ioanaSunt la a 3-a citire a cărții Parenting necondiționat, a lui Alfie Kohn. Da, știu, mai sunt și altele (și vor mai fi și traduse în limba română) dar totuși, atunci când mă simt depășită, copleșită și când mă văd alunecând pe niște pante pe care nu mai vreau să alunec… iau cartea și mă mai remontez.

E greu să schimbi ceva ce este în tine, în ființa ta, foarte profund. Să schimbi și să nu mai zici/să nu mai faci așa cum ai fost crescut și educat. E greu să fii și conștient de cuvintele care îți ies pe gură și care poate nu sună deloc așa cum ai vrea/cum ai gândi. Și ies pentru că acolo, în adânc, sunt emoții neprocesate, sunt nervi, sunt .. multe alte lucruri care n-au nicio legătură cu copilul tău. E și mai ”rău” (pentru tine) dar mai bine pentru copilul tău, atunci când vezi că totuși schimbările acestea nu au trecut totuși neobservate sau fără impact. Atunci când copilul tău nu se lasă manipulat sau controlat. Sau își pune mâinile la urechi să nu mai audă … cicăleala și critica. Și mai ales atunci când are doar 5 ani… Nu știi ce să faci mai întâi: să zâmbești? Să te înfurii mai rău? Să continui? Să te oprești și să realizezi ce se întâmplă?

”Unul din motivele pentru care abordarea ”mână de fier” tinde să nu funcționeze este faptul că, în definitiv, chiar nu ne putem controla copiii – cel puțin nu pe direcțiile care contează. Este foarte dificil să convingi un copil să consume o mâncare, și nu alta, să facă pipi aici, și nu acolo, și este practic imposibil să obligi un copil să doarmă, să se oprească din plâns, să asculte sau să te respecte. Acestea sunt problemele care-i frământă cel mai mult pe părinți, tocmai pentru că aici ne confruntăm cu limitările inerente impunerii forței noastre asupra forței lor (…)”

Sinceră să fiu…mai am multe de făcut, multe de învățat și îi admir sincer pe cei care reușesc să fie părinți fără condiții, să accepte necondiționat, să explice de o mie de ori, să folosească mai mult cooperarea, să promoveze generozitatea, să evite pedepsele sau recompensele de orice fel… îi admir și îmi place să văd în jurul meu astfel de oameni. Poate că nu o fac tot timpul, 100%, poate că au și ei scăpările lor (conștiente sau mai puțin conștiente), poate că și ei de fapt se enervează, poate că nu toți l-au descoperit pe Alfie Kohn încă de la nașterea copilului și au pornit pe drumul acesta încă de foarte timpuriu. Nu știu…dar știu că vreau să fac altfel decât îmi iese în anumite momente. Știu că se poate și că este mai bine ca un copil să crească cu acceptare și iubire necondiționate. Și fără pedepse și fără recompense. Și da, cu limite dar și cu mai multă cooperare, mai multe idei, mai multă autenticitate părintească. Și cu mai puțini nervi și mai puține critici (care de cele mai multe ori mi se opresc în gât când îmi aud gândurile dar care există acolo, înăuntru, ca un balaur care scuipă foc din când în când, atunci când anumite răni se activează).

”Oare există părinți care să nu fi fost măcar puțin speriați la un moment dat auzindu-se cum le spuneau copiilor lor exact același lucru – uneori chiar cu aceeași intonație – pe care îl spuseseră părinții lor? Eu numesc acest fenomen: ”Cum a ajuns maică-mea în laringele meu?” Este cea mai evidentă explicație pentru modul în care ne comportăm cu propriii copii: am învățat cum trebuie să creștem copiii privind cum alții ne-au crescut pe noi. Probabil am preluat anumite reguli și chiar anumite expresii. Mai important, probabil, am preluat o înțelegere generală a rolului de părinte, și anume în ce mod o mamă sau un tată trebuie să se comporte cu copiii.”

alfie

Oricum ar fi, Alfie Kohn merită citit și merită să fie auzit și ascultat. Și pentru că este un om cu adevărat deosebit, puteți să-l ascultați (din nou) în toamnă, mai exact pe 22 noiembrie, în două sesiuni – conferințe – Dincolo de educația convențională, o conferință marca Totul despre mame. Până pe 31 august este și early-bird. Aruncați un ochi aici și înscrieți-vă!

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This