Învățăm de mici să ne fie rușine: rușine când plângem (că suntem prea mari), rușine când băgăm mâna în gură, rușine când nu stăm cuminți la masă, rușine când nu spunem bună ziua, rușine când ne ridicăm fustița în cap, că ne jucăm cucu-bau, rușine când avem hainele murdare, rușine când nu îi ”respectăm” pe cei mai în vârstă (fără să înțelegem exact ce înseamnă a respecta). ”Să îți fie rușine!”… ”Nu ți-e rușine?” Acasă, la bunici, la grădiniță, la școală, în tramvai, în parc, la magazin. Peste tot. Copiii sunt urmăriți de…rușine. Este peste tot și nu pot să scape de ea. Nici măcar când sunt singuri în baie. Nici măcar în brațe la mama. Și…ce este mai rău: cuvintele acestea rămân acolo în memoria noastră (indiferent că ne mai aducem aminte sau nu) și ne trezim că acționăm, vorbim, gândim conform acestor devalorizări, ajungem adulți și punem în practică mesajele toxice pe care ni le-am asumat, fără să fie ale noastre. Acum ne reprezintă, sunt parte din noi și le purtăm în noi tot timpul. Ideea este că ne simțim și responsabili de toate acestea. Sau mai bine zis, vinovați. Vina nu înseamnă responsabilitate. Și pentru că suntem învățați în relațiile noastre să vorbim despre celălalt și să ne poziționăm la capătul lui de relație, nu învățăm și nu știm să ne asumăm responsabilitatea în relație ci să o ”pasăm” celuilalt. Dăm vina pe celălalt pentru ceea ce simțim, pentru ceea ce ni se întâmplă. Atunci când celălalt este ”de vină” îi acordăm o mare mare putere asupra noastră. Are atâta putere încât poate să ne influențeze starea, emoțiile, sentimentele. Iar noi suntem victimele în relație. Asta înseamnă să nu știm să ne asumăm responsabilitatea pentru partea noastră de relație (adică fix jumătate). Asta înseamnă să nu stăm pe la casa noastră și mereu să umblăm pe la vecini, să ne interesăm de ”sănătatea” lor, să le zicem ce să facă sau să nu facă, ce să simtă sau să nu simtă. Le dăm putere asupra noastră pentru că … ei sunt ”de vină”. Atunci când o să ne asumăm responsabilitatea și o să stăm mai mult pe la casa noastră (adică să ne poziționăm și să rămânem la capătul nostru de relație), atunci n-o să mai existe nici vină (pentru că o să existe responsabilitate proprie), n-o să mai existe nici rușine (pentru că nu o să mai existe devalorizări, injoncțiuni, amenințări etc). Nu-i așa că totul, dar TOTUL s-ar schimba dacă am învăța (de mici, dar și acum, mai la vârsta adultă sau chiar la bătrânețe) să vorbim despre noi (și nu despre ceilalți). Atât. Să vorbesc cu EU în loc de TU. Să vorbesc despre MINE și nu despre TINE. Cât de simplu ar fi….

 

Featured Image

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This