Încurajez cât pot de mult exprimarea de sine a copiilor. Una dintre formele prin care ei se fac văzuți, auziți și mai ales: creează  – este cea prin desen, prin exprimarea artistică. Avem prin casă expuse desenele Ioanei, pe frigider, pe pereți, pe geamul de la camera ei. La doi ani, Iancu a învățat și el cum e cu vizualizarea așa că el tot insistă să se exprime pe pereți. Nu încurajez asta doar că, se întâmplă, să nu am control absolut asupra acestor manifestări aristice.
În perioada de dinaintea Crăciunului mă străduiesc să le insuflu copiilor, poate mai mult ca oricând, ce înseamnă să dăruiești, să faci ceva cu mâna ta, special pentru cineva și să îi trimiți bucuria de viață și gândurile frumoase. Așa că pregătim tot felul de lucruri interesante, mici ornamente pentru brad, pentru al nostru sau pentru prieteni dar mai ales pregătim felicitările de Crăciun. Pentru bunici, prieteni, cățel, pisică…persoanele importante din viața noastră…
Zilele acestea Ioana s-a apucat de meșterit. Încerc să îi las mâna liberă (și imaginația și creativitatea), fără să îi zic: desenează un brad sau  un moș sau un glob, vezi că acolo ar trebui să colorezi cu verde și acolo cu roșu etc. Pentru că nu asta contează până la urmă ca felicitarea să arate într-un fel sau altul ci ceea ce transmite Ioana prin desenul pe care îl face, special pentru o persoană anume. Indiferent că folosește doar creionul grafic sau creioanele cerate sau cariocile sau creioanele de colorat clasice sau toate pe aceeași lucrare…o las să  își manifeste creativitatea și să își dea frâu liber imaginației. Fără așa trebuie, așa nu trebuie. Fără e bine sau nu e bine.
Uite, mai jos este felicitarea pe care a pregătit-o chiar azi pentru prietena ei Smaranda.

Aici este o carte despre familia noastră.
Apoi, în afară de desenul liber, din când în când, îi mai place să facă exerciții sau să coloreze pe anumite forme predefinite. Iată ce-a făcut de curând…
Firește, nici Iancu nu se lasă mai prejos. Lui până acum i-am dat pe mână creioane cerate, acestea sunt mai ușor de mânuit, stimulează dexteritatea încă de la vârste foarte mici, sunt mai groase și …sunt mai bune la mâzgălit…pardon, desenat 🙂 Cum ziceam, mai scapă și pe masă sau pe pereți…dar nah…
Și pentru că am scris despre desenat și colorat și am dat din casă cu ce ne mai ocupăm în anotimpul friguros, vreau să vă invit pe bickids.com/ro și să vă lăsați inspirați de Colțul copiilor, găsiți acolo multe lucruri interesante de făcut, cu tema Crăciun sau multe altele. Noi de aici obișnuim să mai imprimăm diverse fișe de lucru sau de colorat.
Creioanele colorate și markerele sunt printre cele mai folosite lucruri ce se află în casa noastră (probabil se întâmplă asta și pe la alții) așa că nu sunt niciodată suficiente. Pentru că se consumă, se pierd, chiar dispar fără urmă… Apoi, la noi găsești creioane și markere colorate cam peste tot: în bucătărie, in birou, în camera copiilor, în mașină, în geanta mea. Așadar, niciodată nu sunt prea multe și niciodată parcă suficiente. Așa că dacă vine Moș Crăciun cu câteva astfel de seturi, copiii nu s-ar supăra deloc.

Iată recomandările noastre din gama BIC Kids

Plastidecor  – creioane cerate foarte rezistente, ideale pentru copiii cu vârsta de peste 30 luni. Creioanele nu lasă urme pe mâini și nici pe materialele textile.

Creioane de colorat Evolution Circus – creioane pentru colorat, fabricate ecologic, din rasina sintetica, ideale pentru copii cu varsta de peste 5 ani, pentru desen detaliat si colorare pe suprafata mare. Designul creioanelor este festiv, remarcandu-se culorile vii si vesele. Mina de 3,2 mm, pe baza de pigmenti, cu o putere mare de acoperire, este rezistenta la socuri. Creionul nu se rupe in aschii si este sigur pentru copii chiar daca este muscat sau ros
Markere de colorat Color & Erase –  markere de colorat, lavabile, ideale pentru activitatile creative ale copiilor cu varsta de peste 5 ani. Cerneala se poate sterge, de aceea pachetul contine 10 markere in culori vii si 2 markere corectoare PIC, cu ajutorul carora cei mici poti desena peste culorile de baza, astfel incat sa poata creea efecte deosebite. Mod de utilizare: Intai vor fi folosite markerele colorate, pentru a desena fondul, iar apoi, dupa ce sunt lasate cateva minute sa se usuce, se poate desena peste cu marker-ul corector PIC, pentru a corecta eventualele greseli sau pentru a creea diverse forme

Voi ce mai meșteriți în perioada aceasta?