Să ajungi să ai o atitudine sănătoasă legată de exprimarea și gestionarea emoțiilor tale și ale copiilor tăi înseamnă că ai trecut prin ele, ai lucrat cu ele și ai ajuns la acea maturitate  emoțională spre care tindem cu toții. Și da, am văzut părinți care au ajuns acolo și cred că este minunat. Minunat nu numai pentru ei, pentru întreaga lor familie, pentru relația lor de cuplu sau de părinți, pentru copiii lor, pentru prietenii copiilor lor dar și pentru ceilalți părinți din jurul lor. Pentru că prin starea și exemplul pe care îl oferă atunci când se confruntă cu situații tensionate, crize de nervi sau stări de plâns inconsolabil, arată cum și în ce fel putem ajunge și noi acolo. Noi, adică cei care mai au încă de lucrat și de învățat.

Recunosc, eu sunt unul dintre părinții care mai au de lucrat și de învățat. Da, câteodată îmi e teamă de furia și de lacrimile copiilor mei pentru că de fapt, îmi e teamă că nu le voi putea conține, că nu voi putea crea spațiul sigur și necesar pentru ca aceste stări să se desfășoare. Scriam recent despre ascultare. Ascultarea (inclusiv a furiei și a altor emoții puternice) se învață, se practică și mai ales, se poate pune în aplicare atunci când cel care ascultă (în acest caz vorbim despre adultul matur emoțional) are disponibilitatea (în energie, timp și spațiu) pentru a o face. Pentru că dacă tu, ca părinte ești supra solicitat de probleme, situații de rezolvat, propriile emoții și stări cu care nici tu nu știi ce să faci, nu va exista disponibilitatea în ascultare, de care vorbeam și deci, nu vei putea să fii acolo, prezent lângă copilul tău, atunci când are cea mai mare și mai mare nevoie de tine: atunci când emoțiile sunt prea puternice (furie, frică, tristețe, frustrare, dezamăgire sau cine mai știe ce).

Este mare nevoie în aceste vremuri pe care le trăim să îi învățăm pe copii ce și cum să facă cu emoțiile lor. Ce să facă atunci când sunt furioși sau frustrați. Când sunt triști sau entuziasmați. Nu, nu este ok să îi zicem unei fete că băiatul care o împinge și o lovește de fapt o iubește dar nu știe cum să-și exprime ceea ce simte. Da, poate nu știe să exprime ceea ce simte dar să punem un egal între cele două lucruri….oare ce ”program” de viață îi transmitem acelei fete dacă facem asta? Nu este ok să îi lăsăm pe copii fără limite și fără să îi învățăm ce să facă cu frustrarea pe care o simt atunci când le punem acele limite, pentru ca în adolescență sau ajunși la maturitate, să nu se trezească cu senzația de atotputernicie și că tot ceea ce își doresc se și poate ”lua” și dacă aud un NU/un refuz să știe ce înseamnă și să aibă resursele de a gestiona/de a accepta un refuz. De asemenea, nu este ok să le tot spunem băieților că nu este bărbătesc să plângă sau să-și arate emoțiile pentru că …iată…ca mai sus… ajung oare să își manifeste ceea ce simt (și nu prea știu ce simt pentru că nu prea se vorbește cu ei despre asta) prin gesturi, comportamente sau cuvinte total nepotrivite? Ah…sunt multe de spus… Și totul pornește de la noi. De la cum îi învățăm pe copii să fie sănătoși emoțional. Dar înainte de toate este necesar să ne însănătoșim noi emoțional. Da, asta se poate face pe parcurs, în timp cei ei, cei mici, ne ating toate butoanele emoțiilor, atunci când ele se declanșează să le luam la ”puricat” și la vindecat. Atât cât se poate și unde se poate. Cu recunoștința că toate aceste situații pe care noi (ne străduim să) le rezolvăm vor avea un recul puternic asupra unor întregi generații (și înapoi spre părinții noștri, ameliorând relația cu ei cât și înainte, în viitor, spre copiii noștri și spre copiii copiiilor noștri).

Laura Markham – ahaparenting.com – la București – 13 mai

Despre subiectul: emoții la copii, inteligența emoțională și multe altele asemenea, puteți afla mai multe de la Laura Markham. Cine este ea? Fondatoarea ahaparenting.com, autoarea cărților: Părinți liniștiți copii fericiți și Părinți liniștiți, frați fericiți, un om deosebit, doctor în psihologie cu multă experiență de lucru pe familii și un părinte experimentat, la rândul său.

Temele propuse pentru conferința din 13 mai sunt absolut minunate și cred că Laura Markham poate să vă aducă un plus de informație foarte util.

Conferința 1: 10:00-13:00 – CUM SĂ DEVII UN PĂRINTE BLÂND

  • cele trei principii pentru un parenting pozitiv;
  • ce așteptări să ai de la copil;
  • cum să îți convingi partenerul să devină un părinte blând;
  • cum să treci de la pedepse la comunicare;
  • cum să ai grijă de propriile emoții.

Conferința 2: 14:30-17:00 – CUM SĂ CREŞTI UN COPIL INTELIGENT EMOŢIONAL

  • de ce inteligența emoțională (EQ) e mai importantă decât IQ-ul;
  • cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoțional;
  • cum să îi ajuți pe copii să-și controleze comportamentul;
  • cum să îi înveți pe copii să coopereze fără să țipi, să ameninți, să pedepsești;
  • de ce este important sa iti inveti copilul ce inseamna emoțiile sănătoase.

Pentru detalii și înscriere puteți accesa aici.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This