Tinerii care au “făcut cunoștință” cu bucătăria înainte să împlinească 8 ani au mai multe șanse să aibă o alimentație echilibrată și sănătoasă odată ce cresc – arată un studiu realizat în Marea Britanie de PizzaExpress, în parteneriat cu Children’s Food Trust.
Studiul mai arată că mai 50% dintre copiii din Marea Britanie nu pot spune care sunt diferențele dintre un castravete și un dovlecel și 24 de procente dintre cei mici nu pot identifica o vânătă, în timp ce aproximativ 7% nu pot spune care este spanacul și salata verde.
Cred că la noi situația este cu mult alta, adică lucrurile stau mult mai bine sau cel puțin așa îmi place să cred, dar există posibilitatea ca, din cauza alegerilor pe care le facem atunci când ajungem într-un supermarket pentru a ne face cumpărăturile, să ajungem să publicăm astfel de studii în care personajele principale să nu fie copii din alte țări, ci din România.
Ce putem face pentru a ne asigura că cei mici vor crește și se vor transforma în adulți care știu ce pun pe masă, au o alimentație echilibrată și bogată în vitamine și minerale? Să încercăm să îi aducem în bucătărie de la vârste fragede. Putem începe cu jocuri, cu a da o mână de ajutor părinților atunci când gătesc ori să se uite la “pașii” pe care legumele îi fac pentru a se transforma în mâncarea din farfurie. Deși pare la prima vedere că este o simplă joacă, ei vor învăța în timp principiile unei diete sănătoase și hrănitoare.
Ai voștri dau o mână de ajutor în bucătărie? Le-ați povestit până acum despre fructe și legume, despre mâncare și alimentație?
Sursă foto: Suzette Pauwels/ Flickr.com.