Năutul este bogat în proteine, săruri naturale și vitamine, ba chiar am citit undeva că este unul dintre cele mai vechi alimente. Mă cam feresc de alimentele în conserve, așa că am cumpărat năut uscat, în pungă și odată ce m-am văzut cu el acasă nu știam cum să-l gătesc. Am descoperit însă rapid cum se face hummus din năut, zic și făcut.
Aveți nevoie de:

  • 500 gr de năut (adică fix o pungă de năut din magazin)
  • 2 roșii
  • o țelină mică
  • o lingură de ulei de măsline
  • usturoi
  • jumătate de lămâie (de la care vom folosi doar sucul)
  • sare, piper – după gust sau deloc
  • pastă de susan (doar dacă aveți, eu am făcut fără întrucât nu am găsit la supermarket)

În primul rând trebuie să știți că năutul se lasă peste noapte în apă, de preferat este să și schimbați apa în care l-ați lăsat la înmuiat de 2, 3 ori dacă aveți cum. A doua zi îl scurgeți și-l fierbeți bine vreo două ore, până se înmoaie bine, după care așezăm și țelina și roșiile, plus un cățel de usturoi la fiert.
Se pun apoi toate legumele într-un blender peste care aruncăm și un cățel de usturoi crud și mai adăugăm apă de la legume dacă ni se pare prea uscat. Așezăm ușor și uleiul de măsline și sucul de la lămâie și mai amestecăm o dată și gata!
Poftă mare!
Sursă foto: mynameisharsha/ Flickr.com.