Ce este o școală? Ce ar trebui să fie o școală? Dacă nu aveam, din păcate, percepția despre școlile de la noi care ar fi definiția unei școli? Un loc unde potențialul fiecărui copil se dezvoltă, unde cei mici devin ușor, ușor adulți și unde învață să se descopere și să îi descopere pe ceilați din jurul lor, să găsească prieteni pentru mai târziu care își păstrează sufletul de copil, să își păstreze și să își dezvolte creativitatea și nu în ultimul rând să simtă că nu se duc din obligație la școală, că nu există un anumit număr de ore obligatorii, ci că fac asta pentru că nu-și doresc să fie în altă parte…
Ce își doresc părinții de la o școală?

  • Siguranță
  • Libertate interioară
  • Diferențiere, personalitate
  • Interes, motivație
  • Responsabilitate
  • Transparență, comunicare
  • Apartenență la comunitate
  • Autenticitate

Ar mai fi ceva? Da, multă dragoste din partea profesorilor, dar și din partea părinților și nu în ultimul rând din partea celor mici, pentru că dacă ei nu iubesc școala, atunci degeaba se duc acolo obligați.
Așa s-a lansat ideea de “educație alternativă” și tot așa s-au lansat școli care funcționează după metode precum Waldorf.
Pornind de la comunitatea formata în jurul Grădiniței Waldorf CHRISTOPHORI Internațional s-a format un grup de inițiativă constituit într-o asociație non-profit – Asociația Christophori Internațional – sub patronajul căreia este fondată Școala Primară Waldorf CHRISTOPHORI. O școală unde copilul este educat cu iubire și pentru libertate, pornind de la nevoile sale reale pentru o dezvoltare sănătoasă, tinându-se cont de individualitatea fiecăruia.
S-a lansat Școala Primară Waldorf Christophori, care își deschide porțile din toamnă. În prezent se fac înscrieri pentru clasa pregătitoare și clasa I, anul școlar 2012-2013.
Noi am mai povestit cu voi despre educația alternativă, vă las acum cu pagina de Facebook a Școlii Primare Waldorf Christophori  și cu un comunicat de presă din secțiunea noastră specială care sper să vă lămurească dacă aveți nelămuriri.
Ce părere aveți despre școlile alternative?