Mereu m-am gândit <Oare ce gândește copilul meu acum? Oare ce simte? Oare ce vrea să zică prin comportamentul acesta? Oare? Oare?>

parenting prin ochii copilului

Nu pot să nu mă duc cu gândul la propria mea copilărie și adolescență, când de multe ori (multe) m-am simțit neascultată, neauzită, neînțeleasă. Așa aș fi vrut să pot să spun tot ce simțeam, dar nu prea știam cum… Așa aș fi vrut să spun tot ce gândeam, fără teamă că voi fi criticată sau fără teama că părinții mei nu vor avea suficient timp sau cunoaștere în a mă asculta, pur și simplu, fără sfaturi, fără e bine sau nu e bine… Dar asta a fost. Îmi iubesc tare mult părinții și chiar dacă acum văd în mine multe răni, care … ce bine dacă n-ar fi putut fi, nu mai vreau să dau vina pe nimeni, nici pe mine, nici pe ei, nici pe sistem, nici pe vremurile de dinainte de Revoluție sau imediat după… Până la urmă tot ce s-a întâmplat atunci m-a făcut să fiu omul care sunt acum și … nu sunt chiar atât de … nasol. Dar asta pentru alt articol.

Acum vreau să vă împărtășesc ceva important, recomandat de oameni (și mame, da) care au văzut, au testat, au încredere și care dau mai departe, să ajungă informația la câți mai mulți părinți. Așa că vă spun și eu: dacă vă stârnește interesul, dacă credeți că vi se potrivește, indiferent că ați auzit sau nu până acum de Urania Cremene sau Jody Johnston Pawel sau de noțiunea de Parent’s Toolshop SUA…

 

Conferința PARENTING PRIN OCHII COPILULUI cu Jody Pawel și Urania Cremene

Pe 22 februarie 2014, Jody  Johnston Pawel împreună cu Urania Cremene, vor susține împreună la Crystal Ballroom București, conferința “Parenting prin ochii copilului” dedicată părinților, cadrelor didactice, bonelor, bunicilor și tuturor celor care sunt implicați într-un fel sau altul în educarea copiilor. În cadrul acesteia se vor aborda următoarele teme:

  • „Eu vreau libertate – ai mei mă vor responsabil”
  • „Mami, tati, nu o să fiu fetiță toată viața. Cum o să fiu eu, ca femeie?”

Copilăria ne influențează puternic viața de adult și apoi cea de părinte. În acest context, conferința “Parenting prin ochii copilului” invită părinții să descopere cum își pot consolida relația cu propriul copil, cum pot rămâne conectați unii la ceilalți, cum pot găsi calea de a ajunge la ei fără metode coercitive, sprijinindu-i să crească independenți, responsabili și cu o stimă de sine crescută.

Temele conferinței

1.   9.45 – 13.30 „Eu vreau libertate – ai mei mă vor responsabil” – despre cum să crești un copil independent și responsabil.

– Vei înțelege care sunt convingerile tale, ca părinte, care pot bloca atât independența, cât și responsabilitatea copilului.

– De ce e copilul meu dependent de mine? De ce e rușinos? De ce nu-și asumă responsabilitatea temelor, hainelor, jucăriilor lui?

– Care este legătura între libertate, responsabilitate și stima de sine a copilului?

2.   14.30-18.30„ Mami, tati, nu o să fiu fetiță toată viața. Cum o să fiu eu, ca femeie?  despre cum să crești o fată, care să ajungă o femeie împlinită și cu încredere în propria-i persoană.

– Vei înțelege diferența între stima de sine, imaginea de sine și ego-centrism.

– Ce păstrăm din feminism, ce dăm deoparte.

– Cum comunicăm cu fetele și ce au ele nevoie să audă.

– Care este rolul mamei și rolul tatălui în crearea stimei de sine la fete.

 conferinta despre fete

Toate detaliile din comunicatul de presă le găsiți în secțiunea noastră de comunicate.

Mai multe informații despre Jody Johnston Pawel și despre activitățile Uraniei Cremene puteți găsi pe site-ul conferinței: conferinteleuraniacremene.ro sau pe pagina de Facebook Parent’s Toolshop Romania.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This