Pentru cei din Cluj-Napoca și din împrejurimi și pentru cei care vor să îl vadă live, în conferință pe deja celebrul (printre părinți și psihologi) Michael Thompson, Editura Herald a pregătit o super conferință de parenting: Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii să aibă succes la școală și în viață?

Din experiența noastră – l-am văzut pe Michael Thompson în 2013, la București – pe vremea când încă nu eram părinți (și) de băiat, vă recomandăm să nu ratați evenimentul. Dincolo de faptul că s-a specializat în viața emoțională a băieților, Michael Thompson vorbește despre realitățile cu care ne confruntăm, ca părinți, în tot ceea ce privește viața socială a copiilor noștri. Și unele dintre ideile foarte puternice pe care le-am reținut atunci: pe parcursul vieții școlare (și apoi după această etapă) nu contează notele, nu contează dacă ești premiantul sau cel mai de pe urmă, din punct de vedere al competențelor academice, nu contează la ce colegiu/facultate intri după aceea, ceea ce este cel mai important în toată această perioadă – pentru sănătatea emoțională a copilului tău (indiferent că vorbim de fete sau de băieți) – este dacă ai reușit să ai cel puțin un prieten în tot acest timp. Dacă răspunsul este DA, copilul tău are un prieten în școală, înseamnă că este bine (și că va fi bine) din punct de vedere emoțional. Dar despre toate acestea și multe multe alte lucruri interesante, vă va vorbi chiar Michael Thompson, pe 21 martie, la Cluj!

Programul evenimentului

7:30 – 8:45 – Mic dejun cu tăticii – Importanța taților în viața copiilor, un eveniment dedicat în exclusivitate tăticilor!

Tații au o influență profundă asupra dezvoltării copiilor lor, în feluri ușor diferite de cele ale mamelor. Ei sunt cei care încurajează calitățile exploratoare ale copiilor, independența și ambiția lor. De aceea, Michael Thompson îi invită pe tătici la un mic dejun, unde le va povesti, în stilul său cald și apropiat, despre studiile și cercetările referitoare la importanța rolului de tată și va răspunde dilemelor cărora le fac față tăticii.

9:00 – 12:30 – Sesiunea I – Natura băieților: Cum să înțelegem mai bine băieții, cum să le protejăm viața emoțională, în ce fel trebuie să ne comportăm cu băieții, ca părinți și educatori?

De la cele mai fragede vârste, băieții sunt victimele unor stereotipuri legate de masculinitate: băieții/bărbații nu își arată sentimentele, nu le place nimic ce ar putea fi considerat feminin, evită să-și arate slăbiciunile sau să pară vulnerabili. Crescând cu aceste prejudecăți, un băiat poate deveni retras, frustrat, cu mari dificultăți de adaptare. Vom înțelege cum să evităm aceste capcane și cum să ajutăm băieții să crească armonios, să fie echilibrați și să își dezvolte în mod sănătos stima de sine, astfel încât la adolescență să rămână pozitivi, adaptabili și deschiși din punct de vedere emoțional.

14:00 – 15:30 – Sesiunea a II-a – Cum să creștem copii responsabili

Vom înțelege de ce în educația copiilor consecvența trebuie să devină lege și vom învăța cum trebuie să comunicăm cu copiii pentru ca ei să înțeleagă ce înseamnă un comportament responsabil. Vom afla răspunsurile la următoarele întrebări: Ce fel de efecte produc diferitele stiluri de parentaj? Care stil de educație ajută la formarea unui copil competent? Dr. Thompson se folosește de cazuri reale și de rezultatele unor studii pentru a evidenția efectele produse de diversele stiluri parentale și oferă o rețetă „de suflet” pentru a crește copii fericiți, echilibrați, integri, încrezători în forțele proprii, cu un sistem de valori sănătos.

6:00 – 17:30 – Ce ne dorim pentru copiii noștri?

Ce putem face ca părinți și dascăli pentru a-i ajuta pe copii să aibă succes la școală și în viață și pentru a fi fericiți?

Dr. Thompson descrie călătoria, din punct de vedere psihologic, pe care copiii o parcurg de-a lungul anilor petrecuți în școală. Le reamintește părinților că motivația copiilor nu este neapărat legată de note. Copiii au mecanisme de auto-monitorizare și se evaluează în funcție de 3 factori: conectarea cu cei din jur, recunoașterea de care se bucură din partea colegilor și profesorilor și un sentiment de putere sau competență.

Dr. Thompson crede că elevii sunt de trei tipuri: 1) cei al căror traseu este marcat în special de succes, 2) cei care par că au dificultăți la școală dar reușesc să le gestioneze și 3) cei care trec prin școală acumulând frustrare, ajungând chiar să se simtă deznădăjduiți. În fiecare exemplu de mai sus copiii resimt, într-un fel sau altul, presiune. În același timp, fiecare copil poate fi ajutat să-și dezvolte strategii pentru a face față acestor presiuni, pentru a avea succes și pentru a ajunge să se bucure cu adevărat de timpul petrecut la școală și de statutul de elev.

 

Toate detaliile conferinței: locația (Grand Hotel Italia), prețuri și alte lucruri organizatorice, le puteți găsi pe site-ul conferinței: mthompson.edituraherald.ro.

Nu uitați să aruncați un ochi și pe cărțile lui Michael Thompson, la Editura Herald.

crescandu-l_pe_cain educatie_fara_constrangeri prieteni_buni_dusmani_aprigi

 

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This