Fac ce fac și revin cu recomandări pentru părinți. Poate că vă așteptați să vă ținem la curent cu toate lucrurile minunate care se întâmplă în București și în țară și care sunt dedicate copiilor dar n-aș vrea să-i uităm pe părinți. Și n-aș vrea să uităm că înainte de a deveni părinți am fost iubiți. Am format un cuplu. Mai puternic sau mai puțin puternic. Care a rezistat mai mult sau mai puțin la schimbările ce au venit, odată cu apariția copilului/copiilor. Și mi-am adus aminte cu drag de workshop-ul la care am participat și care este organizat de Monica și Ian, atât de frumos denumit Comoara din Noroi.
Azi vreau să vă spun că la sfârșitul lunii octombrie va fi o conferință și un workshop dedicat cuplurilor (sau celor care nu au avut experiențe prea fericite în cuplu și care ar vrea să învețe mai multe). Din experiența mea, vă povesteam despre cum am perceput-o eu pe Aleth Naquet, ce am învățat și ce am simțit la evenimentele la care am fost și ce am înțeles eu din metoda ESPERE. Acum a venit timpul să facă ceva și pentru partenerii de viață.

”Diferiți dar fericiți împreună. Comunicarea în relația de cuplu”

Conferința 24 octombrie 2013 (19.00 – 21.00) și workshop 26-27 octombrie (9.00 -18.00).
Oare câți dintre noi n-am trecut și încă trecem prin tot felul de încercări în relația de cuplu. Indiferent că suntem părinți sau nu și mai mult parcă de când suntem părinți, subiectul comunicare minunată în cuplu poate părea ceva chiar utopic. Dacă înainte eram fericiți că suntem cei mai buni prieteni, iubiți și că putem să vorbim despre orice, o noapte întreagă, acum parcă nu ne mai ies cuvintele așa cum trebuie, avem prea multe așteptări unii de la alții, prea multe pretenții, prea puțin ne verbalizăm nevoile, prea mult ne învinovățim, prea mult ne îngrijorăm și mult prea puțin ne bucurăm.
curs comunicare relatie cuplu
Când am aflat că Aleth Naquet vine iar în România și vrea să vorbească despre mijloacele prin care poți construi o relație fericită de cuplu, creativă și durabilă am zis că trebuie să vedem și noi așa ceva. Și să vă spunem și vouă, poate chiar v-ar interesa.
Și cum fericirea este o stare pe care poți să o dobândești, să o recunoști și să o construiești zi de zi, relația de cuplu – relația de iubire cu cel de lângă tine este și ea vie și are nevoie de hrană, de îngrijire, de atenție și da…de iubire, ca orice alt lucru din viața noastră. Așadar, nu mi se pare aiurea să zic vreau să învăț să dezvolt o relație fericită și să am soluții prin care să comunic BINE cu partenerul meu.

Ce teme abordează Aleth Naquet în sesiunea ”Comunicarea în relația de cuplu”

– Când trecem de la o relație de întâlnire la o relație de cuplu?
– Cum să ne eliberăm de trecut pentru a putea fi cu adevărat cu cineva?
– Momente de coeziune și provocări inerente vieții de cuplu.
– Ce se întâmplă cu relația de cuplu atunci când devenim părinți?
– Cum gestionăm situațiile de infidelitate?
– Confuzia între sentimente și relație.
– Factorii care pot dezbina un cuplu.
– Cum gestionăm separările, despărțirile, divorțul.
– Respectul față de sine și față de diferențele celuilalt.
– Cum trecem de la cuplul fuzional la cuplul divizat.
– Instrumente de comunicare și regulile Metodei ESPERE.
Trainingul va alterna între expuneri, exemplificări și punerea în practică a instrumentelor comunicării relaționale, pornind de la întrebările, exemplele și experiențele participanților.

Date importante

Cât costă? Conferința – 80lei; Workshop – 190 euro (170 de euro până pe 26 septembrie); se poate plăti și în rate (până pe 16 octombrie). Cuplurile beneficiază de o reducere de 10%.
Înscrieri? Centrul de Dezvoltare Personală AmaneSer – amaneser.ro, e-mail: amaneser@amaneser.ro, pagina de Facebook AlethNaquetInRomania, Tel: 021/327.54.45 / 0723.396.368
Detalii? Mai multe detalii despre această conferință și despre workshop puteți găsi pe site-ul organizatorului – amaneser.ro
”Atunci când reuşeşti să asculţi mai atent, un „Te iubesc” poate fi de fapt o cerere sau o exigenţă deghizată care s-ar putea traduce prin: „Iubeşte-mă, iubeşte-mă!”. Se mai întamplă uneori ca un „Te iubesc” să exprime teama de a fi părăsit şi să reprezinte ţipete care încearcă să spună „Mai ales nu mă părăsi!” sau „Confirmă-mi că mă vei iubi pentru totdeauna!”. Există şi ceea ce eu numesc iubirile din lipsă, însemnând mai mult sau mai puţin direct: „Dă-mi iubirea pe care tatăl sau mama mea nu mi-au dat-o niciodată!” sau „Iubeşte-mă cum cea sau cel care m-a părăsit ar fi trebuit să mă iubească!”.
„Pot spune azi că deşi iubirea are multe mistere, iubirea împlinită are legatură cu întalnirea armonioasă a două sentimente în reciprocitate (dacă doar unul iubeşte, iubirea pe care o propune rămâne într-o oarecare măsură neîncheiată!). Iubirea are nevoie să fie hrănită atât prin dragostea celuilalt cât şi prin calitatea relaţiei.”

Jacques Salomé

Pentru cei interesați de a învăța metode de comunicare relațională și în domeniul profesional, după evenimentul dedicat cuplurilor, pe 28 și 29 octombrie, Aleth Naquet va susține workshop-ul ”Locul de muncă: epuizare sau entuziasm? Comunicarea relațională în mediul profesional”. Detalii aici.
Featured photo