pregnancySunt convinsă că pentru cei sau cele care intră să citească prin casa noastră de la Urbankid, sarcina, planificată sau nu, este o reală bucurie și o perioadă foarte schimbătoare de obiceiuri, stări, deschizătoare de minți și inimi. Pentru cele care sunt la primul copil dar chiar nu numai pentru ele, aș vrea să vă scriu despre recomandările (mele) pentru perioada sarcinii. Just think about them!
1. Fii atentă cu ecografiile. Nici prea multe, nici prea puține. Oare cum o fi mai bine? Oare când?
Din ce în ce mai multe voci, articole, acreditate sau NU, au început să vorbească despre pericolele pe care le aduc ecografiile în sarcină, asupra fătului: afectează dezvoltarea sistemului nervos central, afectează văzul sau auzul, ecografiile făcute în primele săptămâni de sarcină pot duce chiar la pierderea sarcinii etc. Sunt multe, multe articole, în toate limbile, despre toate acestea. La fel cum sunt și cele pro-ecografii. Cred că în toate lucrurile trebuie să existe un echilibru și cred că o ecografie poate să-ți aducă atât stres la fel cum poate să descopere ceva, care se poate opera, remedia, în timp ce copilul este încă în burtică sau imediat după naștere. Și știu cazuri în care ecografia a contat enorm. Un articol foarte fain, echilibrat, despre ecografia în sarcină puteți citi la Prințesa Urbană. Ea a investigat mai mult și a făcut și un interviu cu un medic specialist.
Eu am ales (până acum, după ce m-am consultat cu o moașă și cu un medic) să fac cele 3 mari ecografii morfologice din fiecare trimestru. Și cam atât.
2. Mișcare: înot sau pilates sau yoga pentru gravide sau ce altceva ți se potrivește
Sunt atâtea locuri și oameni care știu ce fac, chiar și cu femeile însărcinate. Sau mai ales cu ele. Și este foarte clar și dovedit și răsdovedit: dacă nu sunt contraindicații în sarcină, este mai mult decât bine să practicați un sport, care să vi se potrivească și să vă simțiți bine, chiar așa, cu burtică, mai mare sau mai mică. Dacă mă întrebați încotro să vă îndreptați, v-aș recomanda-o pentru yoga, pe Elena de la Yogagym sau cursurile de la Pronatalita (pilates, yoga).
3. Gimnastică perineală
Indiferent că naști pe cale naturală sau prin operație de cezariană, indiferent că știi asta mai din timp sau nu, un curs de gimnastică perineală te pregătește pentru protecția organelor abdominale pe durata sarcinii și te ajută în recuperarea perineului după naștere. Este o fată (și mamică) minunată care ține aceste cursuri și o serie nouă începe în weekendul 2-3 august. Se pare că gimnastica perineală te poate ajuta în: pregătirea perineului pentru sarcină, elasticitatea perineului pentru naștere, recuperarea post partum, refortificarea tonusului vaginal și pentru multe altele. Foarte interesant. De încercat!
4. Cursuri Lamaze
Cred că este foarte bine pentru viitorii părinți să meargă (împreună) la un curs Lamaze, să se pregătească nu numai pentru nașterea în sine ci să afle mai multe despre perioada sarcinii, să știe cum să treacă prin travaliu. Lamaze nu înseamnă numai respirația sacadată pe care o vedem în filme. Dacă ești la prima sarcină sau dacă ești la a doua și vrei să naști natural după cezariană (da, se poate și la noi), cred că un astfel de curs poate fi mai mult decât benefic. Eu vă recomand două locuri în care puteți merge: la Pronatalita (unde au și curs de Natural Parenting – un curs dedicat îngrijirii nou-născutului și alăptării) sau la Naște cum simți.
5. Informează-te bine bine asupra nașterii
Dacă îți dorești foarte mult să naști natural, vorbește cu oamenii (specializați) care pot să îți explice, să îți confirme sau să infirme anumite subiecte, care pot să te susțină sau să te prevină. Știi că îți dorești să naști natural, medicalizat sau nu, dar în jurul tău sunt destui oameni dezinformați (ca sa nu zic rău-intenționați) care își dau cu părerea despre ce și cum ar trebui să se întâmple cu tine, cu corpul tău și cu copilul tău? Dacă ai dorința atunci fă tot ce poți să ți-o împlinești. În primul rând să te informezi, să ceri mai multe păreri (medici, moașe etc), să îți faci analize, investigații care chiar să te lămurească, să citești mult despre experiențele altora și să-ți faci tu, părerea ta și nu să o împrumuți pe a altora. Să mergi la diverse cursuri care să-ți arate că se poate și altfel. Să ceri și a doua părere (medic, moașă) atunci când simți că la prima este ceva în neregulă. Să îți faci un plan de naștere astfel încât drepturile tale să fie respectate (măcar, pe cât se poate). Să te asculți, să faci cum simți și să nu dai explicații pentru ce vrei una sau alta. Chiar este corpul tău și copilul tău. Și dacă ești informată nu vei avea regrete mai târziu.
brestfeeding6. Informează-te asupra alăptării
Înainte de a naște. Cum ar trebui să se întâmple, care este firescul, care sunt problemele, unde și cât de repede poți găsi un ajutor, la nevoie: de la un consultant în lactație, la un magazin cu accesorii pentru alăptare, ce anume poți lua pentru creșterea lactației,  care ar fi cele mai bune pompe de sân și dacă chiar e necesar să folosești (știați că se pot și închiria)? Multe informații prețioase poți găsi pe La Leche League București sau pe blogul Atasat la sânul mamei. Poți găsi fete foarte informate și experimentate în Asociația Consultanților în Lactație din România, consultanți în lactație certificați internațional – IBCLC, la Clinica de Alăptare (la call-centerul 07ALAPTARE) sau la Mamagazin.ro. Sau sigur aveți o prietenă care are o prietenă care a vorbit cel puțin o dată cu un astfel de consultant. Sfat: nu te baza pe asistentele din maternitate sau chiar pe medicul neonatolog sau pediatru, atunci când vine vorba strict de alăptare.
Sursa foto
7. Ce lucruri ai nevoie să cumperi pentru bebeluș
Află de la prietenele tale mămici sau dintre mamele din comunitățile de pe Facebook sau alte părți dacă ai nevoie de unele lucruri, dacă listele pe care le găsești pe internet chiar sunt reale, obține mai multe păreri și gândește-te care sunt cu adevărat lucrurile indispensabile și care sunt cele pe care le poți cumpăra și după aceea, dacă realizezi că ai nevoie (sau ți le dorești). Ca o mamă ajunsă la a doua naștere, pot să-ți zic că sunt multe mărunțisuri de care chiar nu aveam nevoie.
Din experiența mea, sunt câteva lucruri esențiale:
Un loc de dormit (poate fi patul părinților sau pătuț);
Un loc de pus hainele (poate fi o comodă special cumparată sau loc în șifonierul tău – mai ales că la început chiar nu ocupă atât de mult loc hăinuțele și nici nu este nevoie ca ele să fie puse la expoziție, să le găsești repede. De obicei alegi hăinuțele înainte să îl schimbi pe bebeluș nu în timp ce este dezbrăcat sau plânge…);
Un loc de pus scutecele (aici într-adevăr tre să fie foarte la îndemână și poate chiar un sertar întreg dacă ai scutece lavabile);
Un instrument de purtat (sling, wrap, SSC), care să meargă de la naștere.
Un scaun de mașină special, care să meargă de la naștere.
Un cărucior (poate)… dacă e frig afară și ai un instrument sănătos de purtat bebelușul, eu zic că nu prea ai nevoie… mai gândește-te. Noi avem căruciorul de la domnișoara cea mare dar sincer, nu mă gândesc să-l scot prea curând. Vom mai vedea … oricum, nu îți trebuie din primele zile și poate ai chiar de unde să-l împrumuți.
Cosmetice sănătoase, șervețele umede fără prostii prin ele… asta ca să ai când pleci pe undeva. Acasă, ai nevoie (cel puțin la început) doar de apă. Sunt tot mai multe voci care spun că nou-născuții n-ar trebui spălați decât cu apă, mai ales că ei chiar nu se murdăresc 🙂 Chiar, de unde până unde șamponarea asta excesivă? Mai investigați… Oricum, fiți atente la ce produse folosiți. Sunt atâte locuri de unde puteți cumpăra săpunuri, șampoane cât mai curate, naturale, chiar handmade.
8. Ce cărți citești în perioada aceasta.
Nu te limita la sarcină, la evoluția pe săptămâni sau pe travaliu. Găsește acele cărți de informațiile cărora s-ar putea să ai nevoie imediat după naștere sau după o perioadă. Mai ales dacă mai ai încă unul sau doi copii acasă. Cum să gestionezi cu frații mai mari. Sau despre trăirile tale ca mamă cu un bebeluș mic în brațe. Sau cărți pe care ar trebui să le împărtășești cu partenerul, cu bunicii etc. De asemenea, dacă ai descoperit bloguri de parenting de la noi sau din altă parte, cu care rezonezi, păstrează-le bine și, așa cum ziceam, nu te rezuma doar la sarcină și naștere. S-ar putea să ai o surpriză și să ai nevoie, dintr-o dată, de foarte multe informații, asigurări, idei, când ești cu bebelușul în brațe și nu într-o stare foarte bună pentru documentare.
noi doi 29 sapt9. Pregătește-ți planul de naștere, indiferent de cum va fi nașterea.
Ascultă-te întâi pe tine, vezi ce îți dorești cu adevărat, informează-te de la naștere până la vaccinuri sau procedurile dintr-o maternitate. Eu, de exemplu, nu am știut (poate pentru că nu am întrebat concret, așteptam să mi se spună aceste informații) că în maternitatea Filantropia, procedura este ca după o operație de cezariană, mama și copilul să fie despărțiți pentru cel puțin 12 ore… Voi știați asta? Păi.. nu e prea bine, nu?
Apoi discută cu partenerul tău, cu mama, cu sora, cu prietena, cu moașa și firește cu medicul tău. Dar și cu personalul de la neonatologie, de la maternitate, cu cine îți mai iese în cale, despre dorințele tale, despre nevoile tale, agreează acest plan de naștere cu toți cei implicați. Când va fi momentul, nu vei mai avea mintea la așa ceva… poate nu vei fi suficient de conștientă sau pe fază, să îți poți cere drepturile atunci. Cere-le înainte. S-ar putea să ai mult mai multe șanse așa. Și dacă ai și un însoțitor (partener, moașă etc), cu atât mai bine, că va știi ce și cum, va fi mintea ta în acele momente.
10. Fă-ți poze cu burtica. 
Bucură-te de toate lucrurile mici care se întâmplă în sarcină. Bucură-te și atunci când nu te simți cel mai bine, cea mai ușoară, cea mai slabă, cea mai odihnită, cea mai frumoasă, cea mai atentă etc… Și fă-ți poze (frumoase, frumoase) cu burtica. Sau cu familia și burtica. Nu vei regreta 🙂
Ar mai fi ceva de spus? Aștept și părerile voastre. Cine mai e cu burtică pe aici, prin zonă?
Featured Image