i&iÎnainte să am copii, deși de când eram mică mă gândeam că voi avea vreo doi (după ce l-am cunoscut pe domnul meu, chiar trei – don’t ask… și atunci nu eram prea măricică…), așa, mă gândeam că voi avea copii și îmi imaginam cum îi voi crește, educa etc. Și aveam în minte ceea ce tot auzeam peste tot: cum că frații împart tot, totul trebuie să fie echitabil și dacă împart tot atunci împart și iubirea părinților, nu-i așa?

Revoluția a venit după ce am auzit prima dată afirmația: ”Iubirea nu se împarte, iubirea se multiplică”. Timpul se împarte, casa, masa, săpunul, jucăria etc… dar nu iubirea. Îmi imaginam cum o fi asta, mai ales după ce s-a născut little miss. Încercam să-mi imaginez dar nu prea reușeam. Mi-au trecut tot felul de frici prin minte: că n-o să fiu în stare să mai iubesc un alt copil (de-al meu), că nu o să mă pot atașa de un alt copil (de-al meu), sau că mă voi atașa prea mult și o voi uita pe prima născută… Și tot felul de frici, în miez de noapte, când îmi perpeleam burta de gravidă în pat.

Știți ce s-a întâmplat? Am aflat pe pielea mea, în sufletul meu, cu fiecare celulă a corpului meu, cum e să se multiplice dragostea… se întâmplă pe bune! Și e atât de mare încât îmi zic…oare cât de mult poate să crească sufletul meu? Oare cât de plină de iubire pot să fiu? Și este efectiv euforică senzația. Sunt atât de fericită că pot să experimentez asta…

ei trei

Și îi tot ziceam domnișoarei noastre: iubirea este diferită, pe tine te iubesc într-un fel, pe tatăl tău (și soțul meu) în alt fel, pe băiețelul acesta nou-venit altfel… și tot așa… Timpul se împarte. Brațele mele se împart. Răbdarea mea se împarte. Dar iubirea niciodată. Ea e doar mai mare și mai mare. Poate că o dată o să mă creadă, o să știe sigur sigur (fără să mai întrebe) că iubirea noastră pentru ea nu a scăzut nici un pic ci doar a crescut și a crescut….

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This