O prietenă dragă tocmai mi-a povestit că una dintre fetițele ei este bolnavă și că totul s-a întâmplat așa de brusc, că n-au avut timp să înțeleagă de unde a venit… boala. Apoi, că înainte să se îmbolnăvească a murit pisica fetiței, pe care o iubea mult, dormea noaptea cu ea etc. Vreau să vă spun și vouă ce i-am spus și prietenei mele, pentru că se întâmplă destul de des ca cel mic să trăiască destul de rău moartea unui animal de companie sau poate a cuiva din familie. Procesul este cam același, indiferent cine moare sau după cât timp…

Demersul de doliu sau travaliul de doliu este un demers care se regăsește în forma pe care o să v-o prezint în Metoda ESPERE®. Iată despre ce e vorba și cum puteți să-l însoțiți pe cel mic în acest demers.

Despărțirile sau moartea constituie o cauză a bolilor, a somatizărilor.

Conform celor spuse și experimentate de Jacques Salome, apariția unei boli poate avea mai multe cauze. Una dintre ele, cum ziceam, este moartea cuiva (sau despărțirea de cineva). Alte cauze ale somatizărilor: conflictul intrapersonal, situațiile nerezolvate/neîncheiate, mesajele de fidelitate – despre toate acestea o să vă vorbesc altă dată.

Viaţa este făcută doar din întâlniri şi despărţiri, viaţa oricărui om este presărată de pierderi, rupturi şi despărţiri. Dar ceea ce va fi cel mai important, nu va fi faptul de a-mi pierde bunica, bunicul, mama sau iubita, ci va fi rana legăturii pe care am avut-o cu acea persoană. Va fi nefinalizarea unei relaţii, va fi faptul, de exemplu, de a fi păstrat în mine prea multă dragoste pe care nu am avut timp s-o ofer. Va fi faptul că am păstrat în mine un anumit număr de conflicte despre care mi-ar fi plăcut să vorbesc şi de care aş fi vrut să mă debarasez înainte ca persoana să plece de lângă mine. Toate astea pot constitui răni care se vor întipări ca un fel de violenţă în trupul meu —- Jacques Salome.

Așadar, ce poți să faci tu, ca părinte, pentru a-l ajuta pe copil să depășească momentul pierderii cuiva drag (fie el și pisica preferată), cum îl ajuți ”să se spună” fără a mai fi nevoie să ”apeleze” la boală. Somatizarea este și ea un limbaj, al corpului, spune ceva despre noi și pentru noi (ce nu spunem în cuvinte și spunem prin boală/simptom).

În primul rând, ceea ce de obicei ne blochează este o imaginea sau comportamentul din momentul primirii veștii morții. Este ca un șoc pe care îl resimțim atunci când vedem sau auzim că cineva pe care îl iubeam a murit. Poate fi un telefon care ne anunță vestea sau poate imaginea fără suflare a animalului sau persoanei. [Paranteză: această stare poate începe chiar puțin înainte, atunci când afli vestea unei boli. Și noi, adulții, de câte ori nu am trăit o spaimă intensă, un tremur al corpului, senzația de leșin, că o să cazi din picioare etc atunci când ai aflat de boala gravă a cuiva sau de moartea cuiva… Acela este șocul]. Boala sau moartea cuiva produce ”ceva” asupra noastră, vestea, cuvintele, comportamentele, imaginile, aceastea le putem vedea ca pe un sac de ”lucruri” pe care ni-l aruncă cineva în brațe sau pe umeri, mare, greu, cu pietre de moară în el, pe care îl vom purta, neîncetat și fidel, până când, în mod conștient, vom renunța la el, îl vom da jos, îl vom pune deoparte (sau înapoia simbolic celui care ni l-a dat prin boala/moartea lui, fără să vrea, firește…).

Așadar, ce îi ajută pe copii:

1. Să simbolizeze printr-un obiect moartea –  când a auzit sau văzut că cineva drag i-a murit, fie acel cineva: o pisică, un pește, un cățel, un hamster, orice… Obiectul poate fi din casă sau de afară, poate fi orice: un bolovan, o piatră, o bucată de lemn murdară, o pungă, o jucărie stricată, ceva…orice îi vorbește copilului în acel moment).

2. Copilul să spună, arate, deseneze, etc ce a simțit și ce simte încă la primirea veștii morții sau din momentul în care a văzut animăluțul sau persoana dragă moartă. Sună destul de dramatic și poate chiar cam dur, noi, adulții nu prea suntem obișnuiți să vorbim despre moarte. Așadar, furia, durerea, frica, tot ce a simțit atunci copilul sunt ale lui și explicat și arătat că toată lumea trece prin astfel de sentimente, emoții iar șocul simțit la moartea (sau primirea veștii, imaginii de boală) este cu totul altceva, este venit din afara copilului (imaginează-ți un bolovan care te lovește în moalele capului. Șocul morții este bolovanul, durerea pe care o simți e… durerea ta…).

Ioana și pisica ei care a murit acum 3 ani

Ioana și pisica ei care a murit acum 3 ani

3. Să depună acel obiect la mormântul animalului sau persoanei dragi. Dacă a fost vestea sau imaginea bolii cuiva, chiar dacă poate s-a însănătoșit între timp (poate bunica a leșinat, a făcut un puseu de tensiune, i s-a făcut rău sau..cine știe la ce a mai fost martor copilul), la fel, poate simboliza printr-un obiect (sau fabrica/desena el dacă vrea) și înapoiat persoanei (sau animalului etc). Poate părea puțin ciudat ceea ce spun aici dar dacă vă spun că și funcționează și se produce o eliberare nemaipomenită, care ne aduce acea energie a vieții, acea vitalitate, imunitate, etc pe care le pierdusem (poate) odată cu aceste lucruri…sunteți dispuși să încercați?

4. Alt lucru important de facut este sa simbolizeze/ arate, tot print-un obiect – iubirea pe care mai avea să o dea copilul animalului sau celui drag care a murit. Mai voia și mai simțea nevoia să îi ofere iubire doar că, aparent, nu mai are cui… Așadar, vă propun să îi invitați pe cei mici să își aleagă un obiect care să reprezinte acea iubire nefolosită. Să îi facă loc, în continuare, în viața lui și chiar să se îngrijească de ea (de iubire). Când i se face dor de animăluț să ia ”iubirea” în brațe, să se gândească cum ar fi drăgălit și iubit acel animăluț. Să doarmă noaptea cu ”iubirea” în pat (dacă obișnuia să doarmă, de exemplu, cu pisica în pat). Să îi facă loc iubirii nefolosite în viața lui. Până când? Până n-o să mai simtă nevoia…

Cam acestea ar fi, pe scurt, cele mai importante aspecte ale unui demers de doliu din ESPERE®. Mai sunt și altele, puțin mai complexe și care ajută foarte mult, în special pe adulți, să treacă peste moartea persoanelor dragi, peste despărțiri (da, chiar și într-un cuplu).

Dacă aveți o astfel de situație, mai veche sau mai nouă, cu moartea unui animăluț sau poate chiar cu moartea unui bunic, unchi, mătușă etc, cineva important din viața copilului, nu îl lăsați să poarte pe umeri sacul greu al imaginii sau veștii morții, al tuturor lucrurilor grele și urâte care i-au fost transmise odată cu acea moarte. Ajutați-l să se elibereze și apoi să se concentreze pe ceea ce este frumos, pur, minunat: iubirea pentru acel animal, pentru acel bunic, mătușă, părinte… Nu TREBUIE ca demersul să fie ”ca la carte”. Poate copilul nu va vrea (acum sau nici mai târziu) să facă ceea ce îi propuneți. Dar simplu fapt că face cel mai mic pas în această direcție și că începe să pună în cuvinte ceea ce nu știa, nu putea altfel, este de o mare mare importanță. Și apoi, după ce face aceste propuneri pentru demersul de doliu, observați. Fiți acolo pentru copil. Ascultați-l. Atât.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This