Inspirați de Ingrid și de atitudinea ei de mamă cool, am pus la cale o ședință foto în care ne-am jucat de-a vedetele rock. De ce? Pentru a vă reaminti că e fun să fii părinte.
Am povestit pe îndelete cu mămica din “trupa rock” UrbanKid.ro – am aflat cum își petrece Ingrid vacanțele împreună cu cei doi gemeni – Robert și Răzvan, cum se distrează prin oraș, despre zâmbete și voie bună și multe altele.
Așadar, dacă vi se pare că a avea gemeni sau tripleți înseamnă musai un efort mai mare, citiți mai jos și veți vedea că, de fapt, gemenii aduc cu ei distracție dublă și bucurii de două ori mai intense.
Spune-ne ceva despre tine și despre cei mici.
Răzvan și Robert tocmai au împlinit 4 ani pe 20 octombrie și eu am 18!!…. (bine, hai.. de fapt 29 de ani). Am rămas însărcinată la 24, am născut la 25 și am fost foare încântată de treaba asta, dacă s-ar fi putut mai devreme aș fi vrut chiar și mai devreme. Sunt foarte mândră de faptul că sunt o mamă tânără.
Mai vrei un copil?
Multă lume mă întreabă de ce nu mai fac un copil, mai ales că inițial îmi doream 3, ăsta fiind visul meu. Când am aflat că’s doi am zis super, gata, mai am o dată. Dar, de pe la un an, când au început să fie destul de greu de stăpânit, mi-am spus ok, gata, sunt suficient doi!
Apropo de asta, cei mici au un verișor care a primit o surioară acum jumătate de an și acum mi-au zis că vor și ei o surioară, apoi mi-au zis că vor o “frățioară”. Le-am zis că e posibil să fie frățior și nu surioară și ei mi-au spus: dar noi avem deja câte un frățior, nu mai e nevoie, avem nevoie de o surioară. Dacă iese frățior îi spunem să plece să ne aducă surioara. Așadar, am decis că mai bine să rămânem în formula asta. Acum că mai am puțin până la 30 de ani, ei deja au 4 ani și mă gândesc că sunt destul de “bătrână”. Știu că nu e așa, dar…
Cum ți s-a schimbat viața de când ești mămică?
Complet! Am avut o perioadă în care am fost destul de “închisă” în casă, primele trei luni după ce am născut am ieșit de cinci ori și de trei ori a fost că să-mi schimb pansamentul la cezariană, dar am început să ies ușor, ușor. Mai ales la prânz, după ce îi alăptam și dormeau ceva mai mult.
Primii trei ani și două luni am stat cu ei acasă, în sensul că nu am lucrat deloc, dar ieșeam și încă mai ies cu ei. Le place să iasă cu mine, iar prietenele mele nu au nimic împotrivă, ci chiar se bucură și ele să-i vadă pe băieți, așa că e super ok din punctul ăsta de vedere.
Ești foarte apropiată de ei, ai plecat până acum în vacanță fără ei? Sau mai aștepți un pic?
Am plecat prima dată în vacanță singură cu soțul meu, când aveau ei un an și patru luni. Terminasem de alăptat de o lună. Mă gândeam oare cum o să fie, oare cum și ce o să facă, oare sunt ok, dacă nu sunt ok…
Am stat destul de mult, vreo 10 zile, foarte mult pentru mine în acea perioadă. În primele 2, 3 zile mă uitam mereu la ceas: e timpul să mănânce acum, acum e ora la care tre’ să facă nu știu ce… nu puteam deloc să mă liniștesc. După 3 zile a fost mai ok, eram mai relaxată. E normal, am stat 24 din 24 un an și patru luni cu ei doi și dintr-o dată mi-am dat seama că nu mai sunt alături de ei, ci la mare depărtare.
Care a fost prima vacanță împreună?
Cu ei am plecat prima dată când aveau 2 luni, la munte, de Revelion. Am vorbit cu doctorul, care mi-a spus că e foarte ok, doar să nu-i scot afară la mai puțin de – 10 grade. Și, bineînțeles, că într-o zi, fără să-mi dau seama, exact asta s-a întâmplat: Robert se trezise de ceva timp, Răzvan încă dormea, așa că am ieșit la plimbare cu Robert, iar după 40 de minute am aflat cu groază că afară sunt – 14 grade, moment în care m-am blocat, dar a fost totul ok și nu am avut probleme. Am avut prieteni care se uitau lung și mă întrebau cum de pot să plec cu doi copii de două luni la munte, dar mie mi se pare chiar ok pentru ei. Am avut parte de ajutor și totul a decurs cât se poate de normal.
La 6 luni am plecat cu ei la Viena. Eu cu ei cu avionul împreună cu bunicile, iar soțul meu cu mașina cu tot cu bagaje și ne-am întâlnit acolo.
La 9 luni am fost de două ori la mare la noi (o experiență nu foarte plăcută, având în vedere că ei erau la vârsta la care erau înnebuniți după mersul în 4 labe, iar plajele noastre sunt pline de mucuri de țigară și tot felul de gunoaie pe care ei voiau să pună mâna, nu eram foarte relaxată), apoi la 11 luni am fost la mare în Antalya, unde ne-am simțit foarte bine… chiar am plecat peste tot și mi s-a părut foarte ok că am tot plecat, i-am obișnuit activi și lor le place. Am prieteni care nici când au copiii câțiva ani nu vor să plece cu ei de frică să nu se întâmple ceva.
Am plecat și singură cu ei. Am fost în Antalya, Când le-am zis celor apropiați că plec singură doar eu cu cei mici mi-au spus că sunt nebună. În ziua în care trebuia să plecăm, chiar m-a luat un pic panica, dar mi-a trecut repede. Mai ales după câteva ore de drum cu avion, autocar etc. când chiar mi-am dat seama că am doi super bărbăței cu mine! Am avut momente în care i-am pedepsit cât am fost acolo, dar la chestiile foarte importante, niciodată nu m-au dezamăgit. Pe Răzvan l-am lăsat la un moment dat 10 minute singur lângă piscină (așa a fost conjunctura, nu eram chiar relaxată cu situația dată) dar când m-am întors și el era în aceeași poziție în care-l lăsasem, învelit în prosop , hopa și cumințel (bineînțeles după ce-i explicasem 5 min. ce nu are voie să facă) mi-a crescut inima!. Când am plecat, în aeroport în Antalya i-am lăsat un sfert de oră, mai exact 13 minute (am fost cu ochii pe ceas) singuri pe amândoi la o masă. Le-am zis că sunt polițiștii bagajelor noastre, că trebuie să aibă grijă de ele să nu le ia nimeni și că mă voi întoarce imediat. Când m-am întors erau cuminți la masă, mi-au povestit cum au păzit ei bagajele.
Se simte că aveți o relație specială, a fost mereu așa sau s-a “consolidat” în timp? Mă refer la faptul că deși un părinte simte orice se petrece cu cei mici, sunt mulți care nu ar avea încrederea pe care o ai tu în băieți.
Încă de mici la toate lucrurile care chiar contează, nu că a dat peste nu știu ce și m-am supărat eu, ei știu că trebuie să mă asculte. E drept că amândoi știu că există pedeapsă. Ei stau la colț de la un an, fiind și doi a trebuit să fiu un pic dură pentru că nu mă puteam descurca cu ei altfel. Nu sunt genul de copii care să se trântească pe jos prin magazine că vor nu știu ce jucărie.
Te-ai bazat mai mult pe instinct sau pe ce ai învățat de la alții ori ai citit în diverse cărți?
Multe lucruri le fac din instinct, dar foarte multe le-am citit, le-am documentat. Din cauza asta sunt o persoană care, cel puțin în ceea ce-i privește pe cei mici, nu accept sfaturi sau alte idei de la ceilalți. Nu știu dacă e bine sau rău, însă cei apropiați s-au învățat cu mine, deja ei știu cum voi reacționa și nu-mi mai spun nimic, doar sub formă informativă.
Se crede că gemenii au aceleași gusturi, că le place să facă aceleași lucruri, e adevărat și în cazul vostru?
Sunt foarte diferiți, nu știu dacă fac trei lucruri la fel. Robert e extrem de sensibil, de exemplu a plâns la Dumbo; se uita la un moment dat la un desen animat cu dinozauri și a plâns 20 de minute pentru că dinozaurul rău l-a omorât pe cel bătrân… e foarte, foarte sensibil.
Lui Robert îi place foarte mult să facă puzzle-uri, Răzvan nu e așa de impresionat de asta, lui îi place să i se citească povești și să se uite în cărți. Lui Robert îi place foarte mult să deseneze, e atent să nu depășească nicio linie, Răzvan desenează puțin după care începe să măzgălească, lui îi place să se uite la televizor cât de mult îl las, lui Robert însă nu, stă două minute după care nu mai are răbdare și pleacă să facă altceva.
Când te uiți la ei doi Robert pare mult mai dur decât Răzvan, dar nu e așa, ba din contră. Robert e foarte sensibil și presupun că o să-și păstreze chestia asta și pe mai târziu. Ca mamă nu aș vrea să fie ușor afectați, mi-aș dori să nu-i atingă niciodată nimic, pe de altă parte mă gândesc că sunt puțini oameni ca el, atât de sensibil, și că e foarte fain să fii așa. De exemplu, acum la 4 ani, dacă îi fac observații în public, lui Robert i se umezesc ochii, dacă îl pedepsesc pe Răzvan mă roagă să-l iert că lui îi e milă, și tot așa…
Care e activitatea preferată?
Să ne plimbăm, să ieșim în oraș, la cafenea, în mall… oriunde numai să ieșim. Am grijă să ies în locuri unde nu se fumează și unde să ne simțim bine împreună.
Până pe la un an jumate, când mergeam cu ei în cărucior (dublu, evident), aveam o grămadă de locuri în care nu încăpeam cu el pe ușa, gen restaurante, la mall puteam intra doar pe o singură intrare și așa mai departe, ceea ce era destul de nasol.
Cum vă distrați prin casă?
În casă totul este pe etape. De exemplu, acum sunt în etapa Spiderman: sar, se aleargă, se cocoață peste tot. Trec destul de repede de la o etapă la alta și nu pot spune că avem o singură activitate preferată. Singurul lucru clar este că ambii preferă să iasă și nu să stea în casă.
Aveți gadget-uri preferate? Device-uri de ultimă generație?
Ei până la doi ani nu au avut voie deloc să se uite la televizor. La calculator au voie (și asta abia de acum, de curând) doar să scrie în Word și atât, iar cu telefonul îi las doar să facă puzzle-uri și asta s-a întâmplat doar după 3 ani jumate.
Nu au jocuri video sau chestii d-astea, chiar încerc să-i țin departe de tot ce înseamnă asta. Prefer o carte de colorat și creioane decât să le dau un telefon mobil să se joace pe el.
Ce părere ai despre vegetarieni sau mâncarea bio? Ai adoptat un astfel de stil de viață?
Ai mei mănâncă preparate din carne, dar dacă într-o zi nu vor nu am niciun fel de problemă, singura chestie este că le dau doar carne de la găinile mele din curte, sau bio de la magazinele specializate, adică am grijă ce mănâncă și nu vreau să mănânce orice se găsește pe raftul unui supermarket.
De exemplu, nu le dau dulciuri și nici alimente cu conservanți, atât cât se poate. Dulciuri mănâncă doar biscuiți bio sau plăcintă făcute în casă. Nu au măncat în viața lor ciocolată, de fapt nu au gustat cacao. Nu vreau să le dau acum pentru că știu că nu le face bine, sunt conștientă că la un moment dat vor mânca de toate, dar măcar acum, cât se poate, nu vreau. Amândoi au învățat că nu e ok pentru ei să mănânce anumite lucruri și s-au obișnuit. Mulți spun să las copiii să mănânce de toate, dar dacă nu le dădeam legume sau fructe ori ceva sănătos înțelegeam să-mi spună asta, dar ciocolata aia plină de zahăr și de prostii le face bine?
Pâinea e bio, dacă am timp îmi place să le fac chiar pâine în casă. Nu sunt absurdă, nu le duc la extrem, dar cât pot încerc să le dau să mănânce sănătos.
Mulți părinți se plâng că primele zile la grădiniță nu sunt tocmai roz, la voi cum a fost?
La grădiniță la început le-am zis astăzi că vor sta până la ora 12, iar dacă sunt cuminți o să îi las a doua zi să și mănânce la prânz cu ceilalți copii, după aia dacă o să fiți și mai cuminți o să stați să și dormiți aici și tot așa.
Ei au fost foarte încântați, au văzut totul ca pe un joc și eu eram foarte fericită că totul merge atât de bine. Au stat o perioadă acasă și când i-am dus înapoi Robert a început să plângă… l-am rugat pe Răzvan să mă ajute, să stea mai mult timp cu Robert și să se joace cu el. Am avut și perioade în care au plâns amândoi, uneori destul de tare, dar acum văd că s-au obișnuit iar și le place.
Cum îi vezi când vor crește? Ți-i poți imagina majori?
Mi-e frică de asta. Nu sunt de acord să trăiască din ce le dau eu, eu de la 16 ani mi-am câștigat banii singură și îi văd la fel și pe ei. Mi-aș dori să învețe undeva afară, nu m-am gândit la asta foarte bine, dar aș prefera să fiu cu ei, să mă mut cu ei o perioadă.
Acestea fiind spuse, dacă sunteți cuminți (și noi știm că sunteți, mai ales în perioada aceasta când toată lumea îl așteaptă pe Moș Crăciun) vă promitem că venim cu un altfel de cadou de pus sub brad, mai exact, un alt interviu special cu Ingrid acompaniat de un pictorial pe măsură. Dacă aveți întrebări pentru Ingrid, lăsați-le în comentarii mai jos și o sa încercăm sa le abordam în episodul II.
Rămâneți cu browserele deschise cu UrbanKid.ro, dați bookmark repede, repede, stați alături de noi pe Facebook și pe Twitter și urcați-ne în Google Reader, pentru că avem surprize mai mari decât sania lui Moș Crăciun!
Make-up Nicoleta Timus, coafură Geta Voinea
Chitară Fender Telecaster – Tudor / TIPS
[nggallery id=112]
Vai, am savurat interviul asta, cu atat mai mult cu cat inteleg totul..si un pic in plus! :)) Mi se pare extraordinara Ingrid, impreuna cu baietii ei superbi! Inteleg tot ce spune..pentru ca traiesc aceeasi poveste, diferenta e ca eu am 2 fetite gemene, Eva si Iris, de 1 an si 4 luni! Chiar va felicit pentru tot! Si o admir foarte mult pe Ingrid pentru puterea si rabdarea ei.. Si eu, la randul meu, imi cresc fetitele singurica, dar e atat de frumos si de bine! Copiii sunt exact asa cum ii cresti, daca ii tratezi de la egal la egal, vor invatat enorm de multe lucruri bune si te vei putea baza pe ei inca de la varste fragede!