Câte dintre voi mămicilor nu aţi gândit-o măcar o dată? Iar pentru voi tătici, cu siguranţă fraza este cu atât mai familiară… şi mai înfricoşătoare!

Toată lumea recunoaşte abdomenul mărit al graviduţei, obrajii îmbujoraţi, ochii surâzători, dar ceea ce nu ştim cu toţii, mai ales dacă nu ne-am mai confruntat cu situaţia asta în trecut, sunt schimbările emoţionale ce au loc în timpul sarcinii.

Sarcina este un şir lung de experienţe noi, iar unele din ele s-ar putea să te facă să te întrebi dacă este totul în regulă cu tine sau nu. Nu e exclus să te trezeşti întrebându-te dacă nu ar trebui cumva să-ţi suni medicul… fie el ginecolog sau psihiatru. Căci ceea ce probabil nu ţi-a spus nimeni până acum este că femeile însărcinate au tendinţa să fie puţin cam… kuku (ca s-o spunem într-o formă mai frumoasă).

Eu una am avut “norocul” să fiu prima graviduţa din cercul meu de prietene. Ceea ce înseamnă că nimeni nu m-a pregătit pentru ce avea să urmeze. A încercat el UrbanTati să-mi explice câteva, dar nu prea i-a reuşit.

Ţin minte că iubitul meu, care are ceva mai multă experienţă decât mine în domeniul graviduţelor, îmi tot povestea despre schimbările astea emoţionale, încă cu mult înainte de a fi apărut ideea unui copil în viaţă noastră. Ştia el ce spune, dar în mintea mea nu încăpea decât gândul că trebuie să fi fost ceva în neregulă cu fetele alea. Mie nu o să mi se întâmple aşa ceva. Eu sunt un om prea echilibrat. Nu, nu, eu nu… niciodată.

Siiigur că da… şi “marmota învelea ciocolata-n staniol”. Adevărul este că o data ce ai rămas însărcinată, te-ai urcat de bună voie într-un carusel al emoţiilor… şi nu poţi face nimic pentru a coborî până ce cursa nu s-a terminat! Sigur, mi se mai şopteşte din culise că după caruselul asta urmează o minunată cursă într-un Montaigne Russe, dar s-ajungem noi acolo…

Iar tăticul… tăticul este acolo să te ţină de mână pe tot parcursul acestei curse şi să suporte cu stoinicie toate ţipetele tale… or else. Mie una îmi place să cred că sunt o persoană echilibrată. Cu toate astea, de la lacrimi, ţipete, râsete şi iar lacrimi, la nenumărate tentative de despărţire (pentru că aveam eu impresia că mi-ar fi mai bine ca mamă singură… ?!?), la plânsete că nu mi se acordă suficientă atenţie,  sau gelozii nefondate şi plecat în toiul nopţii de acasă doar pentru că eu trebuia să-l văd ATUNCI, le-am făcut pe toate… Goodbye sanity, welcome pregnancy!

Partea bună este că perioadele astea de isterie au fost urmate de alte perioade de acalmie, perioade în care eu şi taticul ne puteam bucura împreună de toată experienţă asta fascinantă a sarcinii, puteam privi fericiţi în viitor şi puteam râde plini de dragoste la fiecare lovitură mai puternică a micului UrbanBebe.

Momentele astea fac tot restul mult mai uşor de suportat şi te pot ajuta să priveşti cu seninătate şi să te bucuri chiar şi de perioadele mai furtunoase. Pentru că toate au un motiv, şi toate se datorează copilului ce creşte-n tine… şi nu te poţi supără pe el pentru asta, nu? Ce dacă mami începe să plângă cu lacrimi de crocodil la prima picătură de colostru? Mai târziu o să poată râde şi povesti cu drag de faptul că a plâns cu lacrimi de crocodil la prima picătură de colostru… cam la asta se rezumă totul.

Până la urmă, cum să nu devii confuză şi emotivă când ştii că trăieşti pentru două persoane? Sunt două energii, două suflete, iar tăticul trebuie să le facă faţă la amândouă… nu-i uşor, dar măcar va putea povesti şi el mai târziu cu drag despre asta… “Mda, era cam nebună. Noroc că nu m-am pus eu la mintea ei…”

Vorba romanului: dacă-i bal, bal să fie! Iar sarcina este un adevărat party studenţesc, ce se lasă cu câteva daune publice, dar cu şi mai multe poveşti amuzante de relatat mai târziu, la o bere cu prietenii.

Mămicilor, voi mai țineți minte prin ce schimbări emoționale ați trecut în timpul sarcinii?

Surse foto: Jasminne Cupp/ Flickr.com și  Leanna/ Flickr.com

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This