Nu știu cum e prin casele voastre dar de când cu doi copii umblători (pot să fac un exercițiu de imaginație și să văd și cum e cu mai mulți) viața noastră s-a transformat într-o continuă alergare. În casă, dintr-o cameră în alta, din bucătărie în baie: strânge, șterge, pune, scoate, pune, strânge, șterge, pune, întinde, strânge, strânge, strânge. Vă sună așa…cunoscut?

La început am zis că sunt o mamă cool, din aceea pentru care fericirea copiilor ei este cea mai importantă, timpul dedicat copiilor este totul în viața ei iar treburile casei vin pe ultimul loc. Și cu un maxim de efort (mental și fizic), încercam să țin casa sub control. Adică, să avem pe unde călca. Să avem haine curate (chiar dacă nu erau toate băgate în sertare). Să nu fie nimic periculos pentru junior prin preajmă. Să nu fie frimituri sau resturi de mâncare pe sub canapele. Și … cam asta. Puțin câte puțin haosul a preluat controlul în casa noastră și după doar două zile (sau poate chiar una și jumătate) de ”neglijență” casa arăta ca după bombardament. Și cel mai nasol, mi-am dat seama nu foarte târziu, că și copiii reacționau ca după bombardament. Iar eu, și mai rău. Eram la marginea depresiei. Nu știam ce am și de unde îmi vin valurile de nervi sau sentimentul de neputință. De unde îmi izvorăște senzația de sufocare pe care o tot simțeam din momentul în care casa începea să scape de sub precarul meu control. Nu credeam că odată cu investirea unui minim de timp zilnic (dimineața, la prânz sau seara) pentru o dereticare prin casă avea să se schimbe tot mood-ul nostru, avea să îmi dispară senzația de sufocare (deși nu complet; urmează o selecție de lucruri, obiecte pe care nu le mai folosim și aruncatul sau donatul lor. Dar asta…cât de curând). Și pentru că diminețile noastre sunt de obicei pline de agitație (chiar și înainte de a începe școala), am zis că trebuie neapărat să fac ceva să simt un pic de relaxare, să pot să … respir, chiar dacă am agățat de gât un băiețel și de șold o mică domnișoară. Și mi-am dat seama foarte repede că nu savuratul cafelei pe terasa bătută de soarele dimineții va fi soluția (pentru că nu avem nici terasă și nici cafeaua nu pot să o beau stând într-un singur loc – măcar avem soarele de dimineață) ci o casă liberă îmi dă acel sentiment de liniște, de relaxare, după care tânjeam, la trezire.

Dimineți ordonate = dimineți relaxate

O să ziceți că așa ceva nu se poate decât într-o casă în care stă permanent o persoană care numai asta face: ordine și curățenie. Dar vreau să vă spun că nu e chiar așa. Am investit vreo două zile (cu chiu cu vai) pentru a elibera, arunca, aranja, ce aveam aruncat prin toate părțile și apoi, într-o dimineață, când de abia se mijise de ziuă (pentru că așa încep diminețile la noi) mi-am dat seama că strălucea ceva discret la noi în living. Era parchetul, pe care nu îl mai văzusem dimineața așa de gol. De atunci mă străduiesc ca dimineața să fac în așa fel încât să văd ordine prin casă.

Cam în toate casele diminețile sunt atât de pline și cu atât de puțin timp la dispoziție. Și asta a început să se vadă foarte tare de când little miss a început să meargă la școală. Avem puțin timp la dispoziție și mi-am dat seama că pentru o eficiență maximă, trebuie să știu exact ce trebuie să fac, în ce ordine și mai ales, am nevoie de o casă eliberată de toate hainele, jucăriile, cărțile și … toată multitudinea de obiecte care apar, de te miri de unde, peste zi. Ce fac mai exact?

Am cam 10 minute la dispoziție, înainte să începem ritualul de seară sau după ce am culcat copiii, să aduc casa la lumină. Și eu zic că se poate, dacă fac lucrul acesta în FIECARE seară.

  1. haine puse aiurea

    Cam așa poate să arate pătuțul juniorului

    Pun hainele în șifonier/sertare. În timpul zilei de obicei le strâng și le pun într-un loc de unde știu sigur că trebuie să le strâng înainte de culcare: pătuțul juniorului. Le sortez în timp ce le adun de prin casă sau de la uscat și le pun pe pătuț. Seara trebuie să le bag la loc pentru că altfel nu am unde să-l culc. Culmea, activitatea asta îmi ia cam 3 minute chiar dacă maldărul de haine pare destul de mare.

  2. Arunc/pun în coșul de reciclat hârtii, hârtiuțe, ziare, toate hârtiile de care nu mai am nevoie. Astfel eliberez cam jumătate din mese, rafturi, dulapuri. Se face așa o lumină prin zonele astea… Dacă fac în fiecare zi știu sigur că nu îmi ia mai mult de 2 minute să dau o raită prin ”vastele” noastre apartamente și să arunc tot ce nu îmi folosește sau să pun la loc ce cred că am nevoie (chitanțe, facturi, desenele Ioanei, alte notițe de care mai am nevoie – toate acestea se duc în cutiile lor). Până la urmă nu se strâng atât de multe într-o zi. Dar dacă le lași de pe o zi pe alta, s-ar putea să ai o surpriză…
  3. Chiar dacă pare banal ca după ce te schimbi de haine să le pui în coșul de rufe murdare, după o zi de alergătură îți dai seama că găsești haine, șosete, scutece și câte și mai câte, prin tot felul de colțuri ale casei, sub pat, sub masă, pe jos în baie… În 2 minute reușesc să le strâng, să le evaluez (gradul de murdărie) și să le pun în coșul pentru spălat. Din nou, revin la ideea: dacă nu am făcut asta într-o seară am senzația că până dimineață o să facă pui…
  4. Bonuri, hârtiuțe, monede, tot felul de mărunțișuri de prin buzunare, toate grămadă, cu vârf, pe dulăpiorul de la intrarea în casă. E nasol să n-ai unde să pui și tu o pereche de chei sau ochelarii de soare, fără să faci un vârf la grămadă. Un minut este suficient pentru a pune monedele într-un borcănaș, chitanțele la locul lor. Eu fac asta atunci când dau o tură prin holul de la intrare și bag și încălțămintea de care știu sigur că nu se va folosi nimeni în următoarea dimineață.
  5. Marginea căzii s-a umplut de jucăriile de la baia de seară? Pe lângă chiuvetă tronează tot felul de lucruri? Pasta de dinți aproape că stă să cadă într-o parte? Un minut de investit în baie și chiar a doua zi de dimineață se va vedea diferența.
  6. Jucăriile! Acum că sunt multe (mult prea multe, după părerea mea, pentru nevoia lor de joc și joacă) sunt greu de stăpânit. Prefer să le sortez (parțial) și să le arunc în câteva coșuri pe care le am poziționate strategic în sufragerie și dormitor. Nu le las la vedere, nu le pun la expoziție, nu le înșir pe rafturi. Le pun în cutii/coșuri. Senzația de eliberare a camerei se produce instantaneu. Numai de ar fi atât de ușor…. Nu însă imposibil, vă spun.

 

 

jucarii

Cam așa mai arată sufrageria noastră, seara

 

Vreți să știți dacă am o casă care arată ca la cheie? Nu. Nicidecum. Dacă mi-aș dori…? Da! Aș vrea să am o umbră care merge după mine și face ordine, curăță, strânge, bagă, aruncă, spală etc. Și totul în urma mea: lună de curățenie. La voi cum este?

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This