.