1 Mai la Liberty Center
Noi vrem să vorbim despre semnificațiile pe care le are pentru ăi mici. Păi nu prea are… Dar, din seria ”și unde dragoste nu e, ce-ar fi să facem puțină?”, ce-ar fi să găsim un sens?
Urbankid.ro a găsit sensul pe care cei de la Liberty Center îl dau zilei de 1 Mai și chiar întregii luni. În fiecare weekend, de pe 1 până pe 30 mai, are loc Festivalul de Teatru pentru Copii. Această mini-stagiune, care se va desfășura la Liberty Center, începe sâmbătă, 1 mai, de la ora 12.00 cu un spectacol original – adaptarea unei povești clasice – ”Albă ca Zăpada”. Cei mici vor fi și ei implicați în piesă și vor avea de învățat: că nu trebuie să dea drumul în casă persoanelor necunoscute, că nu trebuie să vorbească sau să primească daruri de la străini, etc.
A doua zi, pe 2 mai, tot de la ora 12.00, cei mici se vor întâlni cu Cenușăreasa, într-un spectacol interactiv din care cei mici vor afla că, dacă își doresc ceva din tot sufletul, această dorință li se poate îndeplini, dar nu imediat.
Festivalul continuă și în weekendurile viitoare, până la sfârșitul acestei luni. Mai jos, ca bonus de la noi, aveți programul spectacolelor:
8 mai: Cei trei purceluși
9 mai: Hansel si Gretel
15 mai: Pinocchio
16 mai: Scufița Roție
22 mai: Ursul păcălit de vulpe
23 mai: Zâna Măseluță
29 mai: Albă Ca Zăpada
30 mai: Zâna Măseluță