Astăzi m-am trezit mai târziu decât de obicei, pe la șapte și jumătate. Îl auzisem pe Vlad că umblă deja dar nu m-am impacientat. Când mă duc la el, e în sufragerie, gata îmbrăcat și mă întreabă: ”Azi nu merg la scoală?” Eu zic ”Ba da!”… el continuă: ”dar de ce nu m-ai trezit la șapte?” Și începe să plângă. Eu buimăcită și luată cu totul prin surprindere spun: ”Avem timp suficient să mergem și prinzi și ora de joacă, uite mă îmbrac și plecăm direct, fără să mai mănânc!” De obicei asta era problema când plecam mai târziu. El continuă să plângâ și zice ”Nu mă duc la școală!”. Eu păstrând sentimentul de drag și calm, (printr-un miracol…), îl mângâi și spun: ”Vei merge azi la școală.” Plec și îl las un pic să se liniștească, timp în care mă îmbrac repede și mă apuc să îi fac pachețelul. Mă duc la el în sufragerie și îi zic în timp ce îl mângâi pe cap: ”Hai Vlad la masă, că altfel nu ajungem la timp să prinzi ora de joacă!”, crezând în continuare că asta e problema. Vlad s-a mai liniștit și vine. Mănâncă și eu stau cu el și beau un suc, nu mai mănânc ca să mă asigur că vom pleca la timp. După un timp în care el mănâncâ și eu beau zice: ”Iar am făcut pipi în pat!” eu știind că e supărat zic doar ”Îmi pare rău!” și chiar îmi pare, pentru că era evident că și el este nemulțumit de această situție, la ce bun să îi mai țin și eu o teorie? Vazând că e pe teren sigur și că nu e certat sau nu primește legendarul ”Haaaai măi mami!” continuă: ”Am dat eu cearceaful la o parte și l-am pus la rufe!” Mi-a fost atât de drag în acele momente și am fost așa de fericită că am avut inspirația să nu mă enervez pe parcursul evenimentelor. Și dintr-o dată îmi vine idea și îl întreb: ”Tu de-aia erai supărat că nu te-am trezit la șapte, că dacă te trezeam, poate nu mai făceai pipi în pat, așa e?” la care Vlad se uită la mâncare și zice: ”Și de-aia!”.
Aici mă opresc. Nu vi se pare fantastic de unde am plecat și unde am ajuns? Cum putem noi părinții să visăm aceste întorsături de situații? Aici intervin două din cele zece întrebări pe care dr Jack Pransky propune ca orice părinte să și le pună când interacționează cu copilul lui sau chiar cu alte persoane:
Se simte copilul meu înconjurat de dragoste și în siguranță în momentul acesta?
Mi-am ascultat copilul profund înainte să iau atitudine?
Am înteles cum arată realitatea copilului meu?
Ascultarea profundă implică să avem mintea goală. Să nu lăsăm experiențe trecute să intervină ”iar a făcut pipi” sau alte gânduri cum ar fi ”dacă nu plecăm acum nu mai ajungem”, și așa mai departe. Dacă ascultăm cu scopul de a înțelege ce se întâmplă cu copilul nostru și atât, fără să ne gândim când să intervenim cu educația ”un copil de vârsta ta ar trebui să se controleze” sau cu morala ”ți-am spus să nu bei atâta apă seara”, se pot întâmpla minuni în relația cu cei mici. Așa s-a întâmplat cu noi. Pentru că am avut răbdare, mi-am dat seama că Vlad era supărat și nemulțumit că a făcut pipi și că a și încercat să rezolve situația. Ce pot să cer mai mult de la un băiat de șapte ani? Unde să mai fie loc de morală mai multă? Sunt atât de recunoscătoare pentru momentul de înțelepciune pe care l-am avut!
P.S.
Am uitat să spun că am mers la școală și am prins și ora de joacă, fără să mai existe vreo urmă de tristețe sau nemulțumire!
Guest Author – Oana Vaideanu
Locuiesc de 10 ani in Bucureşti. Am experienţă mangerială de peste 10 ani, ca şi trainer şi facilitator de doi ani. Sunt trainer acreditat şi lucrez cu metodele învățate în cadrul seminariilor de comunicare nonviolenta (CNV) şi cele trei principii (3P). Mă găsiți pe oanavaideanu.com.
