recomandari evenimenteE joi, așa că avem recomandări faine de evenimente care au loc în acest weekend.

  • Joi – 10 aprilie

=> Dacă vreți să aflați cum să puteți apropia și mai mult de cei mici, dar și să vă distrați pe cinste, trebuie să știți că evenimentele Teatrului Ion Creangă și ale Grădiniței lui David continuă la Biblioteca Națională. Acestea au loc astăzi de la ora 18:00, la sala „Apolodor din Labrador”, unde specialiști cu experiență în domeniul educației, alături de Urania Cremene, certificată ca expert în parenting de către Parent’s Toolshop Inc SUA, vor coordona sesiunie și vor răspunde tuturor întrebărilor cu sfaturi personalizate – citiți mai multe detalii despre eveniment din comunicatul de presă dedicat.

  • Sâmbătă – 12 aprilie

Sâmbătă e zi mare, cu multe evenimente pentru copii.
=> În Parcul IOR continuă evenimentele din seria “Satul biblic”, iar dacă vremea ține cu noi, atunci trebuie să ajungeți și voi aici – citiți mai multe detalii despre eveniment.
=> În Gara de Nord avem Trenul Regal până duminică, tren care trebuie văzut atât de cei mari, cât și de către cei mici – aflați mai multe informații.
=> Dacă aveți chef de ateliere interactive, precum unele de încondeiat ouă sau de reciclare creativă, atunci aveți două de încercat: Identitate (d)IN CONDEI și reINVENT Mini – ECO Alien, ambele organizate de Interaktiv University. Foarte important de știut este că o parte din suma de bani strânsă din înscrierile la ateliere va fi donată către Rareș, un băiețel de doar 4 ani și 6 luni, diagnosticat cu limfon malign nonHodgkinian difuz.
=> Atât sâmbătă, cât și duminică, amicii de la Zurli ne invită la teatru cu și despre iepurași. Așa cum ne-am obișnuit deja, spectacolul este unul interactiv – aflați mai multe detalii despre eveniment.
=> Tot în ambele zile de weekend, în Parcul Grădina Icoanei avem o grămadă de ateliere simpatice și creative, în cadrul evenimentului “Grădina cu Artiști” – aflați mai multe detalii.

  • Duminică – 13 aprilie

Chiar dacă este 13, avem o zi norocoasă.
=> Lumea lui MOMO ne invită să aflăm mai multe despre povești și covoare fermecate într-un atelier dedicat – citiți comunicatul de presă dedicat.
=> De dimineață, de la 11:00, ne putem bucura de un atelier dedicat confecționării unui aranjament pascal, cu pasărea zeiţei Eostre, iepuraşul, ouă colorate şi multe alte lucruri – vedeți toate informațiile.
=> Nu în ultimul rând, la Muzeul Țăranului Român avem Târgul de Florii, unde cei de la BluParty invită mămicile și fetele la atelierul Cosițe Urbane – aflați mai multe informații din anunțul oficial.
=> Și dacă vreți să începeți săptămâna în forță, atunci trebuie să știți că luni și marți (pe 14 și 15 aprilie) avem un atelier complex și simpatic de decorațiuni specifice pentru Paște – citiți mai multe din anunțul oficial.
Indiferent ce eveniment ați alege, noi vă dorim un weekend cu mult soare!
Sursă foto: Raghav Dinesh/ weheartit.com.