Am început a doua poveste (din viața mea de mamă) cu mâncarea. Sper să fie una de succes pe termen lung. Nu știu dacă la Ioana a fost sau nu vreo greșeală din partea mea sau alt context nefericit sau pur și simplu … soarta, dar de data asta sper să fie mai bine (și mai relaxant, pentru toată lumea).

Am început diversificarea la Ioana pe la 5 luni. Clasic. Cu piureuri. De fapt cu cereale seara. La recomandarea medicului pediatru pentru că începuse să se trezească noaptea (zicea că de foame) și pentru că era mai slăbuță (nu lua în greutate conform graficului medicului făcut după copiii hrăniți cu lapte formulă). Nu mai vreau să intru în detalii și alte comentarii. Atât am putut și eu atunci. Sunt convinsă că față de acum 5 ani jumate nu s-au schimbat chiar foarte multe lucruri. Din fericire văd totuși în jurul meu din ce în ce mai mulți părinți informați care mai cer și alte păreri în ceea ce privește nutriția copiilor lor, eventual de la cei care au și o specializare cât de cât (sau măcar o experiență directă) și nu doar a medicilor care nu fac niciun fel de curs de nutriție în facultate. Sau cel puțin așa am auzit eu.

Ioana mânca bine. Am renunțat repede la cerealele de seară (mi-am dat seama că trezitul ei se întâmpla din ce în ce mai des și îmi era clar ca nu din cauză că nu o ”îmbuibam” eu suficient înainte de culcare). Am continuat cu piureuri, de fructe, de legume. Nici nu știam că pot să îi dau bucăți de mâncare, în mână. Ba chiar știam că nu aveam voie. Cu timpul, mi-a arătat ea că explorarea la masă se întâmplă firesc, că e parte a copilăriei, că e normal să-și bage mâna în mâncare, să-și  bage singură în guriță, să experimenteze textura, temperatura, să șteargă masa cu spanacul sau să arunce dovleceii pe jos. Eram fericită. Copilul meu mânca. Cu poftă. Cu dorință. Spanac, brocoli, legume de toate felurile, pește, ou, iaurt etc. Ce îi dădeam. Făceam special pentru ea. Eu nu mâncam. Mie nu-mi plăceau (atunci) spanacul, brocoli. Nu prea mâncasem până atunci. Și nici nu-mi plăcea supa/piureul pe care i-l făceam ei. Pe la 1 an am început să îi dau și ei din ceea ce mâncam și noi. Bucurie și mai mare. Până la 1 an și 2-3 luni. După aceea, brusc, a început să refuze cam orice îi propuneam. Până la 2 ani jumate a trait cu laptele meu și cu soare. Zicem că se hrănește cu Prană. Și acum încă mai cred asta. Deși în alimentația ei au intrat și altele (ciocolată, înghețată, bomboane, eugenii), astea au intrat la vreo 3 ani + de când a început să refuze mâncarea, așa că nu cred că refuzul mâncării la ea s-a produs din cauza zahărului…

Anii au trecut. Ioana are 6 ani și mânâncă doar câteva feluri de mâncare. Nu vrea să încerce lucruri noi, indirerent de culoare, textură… Mulți ani a refuzat chiar și ciocolata (oferită cu diverse ocazii, petreceri etc și nu, nu de către mine) pentru că era ”urâtă” și ea oricum nu era dispusă să guste nimic nou. Asta este Ioana. Nu știu cum și dacă se va schimba. Am trecut prin perioade de maximă îngrijorare și exasperare până la detașare. Acum sunt undeva între… Oricum, nu știu ce aș putea să fac. De obligat nu am cum să o oblig să mânânce roșii sau mango, castravete sau ciorbă de lobodă.

Cum mânca Ioana în perioada ei de glorie…

ioana la masa

banana cu ceapa verde

Mi-ar fi plăcut să știu atunci ce am aflat ulterior…despre diversificare, auto-diversificare etc. Și pentru că mi-am adus aminte de auto-diversificare, sunt două doamne care au scris despre asta: Gil Rapley și Tracey Murkett. Și să știți că vin și la noi: pe 6 iunie, în cadrul conferințelor Totul despre parenting – Totul despre mame. Detalii despre conferință și cartea tradusă în limba română găsiți aici. â

Tracey Murkett: Copilul se adaptează în mod firesc și în propriul ritm, găsindu-și locul în familie. Acesta este elementul cheie: să faceți totul în ritmul copilului, nu să îl obligați să se adapteze la stilul vostru sau la un stil pentru care nu este pregătit. Din această perspectivă, nu se pune problema că cineva preia controlul în locul părintelui, ci că familia este o echipă în care părinții și copilul învață unii despre ceilalți și cresc împreună.

Un interviu fain cu Tracey Murkett puteți citi aici.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This