ioana si iancu”Mami, vino la mine întâi. Nu te duce la el acum… Vreau să vii la mine…”

”Mami, plânge Iancu, de ce nu îi dai lăptic?”

”Mami, dar de ce îi dai tot timpul țiți lui Iancu?”

”Mami, el e bebeluș și știu eu că d-asta îl iubiți mai mult pe el decât pe mine…”

”Mami, în casa asta e o nouă regulă: nimeni nu mai papă țiți”

”Mami, hai să ne jucăm cu conopida asta și să zicem (așa, de-a jucăria, nu de-adevăratelea) că este un bebeluș pe care îl tăiem în bucățele mici și îl punem în borcan. Și tu te prefaci că plângi când ziceam asta…”

”Mami, vreau ca tu să: mă îmbraci, să mă ștergi, să îmi prinzi părul, să mă porți în sling, să îmi ștergi nasul, să…să… nimeni altcineva nu poate, doar tu…”

”Mami, NU VREAU să… și să… mă culc, să mă trezesc, să mănânc, să mă îmbrac, să vin, să plec, să mă spăl, să mă joc, să strâng, să fac, să dreg…”

”Mami, iubirea noastră nu se termină niciodată”

 

Și eu tot îi zic și îi zic și îi arăt că iubirea crește, ea nu se împarte… e tot mai mare și mai mare… Și da, are cinci ani și cinci luni și toată lumea zice că e mare dar ea.. nu e chiar atât de mare… De ce tot uit asta?

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This