E joi și “tradiția spune că” avem recomandări de evenimente pentru acest final de săptămână. Sunt multe, sunt simpatice, așa că START.
recomandari evenimenteÎncepând cu luna noiembrie, Interaktiv University îi invită pe toți cei care vor să descopere arta desenului în cărbune și creion la un curs practic și distractiv: ”Poveste alb-negru”. Acesta va avea loc în fiecare zi de marți, între orele 19:00 – 21:00, la sediul Smart Change (zona Piața Romană) – aflați mai multe detalii din comunicatul de presă dedicat.

  • Joi – 6 noiembrie

=> Astăzi avem o întâlnire specială, în care se va discuta despre filosofia Reggio Emilia. Despre ce este vorba mai exact? Care sunt beneficiile acesteia și ce ar trebui să știe părinții? – citiți mai multe informații despre întâlnirea gratuită pusă la cale de Eu, părinte ghemotoc.

  • Vineri – 7 noiembrie

=> La final de toamnă avem un atelier creativ simpatic pentru cei mici. Se numește “Șezătoarea toamnei”, iar copiii vor învăța să facă tot felul de lucruri din crengi, frunze, ghinde și altele asemănătoare – aflați detalii.
=> Tot vineri, avem un alt atelier, de data aceasta unul în care lingurile de lemn se transformă în păpuși în toată regula – citiți mai multe informații din anunțul oficial.

  • Sâmbătă – 8 noiembrie

=> Pentru copiii mai mari sâmbătă de dimineața se organizează un atelier de cultură generală în limba engleză. Curioși despre ce este vorba? – citiți comunicatul de presă oficial.
=> Tot pe 8 noiembrie avem și un spectacol de teatru: “Povestea prietenilor din pădure” de Lucia Muntean, vârsta recomandată 0-5 ani – aflați detalii din anunț.
=> Și tot sâmbătă, mămicile sunt chemate la o nouă întâlnire La Ceai cu Mămici: Cum ne pregătim de prima separare de bebe? Cum îl pregatim pe bebe? Care sunt temerile atunci când vine vorba de a ne lăsa copii în grija altcuiva? – aflați detalii din comunicatul oficial.
Să fie un weekend cu voie bună!
Sursă foto: Andulinka/ weheartit.com.