Probabil că deja v-ați plictisit de câte ori ați auzit aceste cuvinte: ai grijă de tine! mama înainte de toate! dacă mama nu e bine, nimeni nu e bine..! învață să îți gestionezi emoțiile! ș.a.m.d Peste tot vedeți aceleași sfaturi, aceleași îndemnuri. Nu știu ce ecou au aceste cuvinte în voi, ce trezesc în voi… Mie, pentru o perioadă destul de lungă de timp, mi-a fost foarte greu să le aud pentru că intram într-un cerc vicios din care nu reușeam să ies. Câteodată mai intru în buclă doar că durează foarte puțin (din ce în ce mai puțin) și reușesc să ies. Cercul vicios al emoțiilor – oboselii – dorința de a cere ajutor – faptul ca nu ceream ajutor – emoții din nou, frustrări etc m-a târât mulți ani prin tot felul de stări. Poate că a fost și o depresie mică pe acolo. Poate a fost doar suprasolicitare, epuizare. Poate că din cauza imaginii proprii (autocreate) de mamă perfectă nu puteam să văd ce este dincolo de imaginarul meu. Poate că frustrarea venea din faptul că mă simțeam neascultată, neînțeleasă. Dar poate că nici eu nu știam cum să mă spun și mai ales: cui. Deși numai sfatul: ai grijă de tine! fă-ți timp pentru tine… mă ducea în cele mai negre emoții, știam foarte bine, mult prea bine că nimic din ce mi se întâmpla și ce venea din exterior nu era din cauza celorlalți ci că realitatea mea se construia pe ceea ce aveam eu în interior, pe ceea ce simțeam eu.

Cel mai greu mi-a fost să înțeleg că merit să am grijă de mine

Încă există acea voce interioară care îmi șoptește că trebuie să fac ceva, să merit. Sau poate sunt doar cuvintele pe care le-am auzit de-a lungul copilăriei, acasă, în școală, în societate: că nu pot să am ceva fără să muncesc din greu, că nu pot să fiu cum sunt eu pentru că lumea e posibil să mă respingă, că nu pot să spun ceea ce simt sau ceea ce gândesc pentru că trebuie să mă gândesc înainte de toate la celălalt și apoi la mine. Până la un punct, unele lucruri sunt ok, cât de cât, dar, din păcate, nu m-a învățat nimeni (și nici pe părinții mei nu i-a învățat nimeni și nici pe profesorii mei ș.a.m.d) cum e să vorbești despre tine fără să vorbești despre celălalt, cum e să te afirmi, chiar dacă îți asumi riscul să nu fii aprobat (și nu musai să fii respins sau judecat). Având în vedere această bază de sentimente și convingeri, meritul de sine este ceva care vine ca o sumă a mai multor lucruri. Și ca să simți că meriți și că ești valoros este nevoie, ca și copil, să ai de unde să primești valorizările pe care să îți clădești acest sentiment de valoare, această stimă de sine.

De aceea ajungem femei sau bărbați, soții sau soți, mame sau tați, în deplină maturitate, cu o mare lipsă: acea a sentimentului de valoare sau de autovalorizare. Și cu o mare carență (poate, din nevoia de a compensa, pentru că în definitiv este aceeași monedă dar cu altă parte): un ego exarcerbat care dă impresia unei valori prea mari de sine. Ceea ce, în general, nu este deloc conform cu realitatea.

Cum am făcut să încep să simt că merit?

Lucrând mult timp pe acest lucru. Cu multe emoții puternice care au ieșit la suprafață, de la frică la furie profundă. Cu frici și stări pe care încă nu pot să le numesc. Și conștientizând toate aceste sentimente și stări, lăsându-le să iasă și să fie văzute și – mai ales – ascultate. Să le fac loc în viața mea, așa nasoale, dureroase, urâte cum mi se păreau. Cu ajutor, cu susținere, cu prieteni sau oameni specializați, cu timp. Cu timp pe care simțeam că îl rup de la copii (și de la lucrurile sau oamenii pe care credeam eu că îi nedreptățesc pentru că începusem să fac ceva concret și pentru mine – Dana), cu un sentiment de vinovăție care îmi apăruse de undeva de dedesubt, de undeva mai adânc, de care nu știam. Apoi, am luat și vina și am dus-o pe la lumină și am lucrat cu ea și uite așa, una câte una, câte o emoție, câte o stare, câte un sentiment. Nu știi niciodată ce apare odată ce începi să faci curat. Nu știi ce rană se redeschide sau ce emoție profundă se ascunde în cotloanele minții tale.

Odată ce am început să simt că merit, am început să am grijă de mine

Și de aici a început marea schimbare cu adevărat. Și schimbările din viața mea, din mintea mea și mai ales, din relațiile mele. Și relația cu partenerul meu, cea cu copiii mei și cea cu părinții mei, toate au început să se schimbe, să se armonizeze, să se însănătoșească. Pentru că niciodată ”vina” – dar mai bine să îi spun responsabilitatea – nu este la ceilalți ci este chiar la noi, la capătul nostru de relație. Odată schimbarea și vindecarea începute, se schimbă și se vindecă tot ce este în jurul nostru. Dintr-o dată ți se pare că și copiii se comportă alfel sau că soțul e mai atent la nevoile tale sau că prietenii te sună mai des. Poate că așa este. Sau poate că s-a schimbat ceva în tine, ceva profund care nu mai lasă loc de frustrări și așteptări nerealiste, care disipează furia sau resentimentul.

Așadar, cred că este absolult necesar ca, înainte de toate, mama să fie bine ca și copiii să fie bine. Cred că femeia/soția este necesar să aibă grijă de ea pentru ca relațiile ei să fie  sănătoase și armonioase. Știu că poate vă sună clișeic deja doar că acesta este adevărul pe care mulți îl vehiculează (da, și mulți specialiști în domeniul acesta), un adevăr ce nu mai poate fi ignorat odată ce ai conștientizat importanța lui. Depinde de fiecare dintre voi ce simțiți și cum reacționați la el. Și acesta ar putea fi un punct de plecare pe drumul îngrijirii de sine.

Laura Markham – ahaparenting.com – la București

Unul dintre motivele pentru care am început să scriu acest articol (tema mă bântuia de mult timp doar că nu reușisem să o articulez – poate pentru că nu reușisem să o descifrez mai bine) a fost pentru că, în curând, la București, va reveni Laura Markham. Sigur ați auzit de ea – este fondatoarea ahaparenting.com, autoarea cărților: Părinți liniștiți copii fericiți și Părinți liniștiți, frați fericiți.

Temele propuse pentru conferința din 13 mai sunt absolut minunate și cred că Laura Markham poate să vă aducă un plus de informație foarte util.

Conferința 1: 10:00-13:00 – CUM SĂ DEVII UN PĂRINTE BLÂND

  • cele trei principii pentru un parenting pozitiv;
  • ce așteptări să ai de la copil;
  • cum să îți convingi partenerul să devină un părinte blând;
  • cum să treci de la pedepse la comunicare;
  • cum să ai grijă de propriile emoții.

Conferința 2: 14:30-17:00 – CUM SĂ CREŞTI UN COPIL INTELIGENT EMOŢIONAL

  • de ce inteligența emoțională (EQ) e mai importantă decât IQ-ul;
  • cum să îi oferi copilului uneltele pentru a fi un adult inteligent emoțional;
  • cum să îi ajuți pe copii să-și controleze comportamentul;
  • cum să îi înveți pe copii să coopereze fără să țipi, să ameninți, să pedepsești;
  • de ce este important sa iti inveti copilul ce inseamna emoțiile sănătoase.

Pentru detalii și înscriere puteți accesa aici.

Voi ce părere aveți despre îngrijirea emoțiilor înainte de toate? Ați început acest proces înainte de a deveni părinți sau copiii v-au ”ajutat” să dați drumul autovindecării?

Featured photo unsplash.com.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This