Eu am descoperit destul de recent că îmi place să scriu. Nu m-am gândit niciodată la asta, pentru că atunci când eram mai mică și la școală mi s-a spus că eu nu sunt bună la compuneri. Acele analize pe text le făceam matematic, bifam metaforele, comparațiile și toate celelalte figuri de stil obligatoriu de menționat și mă opream. Fără alte înfrumusețări și înflorituri. Mi-a plăcut matematica și îmi imaginam ce fain ar fi să fiu profă. În clasa a șasea am rezolvat o problemă la geometria plană și am avut o satisfacție imensă. Și mi-am imaginat ce fain ar fi să fiu profă. Mi-a plăcut și voleiul. Cu sportul insă nu se câștigă bani, nu era o opțiune.
Așa că am ajuns să fac ASE-ul și să lucrez în vânzări. Așa am descoperit că îmi place să vorbesc cu oamenii și asta m-a făcut să avansez de-a lungul timpului pe diferite poziții. Cred că și oamenilor le place să interacționeze cu mine, culmea, și așa am ajuns să avem o colaborare de success. Îmi cam lipsește orientarea spre cifre și rezultate insă e fantastic cum se aranjează lucrurile când le lași. La serviciu în loc să vânez prețul cel mai bun, să negociez la sânge și să umilesc “adversarul” eu discutam despre familie, copii, pasiuni și altele. Și până la urmă ne înțelegeam și la preț.
Toate aceste experiențe pe care le-am avut, m-au adus aici și acum. Acum a venit momentul să fac ce îmi place. Am reușit să scap de frica aceea că ce o să se întâmple cu banii și că va fi greu să o iau de la capăt și că voi depinde de soțul meu financiar. Deși mai vin gândurile din când în când, însă acum știu că ele vin doar când sunt obosită sau într-o pasă prostă și aștept să treacă, având încredere că sentimentele de relaxare, bucurie și încredere în viață vor reveni când oboseala sau indispoziția vor trece.
Țin seminarii, scriu articole, vorbesc cu mulți oameni. Încerc să creez spațiul de relaxare si căldură în care oamenii pot să se oprească din alergat și să se bucure de momentul pe care îl trăiesc. Nu prea întrevăd oportunități de câștigat bani acum dar sunt sigură că vor veni. Ideea e că îmi place ce fac acum și sunt relaxată și încrezătoare. Și mă întreb, cum ar fi dacă toată lumea ar face ceea ce îi place. Cum ar fi dacă serviciul ne-ar face la toți plăcere în loc să fim stresați. Dacă am și câștiga bani cu asta? Cum ar fi dacă părinții nu s-ar teme pentru viitorul nostru și în loc să ne îndrume spre o meserie bănoasă ne-ar îndruma spre ceea ce ne place, având încrederea că va fi bine și lucrurile se vor aranja. Cum ar fi dacă toți am câștiga bani din lucrurile pe care le facem cu pasiune? Cum ar fi în loc să ne dorim ca și copiii noștri să aibă bani, să ne dorim să fie fericiți… și să avem încredere că din acea stare vor găsi resursele financiare necesare ca să fie bine și la acest capitol.
Am o prietenă pe care am judecat-o ani de zile. Fetele ei făceau schi și ea le sprijinea cum putea. Se antrena cu ele, la școală le dădea scutiri. Mă gândeam, ca toată lumea, care crede că știe mai bine, că ar fi mai bine să le trimită la școală. Că altfel nu vor reuși în viață. Nu i-am spus niciodată, însă o judecam.
Ea a continuat să facă cum simte. Fata ei cea mare de 15 ani, urmându-și pasiunea, schiul, se antrena în continuu. Cu mult efort din partea ei și a părinților, a reușit să facă parte din lotul național și să prindă un loc la Olimpiada de copii. O ocazie unică in viață! Exact înainte de Olimpiadă s-a accidentat. Și-a distrus genunchiul, fără să mai aibă posibilitatea de a se reface complet și a particpa la competiții. A ratat Olimpiada unde a primit un rol onorific, pentru tot efortul depus la antrenamente. Această nouă situație a determinat-o să aleagă să se pregătească pentru facultatea de medicină. Și prietena mea a trecut de la alergări pe munte și ture iarna, la învățat anatomie cu ea.
După ceva timp am reușit să văd și eu frumusețea acestei povești în loc să judec. Susținerea și încrederea mamei, care a lăsat viața să-și urmeze cursul, a creat spațiul de siguranță necesar în care copilul să își urmeze calea și sa aleagă ce își dorește să facă. Și ce frumos au evoluat lucrurile! Îmi doresc să am întelepciunea necesară și încrederea să fac același lucru. Pentru că acea domnișoară va fi un doctor care își va face meseria cu pasiune, fără frustrări, fără șpăgi dictate de tiparele din copilărie. Va avea inima deschisă și liniștea și bucuria garantate.
Jack Pransky ne îndeamnă în cărțile lui să avem încredere că viața le va aranja pe toate și că copiii noștri au înțelepciunea necesară, dacă îi iubim și îi susținem să își găsească calea. Aici puteți găsi mai multe informții despre Jack și seminarul pe care îl vom susține împreună în iulie.
Guest Author – Oana Vaideanu
Locuiesc de 10 ani in Bucureşti. Am experienţă mangerială de peste 10 ani, ca şi trainer şi facilitator de doi ani. Sunt trainer acreditat şi lucrez cu metodele învățate în cadrul seminariilor de comunicare nonviolenta (CNV) şi cele trei principii (3P). Mă găsiți pe oanavaideanu.com.
Sursa foto
