Despre întoarcerea la Sine, a noastră și a copiilor noștri.

“Cunoaște-te pe tine însuți” (Socrate) de Roxana Florescu

Am crescut, majoritatea dintre noi, urmând repere exterioare. Sugeam când ceasul ne zicea că au trecut 4 ore și nu când ne era nouă foame, mâncam tot ce ne punea mama în farfurie și nu cât aveam nevoie, învățam la școală ca să ne facem părinții fericiți și mândri și nu dintr-o pasiune personală pentru un anumit subiect, notele de la școală nu măsurau progresul față de noi înșine, ci ne comparau cu ceilalți. Părinții ne spuneau adesea ce trebuie să facem, fără să ne întrebe ce am vrea să facem, ascultam muzica pe care o ascultau toți ceilalalți, dădeam la facultate pentru că toată lumea dădea la facultate. Făceam sau nu făceam anumite lucruri ca să dăm bine în ochii rudelor și a vecinilor.

Copilăria anilor 80 a însemnat uniformitate și conformism și nu e de mirare, având în vedere vremurile pe care le trăiam. A fi diferit, a ieși din rând, a exprima o opinie erau pe atunci lucruri amenințătoare și chiar periculoase pentru viață. Conviețuiam cu toții în sisteme bine reglementate, ne supuneam acelorași reguli, nimeni nu trăia în afara sistemului, nu existau indivizi autonomi. Conștient sau inconștient părinții noștri ne pregăteau pentru o viață de supraviețuire, adaptare  și excelare în cadrul sistemelor. Am fost antrenați să răspundem cât mai bine cerințelor exterioare, să reproducem patternuri deja existente, să ne descurcăm și să facem față vicisitudinilor și limitărilor exterioare.

De atunci lumea noastră s-a schimbat enorm. Acele sisteme s-au prăbușit, cerințele puține și clare au devenit înmiite, există enorm de multe repere exterioare și, ce e cel mai greu, suntem liberi să alegem orice reper.  Pentru noi, generația programată să funcționăm după repere exterioare, această realitate este confuzantă și creatoare de anxietate continuă- de cine ascult, după cine mă ghidez, ce aleg, ce e mai bine pentru mine, la ce sunt bun, ce îmi place să fac, și în final, ce vreau/ar trebui să fac cu viața mea.

În vreme ce am fost antrenați să facem față unor multiple limitări exterioare, ne trezim complet neechipați să facem față tumultului interior. Suntem confuzi cu privire la cine suntem, ce ne dorim, ce gânduri gândim, ce emoții simțim, ce nevoi avem, cu ce daruri venim și ce putem oferi lumii. Nu de puține ori am auzit discuții între prieteni de genul

“-Nu îmi place deloc jobul meu de acum.

– Și ce ai vrea să faci?

-Nu știu. ”

Suntem complet străini de Esența, de Ființa noastră, de fapt nici nu credem că această Ființă există, suntem complet identificați cu corpul, mintea și emoțiile noastre. Ba mai mult, împrumutăm și din mintea și emoțiile celor din jurul nostru. Când avem de luat o decizie mai grea și mai importantă, în lipsa contactului cu Sinele,  dăm telefoane la 10 prieteni, care, evident, ne dau 10 soluții diferite. Sau, la fel de frecvent, împrumutăm din furia sau frustrarea soțului/copiilor de dimineață și o servim la prima oră, pe nemestecate, colegilor de servici. Avem antrenament limitat în a ne auto-observa, a ne înțelege și chiar și mai puțin în a ne auto-corecta. Emoțiile noastre par să ne ia întotdeauna pe nepregătite ca și cum ar fi prima dată când copiii dau iaurt pe jos când tocmai ce ai făcut curățenie în toată casa sau soțul uită să cumpere ceva ce l-ai rugat acum 10 minute la telefon.

Mai mult ca niciodată avem nevoie să ne întoarcem la noi înșine, la Esența noastră, la Ființa noastră. Avem nevoie să ne recuperăm bucățile de suflet și să ne antrenăm să ne ascultăm pe noi înșine. Avem nevoie să ne recuperăm din puterea pe care am cedat-o exteriorului și să o readucem în interior, să construim propria noastră putere interioară, propriul Maestru Interior la care să apelăm oricând avem îndoieli, neclarități sau indecizii.

Există nenumărate metode prin care putem face aceste lucruri. Putem apela la ajutorul unui psihoterapeut, putem participa la grupuri de dezvoltare personală, putem intra într-un parteneriat de ascultare cu cineva care se confruntă cu probleme asemănătoare cu ale noastre, putem face meditație, yoga, rugăciuni sau alte practici spirituale. Eu personal practic, printre altele, exercițiul auto-observării prin care încerc pe parcursul zilei, în activitățile mele curente, să mă uit la mine din exterior, să îmi observ gândurile, emoțiile, comportamentele. În diverse perioade am avut diverse teme preponderente- emoțiile negative, gândurile negative sau minciunile pe care mi le spun mie și celorlalți. Unele le-am împărtășit unei prietene dragi, altele le-am notat în jurnal sau am facut o notă mentală a lor. Exercițiul mă ajută, mai întâi, să înțeleg ce mă împinge în patternuri mental-emoționale negative și, în a doua fază, să mă detașez de aceste emoții și gânduri.

Ne creștem astăzi copiii într-o lume a libertății, a miilor de opțiuni, a nenumăratelor repere. A trăi ca individ autonom, în contact cu sinele propriu, capabil să își auto-genereze, cu responsabilitate, cel mai autentic scenariu de viață este una dintre abilitațile esențiale cu care ar trebui să îi înzestrăm pe copiii noștri. De la cele mai mici vârste îi putem antrena pe copii să se uite în interior- când le este foame sau sete, frig sau cald, cu ce haine doresc să se îmbrace, în ce activități doresc să se implice, etc. Îi putem ajuta să își identifice și numească sentimentele și nevoile, iar noi putem face același lucru pentru noi înșine, cot la cot cu ei. Odată cu recăpătarea propriei noastre puteri, să îi antrenăm pe copiii noștri să își mențină și să își sporească puterea interioară, căci ea este cea care le va creea propria lor viață.

“Omul care se cunoaște pe sine și propria lui Ființă , care este deținătorul gândurilor, ideilor și atitudinilor lui, își cunoaște și viitorul, deoarece psihicul nostru este destinul nostru.” Elio D’Anna

Autor, Școala Zeilor

Tot de Roxana Florescu, citește și:

Vindecarea emoțională, un puternic instrument de parenting

Aceasta este o confesiune și un demers de vindecare, cu credința că „Autoobservarea înseamnă autocorectare.” Elio D’Anna, Școala Zeilor.

Suntem niște părinți obișnuiți ai vremurilor, locurilor și clasei sociale de care aparținem. Ca mulți dintre prietenii noștri, încercăm să fim niște părinți conștienți, să aplicăm metode de disciplinare pozitivă, să ne acceptăm copiii cu toate emoțiilor lor, să ne conectăm și să petrecem suficient timp cu ei. Este o străduință de fiecare zi, cu poticneli, încercări, erori, corecții din mers, victorii, iarăși încercări, iarăși corecții.

Citește mai departe.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This