Nu știu dacă ați aflați deja, dar săptămâna trecut a fost prima dată când s-a serbat Săptămâna Fetelor, iar tema pentru prima ediția a sărbătorii a fost căsătoria tinerelor care nu au ajuns nici măcar în pragul adolescenței.
Știu, ne vine greu de crezut că se mai poate întâmpla așa ceva în anul 2012, dar în țările puțin dezvoltate acest lucru este normal, iar fetele care au doar câțiva ani, de multe ori chiar sub 10 ani, devin soții ale bărbaților care pot fi dați drept tații lor sau chiar bunicii acestora. De ce? Pentru că în anumite țări statutul unei fete, unei femei este considerat în continuare ca fiind unul strâns legat de familie, de reproducere și de treburile gospodărești… și atât. Scopul unei femei este considerat a fi în anumite state reproducerea și treburile gospodărești.
Din păcate, schimbarea mentațității și a acestor practici nu presupune doar ajutor la dezvoltare și pe partea financiară, pentru că asta ar fi destul de ușor de realizat, ci presupune mai ales schimbarea tradițiilor, a credințelor, un lucru atât de greu de realizat încât nu se poate face decât odată cu trecerea timpului.

Investiția în fete este o investiție în noi, în viitor

Rog părinții de băieți și tăticii să mă ierte, departe de mine gândul că vreau să fac diferențe, pentru că toți copiii sunt egali. Da, sunt egali: fetele sau femeile au același drepturi cu băieții sau bărbații. Cu toate acestea, o investiție în fete înseamna clar o investiție în copiii lor. Fetele educate, sănătoase, fericite și care pot lua propriile decizii pot transforma comunitățile lor prin simplul fapt că își vor învăța copiii să facă același lucru și să gândească la fel atunci când vor deveni mame.
Și când scriu “atunci când vor deveni mame” mă refer la momentul în care ele își doresc acest lucru, atunci când ele simt că vor să dea viață unei minuni, nu atunci când soții lor, cu zeci de ani mai în vârstă, consideră că vor un moștenitor.
Ce vă propun azi? Să citiți tot articolul pe theelders.org, apoi să vă luați fetițele în brațe, să vă îmbrățișați mamele sau soțiile și să le respectați deciziile și dorințele, pentru că și ele fac același lucru pentru voi.
Sursă foto: Sherry’s Create Heart & Soiled Wings/ Flickr.com.