…si iata-ma mama din nou, adica mama de bebelus mic, adica mama care reincepe calatoria maternitatii de la zero. Cu tot ce inseamna ea, de la durerile de spate si noptile nedormite si laptele care imi picura prin tricou pana la vorbitul cu vocea subtiata si in cuvinte ca “bubuni, tzutzuni, a-bi-bo-biii, a-gaaa…” si la facutul de caca in pantaloni de fericire la fiecare zambet fara dinti si la fiecare raspuns cu cuuu si ingaaa pe care il primesc la vorbitul in limbajul de bebelus.

Ma simt indragostita din nou, topita de iubire, n-am ce face, bebelusii vin echipati cu darul asta de a ne face bucati de fericire si de a ne arata inca o data cat de absolut magnifica si perfecta este Existenta asta, care creeaza Iubirea si Bucuria si Inocenta sub forma fizica de oameni mici cu falcute si manute si picioruse si cu limbuta aia si cu gurita mica asa si care esta mereu intredeschisa cand doarme dus… uf!

Bine, nu ca n-as fi fost deja indragostita lulea de fiul de 6 ani si jumatate, pe care l-as pupa si tine in brate non-stop, numai ca el nu ma mai lasa, ca de, e mare acuma, si fitzos si tot mai independent, dar eu tot mic il vad si l-as sorbi intr-un pahar cu apa si gata!

Da, e mai usor la al doilea copil. Chiar daca au trecut 6 ani jumate si am uitat tot, e mai usor, pentru ca tot ce am uitat in cap a ramas de fapt  gravat in mine, in inima, in celule, si actioneaza acum asa, natural si fara teama si ezitare, vine ca o curgere dinauntru si totul devine mai lipsit de stres si de framantare. Maternitatea te da peste cap la primul copil, da. La al doilea, mai ales daca au folosit la ceva invataturile venite la pachet cu primul nascut si le-ai lasat sa te transforme, sa te modeleze, sa te redefineasca, te simti asa, mai zen si mai inteleapta, parca. Cel putin asa vad eu ca stau lucrurile la mine in batatura, nu stiu cum o fi pe la alte case.

Implicit, odata cu statul acasa 24 de ore in jurul bebelusului, in haine de casa, fara citit de aura, fara sedinte si cursuri de terapie cu clienti, fara practic nimic din eu cea activa in lumea exterioara, s-a reactivat in mine si pofta de scris si inspiratia – acuma doar timp sa mai am. Asa ca iata-ma inca o data la Wow, Mamica! pe UrbanKid.ro, unde – cel putin la nivel de intentie – eu vreau sa scriu din nou un editorial pe saptamana si sa mai povestesc si despre sarcina constienta, nastere naturala, puerperium, cuplu in valtoarea parintitului, unschooling si despre viata pe malul Oceanului Atlantic, asa, in general, ca e foarte misto, nu de alta!

Acum ma duc sa gatesc cina, ca s-au intors baietii mari de la cumparaturi cu de-ale gurii (dupa doar 2 ore si jumatate, au iesit amandoi cu motocicleta si dusi au fost, eu am mancat o prajiturica acasa, ca sa nu lesin de foame, nu de alta). In timp ce termin fraza de mai sus aud din bucatarie ca s-a terminat butelia cu gaz, deci o sa gatim la foc in curte, uf, asta e frumos si romantic si copilul mare e fericit ca o sa faca focul, dar pentru mine dureaza si e tarziu si m-as culca chiar acum, ca sa prind cat mai multe ore de somn posibil, insa imi e si o foameee!!!
Ma duc sa ajut, gata. Pup, pe saptamana viitoare!

 

 

 

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This