Așa cum ați văzut nu scăpăm de ploi toamna aceasta și chiar dacă avem parte de zile ceva mai însorite e bine să avem la îndemână mereu o pelerină colorată, care să ne scape de răceli, hăinuțe ude sau alte probleme. În plus, atunci când nu plouă tare, e frumos tare să te plimbi printre stropii de apă și o astfel de plimbare fără o răceală zdravănă după necesită o pelerină serioasă.
Săptămâna trecută vă povesteam despre cizmele de cauciuc care sunt un adevărat “must have” pentru toți copiii și de ce nu și pentru mămici căci am văzut că sunt la modă și sunt de asemenea și foarte utile, acum m-am decis să vă arătăm câteva modele tare simpatice, pentru copiii care au între un an și jumătate și 6 ani.
Este vorba de o pelerină galbenă, potrivită pentru orice gusturi și este foarte vizibilă pe stradă, deci și cel mic va fi mai vizibil printre stropii mari de ploaie. Costă aproape 70 de lei.

E un crocodil? E o broscuță? Nu, nu, e pelerina de ploaie cu un model tare haios. Pelerina costă aproape 90 de lei.

Toate modelele sunt realizate dintr-un material eco-friendly testat, care respiră, dar rezistă la vânt și ploaie. Au o glugă detașabilă și bandă reflectorizantă pentru a îmbunătăți vizibilitatea.
Se spală ușor (în mașina de spălat la 40 de grade) și talia se poate ajusta, cu un elastic, pentru a fi ok indiferent de felul cum sunt îmbrăcați copiii.
PS – pentru că cei de la HipHip.ro ne sunt prieteni și pentru că și voi ne sunteți prieteni, la orice comandă din colecția lor specială aveți 5% reducere, dacă menționați atunci când faceți comanda: PloaieUrbanKid.
Voi aveți pelerină de ploaie acasă? O folosiți?
Sursă foto: USFWS Headquarters/ Flickr.com.