Food Revolution este o mișcare lansată de faimosul bucătar Jamie Oliver. El încurajează oamenii să renunțe la fast food sau altă mâncare care nu este sănătoasă și să se întoarcă în bucătărie, să reînvețe să gătească cu alimente sănătoase și proaspete. Rețetele din volumul „Jamie’s Ministry of Food” (tradus la noi prin „Jamie, ministrul hranei sănătoase”, Curtea Veche Publishing, 2012) stau la baza acestor evenimente. Apropo, acum câteva zile, Olivier a lansat și o aplicație pentru iOS în AppStore, fiind una disponibilă desigur și în Google Play. Aplicațiile au tot felul de sfaturi, rețete, videoclipuri și chiar te ajută atunci când vii de la cumpărături să notezi care sunt ingredientele cumpărate și ce poți găti cu acestea.

aplicatie

Revenind la Food Revolution Day evenimentul se sărbătorește anul acesta pe 17 mai. Într-o singură zi, mii de participanți aună instrumentele și bunătățile sănătoase din bucătărie și gătesc delicios atât pentru papilele gustative, cât și pentru organism. Pentru a face parte din mișcarea globală nu e necesar să organizăm o petrecere mare, ci doar să gătiți sănătos pentru ai voștri și pentru prieteni și să scrieți acest lucru pe FoodRevolutionDay.com pentru arăta lumii că românii gătesc și bine și sănătos.

Tot pe 17 mai suntem așteptați de la ora 17:00 la Cora Lujerului. Aici, Daniela Mișcov și Miruna Meiroșu, ambasadori Food Revolution România, alături de Curtea Veche Publishing și Librăria Bastilia, au pentru noi mai multe întâlniri interesante cu specialiști din domeniu, dar și concursuri de gătit pentru familii.

Pe parcursul a trei ore, concurenţii şi publicul vor participa la un eveniment culinar inedit: o competiție de gătit, cu scopul de a demonstra că hrana sănătoasă nu este doar importantă pentru o viață armonioasă, ci și foarte plăcut de preparat. În competiție vor lua parte opt familii care îşi vor dovedi îndemânarea şi imaginaţia combinând ingrediente gustoase pentru a crea o salată inovatoare şi rapidă. Participanţii vor fi recompensaţi cu premii tematice, iar salatele câștigătoare se vor stabili ținând cont de ingredientele folosite, încadrarea în timp şi nota creativă.

La competiție pot participa familii compuse din părinți și copii cu vârsta până în 12 ani, în baza înscrierilor prealabile care încep mâine, pe 10 mai la adresa foodrevolutionromania2013 [@] gmail [.] com.