Ne vedem jooooi, ne vedem joooi, am…. scris pe UrbanKid.ro joia trecută când vă povesteam despre evenimentele din weekend-ul ce a trecut. Iată că ne-am ținut de cuvânt și revenim cu recomandări frumoase.

evenimente recomandari de weekendBine de știut este că tot weekend-ul, de fapt și astăzi, avem Bucharest Jazz Festival, eveniment frumos care îmbracă orașul în muzică bună și ale cărui evenimente toate au intrare gratuită, deci nu e de ratat – aflați tot programul pentru a vă planifica timpul liber.

  • Sâmbătă – 5 iulie

=> Sâmbătă avem spectacol pentru copii. Ce spectacol? Omida Mâncăcioasă – sună la fel de nostim precum este evenimentul, deci dacă nu aveți planuri atunci haideți să ne bucurăm de el – aflați mai multe detalii din comunicatul de presă dedicat.

=> Tot sâmbătă sunteți așteptați, cu mic, cu mare, la ateliere Montessori. Intrarea este gratuită, iar invitația vine de la Grădinița Montessano – aflați detalii din anunțul oficial.

=> Și tot sâmbătă, de la ora 11:00 avem ateliere simpatice marca Creative Arts, la Roaba de Cultură – citiți mai multe informații din comunicatul de presă dedicat.

  • Duminică 6 iulie

=> Dacă aveți biciclete pe acasă haideți la SkirtBike. Cu sau fără fuste, nu cred că se supără nimeni dacă sunt prezenți și băieței printre bicicliști, important este să arătăm că ne pasă și vrem un oraș cu mai puține mașini – citiți mai multe despre SkirtBike.

=> Tot duminică avem și un atelier simpatic, se lasă cu o păturică și un curcubeu… sau invers. Pfff, mai bine vă las cu detalii în anunțul oficial să nu dăm peste cap totul.

=> Cine are chef de un spectacol marca Teatrul Ion Creangă, trebuie să știe că duminica aceasta suntem invitați la „Povestea spicului de grâu”, doar că pentru a-l vedea trebuie să ajungem la Sărata Monteoru, în Buzău. Cum e weekend, o plimbare face bine, plus că vă puteți bucura și de Festivalul „Zilele Monteorului”, în cadrul căruia are loc spectacolul mai sus menționat. Detalii și informații utile găsiți în comunicatul de presă oficial.

  • Luni – 7 iulie

=> Dragi mămici, cum ar fi să începeți săptămâna cu răsfăț? Desigur că nu este o întrebare retorică, avem soluția, la Crayon Club, unde mămicile sunt așteptate cu fitness activ cu cei mici alături de Romeo Fodulu, trainer Getinshape.ro, și jumătate de oră de idei și trucuri cum să avem grijă de tenul și corpul nostru alături de Cristina Olaru –H andmadeSister. Detalii aveți în comunicatul oficial.

Zile frumoase tare, cu zâmbete și soare.

Dacă ați ales alte evenimente în acest final de săptămână, lăsați-ne un comentariu cu ce ați ales.

Sursă foto: mimmie./ weheartit.com.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This